SCANDALOS… O dezvăluire incredibilă a fost făcută ieri, în Consiliul Local Huși, despre actuala situație financiară a spitalului, care arată, fără dubiu, că bietul spital de la Huși, chiar este pe muchia prăpastiei, sub conducerea managerului Bogdan Popa. Concret, Consiliul de Administrație a constatat, negru pe alb, faptul că pierderile financiare au ajuns în prezent la uriașa sumă de 7 milioane de lei, pe fondul nerealizării cazurilor prevăzute de Contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate Vaslui. „Știu de această sumă”, a confirmat primarul Ioan Ciupilan, care a recunoscut, de altfel, și faptul că motivul ar fi că din ce în ce mai puțini bolnavi vin la spitalul Huși. În acest context, consilierul Radu Bobârnat a adus în discuție tocmai situația doctorului Nelu Tătaru, medicul care ar putea oricând atrage pacienții la spitalul Huși, fapt demonstrat de numărul de cazuri pe care acesta reușea să le rezolve. Doctorul Tătaru însă, ajuns la mâna orgoliosului manager Bogdan Popa, a fost interzis în spital, prin dispoziția scrisă a managerului, care i-a suspendat contractul de muncă, chiar dacă procurorii i-au dat undă verde pentru revenirea la serviciu. Interesant este că avocatul Radu Bobârnat a reușit să îi convingă pe consilierii locali să voteze dacă sunt sau nu de acord cu revocarea dispoziției managerului Popa și, implicit, revenirea dr. Tătaru în secția de chirurgie a spitalului. Rezultatul a fost surprinzător, lămuritor, dar și potrivnic întoarcerii doctorului la locul său de muncă. S-a dovedit prin acest vot că de fapt primarul Ciupilan este cel care nu-l vrea pe doctorul Tătaru la muncă, deși știe că spitalul s-a prăbușit din cauza managementului defectuos al doctorului Popa.
În ședința de CL de ieri, 23 decembrie, s-au votat reprezentanții Consiliului Local în Consiliul de Administrație al spitalului. În locul lui Radu Bobârnat, care și-a încheiat mandatul, a fost votat Cătălin Țocu de la AUR. Tot în CA-ul spitalului va fi și Georgiana Ivanovici, dar și Alexandru Focia. Având pe data de 19 decembrie ultima ședință de CA din postura de președinte al Consiliului de Administrație, avocatul Radu Bobârnat a spus în Consiliul Local care este în prezent situația la spitalul Huși. „Sunt foarte multe probleme la spital. La ultima ședință a Consiliului de Administrație, ca de obicei, domnul manager ne-a primit cu ostilitate, cu sfidare și cu aroganță. Nu a vrut să ne dea niciun fel de informație cu privire la activitatea economică a spitalului. Am primit doar de la directorul economic niște lucruri scrise în ziua respectivă, fără să ni le explice, fără să ni le justifice nimeni. Domnul director economic, în momentul în care a fost sunat să vină la ședința CA, a zis că e la Trezorerie și nu poate să vină, iar managerul a spus că el nu se pricepe la contabilitate și nu ne poate da niciun fel de relație. Cert este că din actele care ne-au fost trimise în dimineața de vineri rezultă o situație economică destul de gravă a spitalului. Din contractul pe care spitalul îl are cu casa de Asigurări de Sănătate nu au fost realizate în jur de 70 miliarde de lei vechi, adică 7.000.000 lei noi. Este o sumă foarte mare, pe care spitalul a pierdut-o ca urmare a managementului defectuos, exercitat la spital”, a spus avocatul Radu Bobârnat.
