Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a 5 persoane (doi bărbați și trei femei), cu vârste cuprinse între 32 și 43 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, ambele în formă continuată. În sarcina unei persoanei, de 39 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada octombrie-decembrie 2024, în baza aceleiași rezoluții infracționale, persoanele cercetate ar fi procurat, deținut, manipulat, intermediat și vândut direct droguri de mare risc (MDMB-4en-PINACA) și substanțe psihoactive (MDMB-INACA), către consumatori, din județul Iași.
De asemenea, din cercetările efectuate a reieșit că o persoană, de 43 de ani, încarcerată într-o unitate de penitenciar, ar fi deținut și vândut MDMB-4en-PINACA, (canabinoid sintetic, drog de mare risc) și MDMB-INACA (substanță psihoactivă nouă din clasa canabinoizilor sintetici).
Substanțele interzise ar fi fost introduse în interiorul spațiului de detenție sub formă de corespondență, transmise de către o altă persoană cercetată în aceeași cauză, drogul de mare risc și substanță psihoactivă fiind impregnate în diverse înscrisuri…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/politistii-ieseni-au-descoperit-scrisori-impregnate-cu-droguri-in-penitenciar–1708996.html