În prezent, spitalul Huși are pierderi financiare de 7 milioane de lei! Pacienții care, cei mai mulți îl căutau pe dr. Tătaru, acum ocolesc spitalul
Primarul Ioan Ciupilan a confirmat că știe această realitate, dar a dat vina pe alți factori decât pe managerul Popa. A ținut să strecoare ideea că, de fapt, pacienții ar fugi de spitalul Huși, după ce ar citi articolele de presă. Constatarea ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns, totuși. Până la urmă, primarul Ciupilan a ținut să îl apere pe managerul Popa, despre care a spus, cu o oarecare duioșie aproape, că „poate are și el partea lui de vină”. „E o problemă în Consiliul acela de Administrație și e o problemă cu tot spitalul în general. Sper ca noul Consiliu să putem discuta în niște termeni mult mai calmi, încât să vedem ce se întâmplă în realitate. Nu își realizează numărul de cazuri, pentru că nu vin bolnavii. Și nu pot să facă bolnavi din proprie inițiativă. Faptul că presa dă în spital, nu mai contează. Poate că managerul are partea lui de vină, vom analiza. Știm de suma asta (pierderile de 7.000.000 lei, n.r.). Este o sumă rezultată din faptul că ei nu au încheiat cazuri decât pe 79%… Au pierdut niște bani din bugetul lor, care înseamnă niște bani din desfășurarea activității. O să vedeți și motivele, dar lupta asta care este tot timpul între X și Y în spital, nu face decât să ajungă la presă exact ceea ce omul se îngrijorează. Poate au dreptate, poate n-au dreptate, n-am de unde să știu”, a spus primarul Ciupilan. „Când e evaluarea?”, s-a făcut apoi că întreabă o angajată a Primărie. „Am făcut inclusiv cerere de revocare din funcție, dar nu ați vrut și l-ați ținut în brațe. Să știți că mulți medici au plecat și din cauza caracterului acestui manager”, a reacționat consilierul Bobârnat. „Eu nu contest ce spuneți dumneavoastră”, a admis primarul.
Managerul Popa, liber să dispună ce vrea el! Cui nu-i place, să se adreseze Tribunalului
„Eu vreau să aduc în atenția CL următoarea chestiune: după cum știți și din presă, cunoașteți problema doctorului Tătaru. Domnul doctor a avut o interdicție din partea Parchetului de a funcționa la spital o anumită perioadă, i s-a ridicat acea perioadă, i s-a ridicat această interdicție și acum ar fi avut dreptul să meargă la spital în continuare. Managerul Popa, nu știu dacă s-a consultat cu dumneavoastră sau nu, că el este subordonat CL și primarului, a hotărât de la sine putere să îi interzică să profeseze în continuare la spital. Vreau să întreb Consiliu Local și, dacă este cazul, să votăm, ca să îi transmitem o adresă managerului spitalului, să vedem dacă Consiliul Local este de acord cu această hotărâre pe care a luat-o managerul, de a nu-i mai permite domnului doctor Tătaru să profeseze în cadrul spitalului”, a precizat Radu Bobârnat. Ideea a fost primită cu reticență, ba chiar cu câteva schimburi de priviri semnificative. „Domnule Bobârnat, nu am avut acces la nicio dată de care spuneți dumneavoastră, iar cazul lui Tătaru și a altor oameni din județul Vaslui, nu face bine, în primul rând, județului. Apoi, suspendarea contractului de muncă al doctorului Tătaru, din punctul meu de vedere, atâta timp cât este respectat cadrul legal pentru suspendare și pentru reangajare”, a spus primarul Ciupilan. „Există un Tribunal care are competență pe litigii de muncă și nu noi, ca și Consiliu Local, nu putem noi să intervenim în așa ceva și să spunem că este legal sau nu este legal, oportun sau nu”, a intervenit și avocatul Alexandru Focia, punct de vedere susținut și de consilierul AUR Cătălin Țocu.
„Să votăm, ca măcar să știm cine este pentru revenirea doctorului Tătaru și cine nu”
VOT… Consilierul Andrei Brînză, intrat în CL pe lista USR, a vrut și el să intervină și, poate surprinzător pentru unii, a susținut că spitalul are nevoie de buni profesioniști: „Domnule primar, ați spus că faceți eforturi foarte mari pentru a aduce medici. Și avem un medic, care nu este lăsat să profeseze de către domnul manager. Din ce înțeleg, spitalul are nevoie de pacienți, doar că pacienții nu au încredere în spital. Eu vă spun că mulți dintre cetățenii din Huși nu mai au încredere în spitalul local și pleacă în alte localități. Ceea ce vreau să spun eu este că aceste scandaluri nu fac bine spitalului și dacă nu luați o decizie dumneavoastră sau Consiliul Local în privința managementului, lucrurile se vor înrăutăți și mai mult”, a spus consilierul Brînză. Și replica primarului a venit imediat: „Din punctul meu de vedere, spitalul are nevoie de medici. Nu cred că vreunul din membrii Consiliului sau eu, așa cum s-a vehiculat prin presă, am avut vreo treabă la ceea ce s-a întâmplat în cazul nefericit al doctorului Tătaru. Nu cred că vreunul de aici puteți vota peste lege”. Dar avocatul Radu Bobârnat a insistat: „Solicit să se dea o decizie prin care să i se ceară managerului revocarea deciziei în cazul doctorului Tătaru. Să votăm, ca măcar să știm cine este pentru revenirea doctorului Tătaru și cine nu”. Cu greu s-a trecut la vot, iar rezultatul a arătat că doar 5 oameni au votat „pentru” și anume Radu Bobârnat, Cătălina Popa, Adrian Cocuz, Andrei Brînză și, surprinzător, pesedistul Sergiu Boeru. „Domnule Bobârnat, putem merge mai departe?”, a întrebat Sergiu Boeru, care a fost și președintele de ședință. „Da”, i-a răspuns avocatul. „Sănătate, mulțumim”, s-a auzit din sală. „Da, bine spus, să avem toți sănătate, ca să nu aibă nevoie nimeni dintre dumneavoastră de vreun doctor și să ajungeți pe la spital”, a conchis, cu subînțeles, avocatul Radu Bobârnat.
Doctorul popa atata intrebare avem pentru dumneavoastră!! DNA-ul stie activitatea dumneavoastră infracțională?? Întreb asa ca cetățeanul simplu!! Pe a doctorului Tataru o știm… o tristețe de gaina și zece oua! A dovedit-o domnul herghelegegiu suntem mândri de dansul!! Dar dumneavoastră??? Despre cate milioane vorbim la o hernie?cumva 20??operati cu fosta dv sotie sau cât costa angajările în radiologie, farmacie, precum și laborator?Nu va întrebam din invidie doamne fereste ci pur și simplu pentru ca daca domnul tataru nu face cinste județului ( probabil pentru ca nu conditiona) sa vedem de la ce scoruri face spaga cinste județului..bine este greu de egalat momentul in care mentorul dv d-nul Buzatu rămânea pe drojdie!!! Acolo cinste și înțelepciune: măcar dacă ești futut sa fii și barosan !! Sărbători cu bine increngatura mafiota!!
Madalin Caciula poate face ceva pentru pacientii din Husi in calitatea sa de vicepresedinte CJ? Sau se distreaza in continuare cu…?
Se mai cunoaște stuchitul lui Popa dintre ochii Lucicăi? Da’ pișatul lui Popa de pe gardul familiei Ciupilan?
După cum vedeți, se cunoaște și încă foarte bine !Ciupilan ne arata încă odată cum se fac cărțile, cu o greata de autosificient pronuntand cuvântul deașa ,sigur nu știe ca se spune deja ,tocmai de asta este siderat de inteligenta lui Popa atât el cât și varu Herghelegiu .Dacă Ciupilan nu era pompat de Popa ,Tătaru era înapoi la spital ,Popa îl invidiază pentru ca oamenii îl cauta iar Ciupilan știa cândva sa facă politica ,sa încaseze ceea ce se numește polemica ,ca atare s-au întâlnit trio perfect și fatal,Popa ,Ciupilan și Herghelegiu ,fie are dintre ei de unul singur îl pupau în cur pe Tătaru.
Domnul popa nu își irosește prețiosul pipi pe toate gardurile! Dansul urinează exclusiv pe fata zeilor, sentimentul de degradare si involuție fiind major pe garduri
Salariile le au luat 105% domnii doctori și asistenții, infirmier ii…. Etc Bravo!!!
” Ciupiedilul” e specie sau subspecie?😁
Ăștia sunt oamenii care conduc ,te miri ce prosti sau nebuni au ajuns mereu în funcții de când lumea și pământul, de la A la Z vad o adunătură de prosti ,unii își joaca orgoliile ,ceilalți uitandu-se ca vaca la poarta noua la un depășit pe nume Ciupilan .Tătaru a fost slab ca și Popa ,doar cu partidul în spatele lor se dau rotunzi dar în fond aceeași măscărici prefacandu-se ca practica medicina de performanta ,Fâs! În oricare din situații e vorba de o mare mascarada ,oameni care se cred buricul pământului în sat la ei .Nimeni nu se gândește decât la binele personal ,voi proștilor care ați votat preamăritul și nemuritorul vostru primar habar nu aveți ca asta nu e zdravăn la cap de la atâta bine și mai trage și pe alții după el vânzând iluzia puterii.O comunitate de prosti adunați în ședințe de consiliu chipurile .Fără urma de conștiința, profesionalism ,umanitate ,modestie ,autenticitate ,goi și goliți de orice .Vazandu-i, mi se face sila.
Domnilor consilieri sunt o parte dintre dumneavoastră la care cei ce v-am votat aveam pretenții. Va consideram cu creier. Unul dintre consilieri este doamna Tamara. O femeie la care chiar aveam pretenții. Cred că v-ați ales greșit pozitia ghiocel. Turma nu este întotdeauna cea corectă.
Dar este de strigat la cer. Dr.Tataru a scapat basma curata.. cum? I i sa desfacut contractul de munca? Legea spune nu pina la finalizarea procesului…si atunci cum sa l angajeze … consilierii? Lasa ti omul la locul lui de munca… craciun fericit .. si ginduri bune.
Esti bou, bou, boule
Citiți ultimul articol de astăzi. Aia este drama, când moare un copil. Ce este aici, este un circ de două parale. Oameni smintiți ce aveți funcții, reveniti cu picioarele pe pământ și începeți să faceți ce e corect și bine. Lăsați orgoliile și lupta pentru putere, căci sunt vremelnice. Minte vă doresc.
Sa vina doctorul șpăgar, că murim cu zile😄 toți sunt niste scârbe, de la primar la șpăgar, de la bețivul de Popa la ultima asistenta. Dați bomba atomica peste Romania, nu merita sa mai facem umbra pământului românesc
Zbiara secretara la tine de parca e spitalul lui ma-sa!! Cum sa nu tipe dacă cumpara impreuna cu popa camere sa monteze radu baetu în cabinete, daca fabrica semnaturi cu imprimanta, daca da 3 hartii cu același număr de înregistrare, modifica registrele cu pixuri diferite, face legea acolo !!
Asta ati votat ,asta aveți!Huseni,nu v-ati deșteptat nici acum. Ati votat la beție, sărăcie și prostie !Asa ca sa nu va îmbolnăviți ca veți muri cu zile în spitalul Husi dacă nu aveți bani sa mergeți în alt oraș!
Sa nu va plângeți!
La așa proști, așa spital.
Câteodată mă mir de ce mai stă dr. Tătaru pe aici. Ar avea viață strălucită între OAMENI.
Stimabili hușeni chiar nu vedeți ce se întâmplă? Nu este vorba nici de Popa și nici de Tătaru. E vorba de cei doi frați pătați. Ea pensionară și el la un ultim mandat de primar( sper). Deci , daca mâine părăsesc barca, nu au nici un regret. E vorba de a ne arăta cât dispreț au pentru noi și despre cum fac ce vor. De muschi. Pe ei nu ii interesează ce urmează. Răul va fi pentru noi nu pentru ei. Doar că sa nu uităm, nimic nu rămâne nepedepsit sau nerasplatit ( nu este cazul).
Ia zi-ne tu Lucica, ai visat vreodată vremurile astea? Tu și frățiorul v-ați gândit că o să ajungeți să faceți ce vreți în târgul ăsta? Să vă bateți joc de o comunitate cu o naturalețe greu de egalat. Bravo, sunteți pe inorogii cei mari, nu pe cai. Rugati-va sa nu ii dispară cornul( abundenței).
In rest, să auzim numai de bine.
Popa face spitalul de râs. Își bate joc de toți, nu mai vorbesc de comportament, ne este rușine cu un asemenea om.
Popa este înconjurat de oameni slabi, care ii spun doar ceea ce vrea sa audă. Daca ar avea oameni care să îi spună când ceva nu este bine și să ii reziste încăpățânării lui, ar fi mai bine pentru toți. Dar se merge pe principiul sa „imi fie mie bine” și dacă asta vrea sa audă asta ii spun. Slabi directori medicali, slab sef contabil, slabă fosta conducere, slab primar. Unul nu ați vrut binele spitalului.
Eu nu inteleg cum a fost Bobarnat asta decanul Baroului de avocati Vaslui pentru ca nu stie carte deloc, pai ce a supus la vot , a fost vreun proiect de hotarare în sensul asta , pentru că legal nici nu putea sa fie ; dispozitia de suspendare a contractului de muncă al doctorului Tataru este un act administrativ care nu poate fi desființat decat in instanta de contencios , ce treaba are primarul , consiliul local, consiliul de admnistratie, etc. , chiaR nu mai stie nimeni carte in orasul asta sau se preface toata lumea ca sa i faca pe plac lui Tataru ; eu cred ca domnul are bani suficienti sa si angajeze un avocat competent care sa faca toate demersurile legale, in afară de circ in consiliul local sau subiecte de doi lei in VRN…
Știe și Bobirnat. Doar că aștepta o poziție personala a fiecărui consilier și nu pozitia ordonata de Ciupilan. Rezultatul ar fi fost un vot de blam împotriva conducerii spitalului și nu o acțiune de readucere a lui Tătaru. Știm și noi consilieri și ne împărtășesc cele discutate și impuse de primar. Nu ne mai considerați mulți și proști.
pai ce demers juridic e asta ca nu inteleg, au votat ce ?
DA CURȘENI!! Luat MUIE !!
Nica nou, oricum. Noaptea minții înainte.
Chizda ceia de doctoreasa o votat împotriva – asta spune TOT !!! M-aș fi așteptat la slugoiul de BĂȘîna, dar la ea .. Bine macar că-i știm din prima.
Cand lumea zicea ca cei distrusi de popa sa faca plangere ce exemplu se dadea pe aici?? A varului doctoritei ivanovici care a fost cu un picior in groapa din caiza ” calitatilor chirurgicale” ale lui popa !!! Si zicea cineva atunci pai cum sa nu il acopere cu sacrificarea rudelor chiar pentru ca e din partid …uite dovada
La multi ani fericiti!! Nu e asa ciupilan?? Fii fericit si ia si pe popa cu tine
https://vm.tiktok.com/ZNewjcobs/
Nu ma intereseaza cine se bate cu care si din ce motive!!! Dar se perpetueaza traditia de pe timpul doamnei dr Rotaru Lucia ca persoane care lucreaza cu doctorul tataru sa fie luate in acelasi sens si directie si jignite si hartuite ,persoane care nu sunt doctorul tataru ,asa cum le percepeti voi ,asupra lor facandu-se abuzuri foarte grave !! Unul dintre ele ultimul fiind cu foarte foarte putin timp in urma !! In ultimii 3 ani fiind la ordinea zilei!!
Nu e o tradiție. E o stare de fapt de ani de zile. De care e foarte mândră că a reușit să o predea mai departe.
Bai fratilor, voi nu vedeti ca avem niste incompetenti in consiliu local??? Tocmai avocatul Bobitnat instiga la fapte ilegale. Cum sa votezi tu, in consiliu revenirea doctorului, in conditiile in care exista o dispozitie de suspendare?? Doar tribunalul poate stabili legalitatea dispozitiei si bineinteles, daca o anuleaza, revenirea doctorului.
BRAVO AVOCATULUI FOCIA!! Singurul care a remarcat si indicat căile legale. Restul…..RUSINE, in conditiile in care sunt si alti avocati in consiliu. Uite asa te reprezinta niste consilieri incapabil, nestiutori de lege. Cun dracu ajung ăștia in consiliu??? Cum sa faca ei lucruri pozitive, daca tocmai ei nu cunosc cadrulegal?
Popa, te vrem MORT !
Ba jegosule, du te la puscarie, asta suna a amenintare, imbecilule care tot dai tu la m..ie husenilor, tie chiar nu ti e rusine ? Asta te pune Tataru sa faci, v a picat doctorul și s a daramat toata sandramaua , ati dus o bine 4 ani cat ati calarit toate instituțiile din judet , nu ? ia spuneti le voi husenilor, cum va spunea domn doctor la sedinte că cine nu e cu noi, e impotriva sistemului si să nu miste nimeni in front, nu? acum faceti pe victimele in frunte cu infractorul asta de Tataru , chiar credeti că toata lumea se învarte în jurul lui , voua chiar nu va e rusine deloc ?
Asta cu amenințarea chiar a fost bună tare. M-ati făcut să zâmbesc.
Doamne cata sfidare!!
Si toti din jurul mesei stau cu nasul in jos, sa nu – l supere pe il capo!! (mi-am schimbat parerea despre voi. Ce v-ati bagat in joc, daca nu aveti constiinta si personalitate?!)
Dati icoana aceea jos imediat perversilor!
Doamne ajuta-ne!
Spitalul fără medici buni la care să se adreseze pacienții și care lucrează în pierdere trebuie închise! Nu cred că doctorul Tătaru are de suferit! Cine va vrea să meargă la el, îl va găsi! Pacienții care nu au resurse financiare însă, rămân cu posibilități de a primi un tratament adecvat la Spitalul Huși! Din moment ce conducerea spitalului și a consiliului local privesc cu indiferență și nepăsare nevoile pacienților și caută motive aiurea prin care să explice pierderile unității medicale, activitatea spitalului trebuie redusă doar la secțiile care își îndeplinesc indicatorii iar celelalte secții care crează pagube – a se citi gropi la propriu și la figurat – mai ales umane dar și financiare trebuie suspendate până când vor identifica problemele reale și rezolvate. Între timp, spre binele pacienților, se vor crea proceduri de a fi internați în alte spitale care să aibă specialiști competenți. Trebuie respectat cu prioritate dreptul la sănătate al pacienților!
lumea nu vine la Spitalul Husi ca s docorii slabi, inganfati, au pareri despre orice stiu orice. poate popa sa fi si betiv si curvar dar spitalu nu merge ca din alte considerente, spitalu e codus de secretara, infirmierele se poarta ca bolovanii astia de docori… toate s invers de cum trebuie sa fie
Aici nu pot sa va contrazic. Chiar că spitalul este condus de doamna secretară. La cum tipa la noi și ne dă afară zici că e spitalul ei de acasă.
Astia trebuie spanzurati.Ce e spitalul lui masa.Niste idioti si Popa si Cipilan, doi betivi
Oare fără Tataru nu mai merge treaba în spital? Ne-am plictisit de acest subiect,omul și-a făcut cabinetul lui,să vadă cum se fac banii în privat fără slugi care stăteau în jur,fără să dea din șpagă și lor.Când a fost senator și deputat nu a făcut nimic pentru sistemul privat,și-a urmărit interesul pentru el și acum să vadă cum se muncește în privat.Crăciun binecuvântat să aveți și liniște sufletească.Nu mai plângeți de mila lui că are din ce trăi.
Nu-l plânge nimeni pe Tătaru. Vorbim de niste principii. Care se pare că nu există. Iar diferența între Tătaru și alții, este că omul ăsta știe ce înseamnă munca. A muncit de la 18 ani. Nu a fost o beizadea.
si eu muncesc de mic si n am nici ditamai vila, nici x7, nici amanta, nici presa favorabila de ani buni si am un serviciu decent, poate ar trebui sa vand si eu masti la suprapret cand voi fi ministru … mai lasati ipocrizia … daca era un mare doctor nu statea la Husi cu un rahat de spital, luati in considerare ca din 2010 e cladirea noua, in rest a fost o ruina, a stat la husi ca a facut ce a vrut si cand a vrut, fara reguli.
A salvat oameni ca asta i meseria lui, platita cu 20000lei pe luna. Daca e mare om asa cu sustin toti ipocritii sa se duca acum prin centrele de batrani sa dea sfaturi medicale si sa vindece bolnavii de acolo daaar acolo nu i cu banuti ….
Ce asa mare nenorocire, n-a zis ca face cab privat? nu pot oamenii sa mearga acolo? tot 100 – 200 lei lasau si la spitalu din husi.
Cac-te-n gura ta.
Singur nu poate! Cineva ar trebui să își asume să facă asta în locul lui! Pentru că merită!
Ma kak in gura taaa, porcule
Da, dar la spital cheltuiala era a spitalului ( din bugetul local) iar banii erau ai lui, curati. Ori la cabinetul privat, doar o mica parte iti revine
Frică mi-e că ai să afli! De fapt, nu mi-e frică! Îți fac o urare de sărbători: Să treci în noul an bucurându-te de serviciile eminentului medic Popa! Doamne ajută!
Berica Spiridon Cerasela voi fi din nou director la spitalul Huși…al meu Popa Bogdănel e tare !
Ia l acasă nesatul o.
Domnilor v-ați cumpărat spitalul și nu știam? Datoria este foarte mare ce se așteaptă Demisia celor responsabili.🙈😭
Pai spitalul a acumulat 7 milioane de lei datorie in perioada in care acolo isi desfasura activitatea geniul chirurgiei Nelu Apendicelu, asa cum spune Bobarnac! Deci ori cu el ori fara el e acelasi lucru!
Păi, aritmetic vorbind, fără medici buni care să atragă pacienți, în următoarea perioadă datoria va crește pentru că pacienții nu au încredere în spital! Cu sau fără informațiile din presă, și între noi fie vorba presa își face treaba bine, informează, pacienții tot ar fugi de spitalele la care nu au medici renumiți că sunt competenți să ajute pacienți. Credeți că fără presă, oamenii nu vorbesc despre felul în care sunt tratați în instituțiile medicale? Despre medicii care ajută și cei care te bagă în toate bolile? Sunteți de tot râsul! Prostul satului care are acces la o tastatură! Dar se pare că aceștia populează și conducerea municipiului! Ați votat demența! Să trăiți sănătos să nu vă trebuiască la spital! Și dacă totuși vă trebuie, luați microbuzele spre Iași!
7milioane reprezinta 29% procent nerealizat..au muncit numai de 71%, salariile incasate 100%
Pentru pacienți nu este același lucru. Se uita un lucru. Nu este vorba de Tătaru și Popa, este vorba de o instituție publică ce ar trebui sa se preocupe de sănătatea pacienților. Iar tot războiul asta a dus la pierderea credibilității. Și chiar sunt medici în spital care își fac treaba. Ar trebui terminat cu tot circul ăsta și axat pe pacienți.
Te apucă scarba, spitalul dă faliment din cauza unui găinar șiret, scârba puțin spus, vomă, multă vomă…..
Greșit: spitalul dă faliment pentru că este căpușat de personal incompetent de care fug pacienții oriunde văd cu ochii. Dar spitalul nu-i problema ta! Problema ta va fi când vei avea nevoie de servicii medicale și… Da tot răul spre bine! Se mai rărește lumea proastă!
Asa sa vada si Tataru cum e cand cineva iti spune cum sa votezi
Si imbecilul de bobarnat numai ca de data asta spagarul si bobarnat sunt de cealalta parte a. ..
Asa sa vada si Tataru cum e cand cineva iti spune cum sa votezi
Si imbecilul de bobarnat numai ca de data asta spagarul si bobarnat sunt de cealalta parte a. ..
:))) deci spitalul nu funcționează din cauza consiliului de administrație vechi!! Ciupilan esti genial :)))) sau din cauza ziarelor !! Acum dacă a plecat avocatul bobirnat datoria de 70 miliarde va dispare !!
Dacă ciupilan ar fi avut un gram de decenta cu cazul doctorului tataru si-a pierdut-o toata!! Nu este nimic domnule ciupilan .. mergem înainte!! O sa fie bine !! Crăciun fericit alături de cei dragi și multa sănătate va dorim !!!
Ca sa fie circ de sărbători și sa intre dracul în voi asa cum va este firea!! Nu sunt conflicte absolut deloc în spitalul husi doar domnul manager care, dacă cineva zice adevarul are grija sa îl curenteze cu toate mijloacele date de functie. Restul stau și încasează abuzuri și hartuire și dosare fabricate la comanda.. povestea cineva din spital despre sfatuirile la 12 noaptea din primavara undeva în martie în biroul lui popa între el herghelegiu și o procurare blonda de la dna … atunci când au iesit spre dimineata după consfătuire unul pe o parte unul pe alta și popa a ramas nu cred ca jucau jocuri de societate acolo ci puneau la cale cum sa ii ” faca” pe colegii incomozi lui. l Foarte puțin probabil sa poti sa iti revii ca spital cu 70 miliarde datorii.. asta cu nu vin bolnavii din cauza presei este hilar … presa din punctul meu de vedere nu cred minte cu absolut nimic doar relatează stări de fapt care nu ar trebui sa existe..de exemplu cazul dr Tataru.. adica acest tip de comportament este cel care alunga bolnavii și ii trimit la alte spitale. Toti pacientii cu posibilități urca în mașină și fug este adevărul trist.
Acum sper ca va este clar ce se întâmplă,ați votat Ciupilan luați la muie .El vorbește ca Tătaru nu face cinste județului, pai hotul neprins W negustor cinstit, bine ca îți face Popa cinste wai mincinosule ,țu care te îmbeți la zilele Husiului și te povedesti ca și Popa.
Deci, Popa dicteaza in spital cu șantaj la frații Ciupilan! Degeaba l-ai dat Jane în primire la DNA cu 5 denunțuri, degeaba s-a chinuit Herghelegiu cu DGA-ul lui…
Adica ciupilan l-a denunțat pe popa?? Nu cred absolut deloc asa ceva ei sunt cei mai buni prieteni.
Jan toarnă pe oricine doar să scape el. L-a turnat pe Tataru la DNA , ramane de vazut daca se adeveresc in instanta. Popa vrea sa scape de Tataru si ii santajeaza pe Ciupilani cu hotiile din spital . Le-a injurat pe doamnele ciupilan, mama si fiica, la ele acasa si zmeii familiei, Jan si Herghelegiu s-au ascuns sub masă…