ALEȘI… Noul Parlament nu a putut începe mai bine pentru vasluieni, decât cu un mesaj în limba maghiară al deputatei alese în Vaslui cu 544 de voturi, Boglárka Kántor. Aceasta ne-a scris în ungurește, pe Facebook-ul său, cât e de bucuroasă că vasluienii au ales-o și cum va rezolva ea problemele județului… Covasna. După Boglarka au urmat alți „vasluieni” care au jurat, de asemenea, credință județului Vaslui. Vorbim de un evazionist din Ilfov, șoșocarul Bem Cristian, dar și de basarabencele Raisa Enachi (SOS) și Victoria Stoiciu (PSD). Pe listele Parlamentului au mai intrat un fost bârlădean, Mihai Botez (USR) și o fostă vasluiancă, Laura Gherasim (AUR) și, astfel, dacă facem socoteala, constatăm că vasluieni get-beget au mai rămas patru, Adrian Solomon (PSD), Ana Rinder (PSD), Cătălin Mîndru (USR) și Andrei Teslariu (POT). Novicii s-au grăbit să își pună jurământul pe Facebook, iar politicieni cu experiență, gen Solomon a ținut să ne arate că, în calitate de nou tătuc, își ține amazoanele pe lângă dânsul, ca un protector.
Ieri a fost ședință mare la Parlament. Noul legislativ a avut prima întrunire din mandatul 2024 – 2028. Județul Vaslui a trimis 10 parlamentari, 7 deputați și 3 senatori. Doar trei au state vechi, Adrian Solomon (PSD), care începe al cincilea mandat, Mihai Botez (USR), care este la al treilea mandat de deputat și Raisa Enachi (SOS), moldoveanca de peste Prut, care începe al doilea mandat. Ceilalți sunt pentru prima dată în Parlament și de aceea bucuria intrării în legislativul țării a fost imensă. Cu fală și-au pus pe Facebook jurământul, iar, dintre toți, Laura Gherasim, deputat AUR, a ținut să fie mai specială. Înaintea jurământului a spus „Iohannis, președinte ilegitim”. Și partidul ei a avut aceeași atitudine, neprezentându-se la întâlnirea cu Iohannis, la consultări. Pata de culoare a reprezentat-o deputata din Sfântul Gheorghe, unguroaica Boglárka Kántor, care, firește, în buna „tradiție” moldovenească, și-a pus jurământul pe Facebook în… limba maghiară, ca o fină ironie la adresa celor 544 de „unguri” din Vaslui, care au votat-o.
Unguroaica Boglárka Kántor, mesaje pentru vasluieni, doar în limba maghiară
Deputata aleasă de 544 de moldoveni din Vaslui a avut tupeul, după ce a fost aleasă de mai puțin de 1% din numărul vasluienilor cu drept de vot, să pună mesajele prin care, chipurile, mulțumește că a fost trimisă în Parlament, în limba maghiară. „Vă mulțumesc tuturor pentru această onoare deosebită cu care m-ați investit prin votul vostru! Totodată este și o foarte mare responsabilitate și vom face tot ce ne stă în putință pentru a schimba lucrurile în bine pentru români!”. Iată, aceasta vorbește despre comunitatea noastră, însă uită că este din Sfântu Gheorghe și că nu are nici legătură cu județul Vaslui, nefiind nici măcar adoptată de vreo organizație politică locală, ci, pur și simplu, a ajuns în această poziție printr-un joc al hazardului. Pentru ca umilința să fie și mai mare, aceasta, tot în maghiară, ne-a spus că a venit în județul nostru și, știindu-ne săraci, a adus niște cadouri oropsiților. Redăm mai jos acest mesaj, pe care îl luăm după traducerea oferită de cei de la Facebook, întrucât noi nu știm ungurește și nici nu vrem să învățăm, doar pentru că Boglárka Kántor a ținut cu tot dinadinsul să ajungă parlamentar de Vaslui.
Kántor Boglárka a venit în Vaslui cu o zi înainte de jurământ să ne miluiască ca pe săraci, cu pachete de Crăciun, fără să ne spună ce are de gând să facă pentru județ, ca parlamentar
Crezând că dacă în județul Vaslui oamenii sunt mai necăjiți, sunt de fapt și mai înapoiați și mai leneși. Cu o ipocrizie care depășește cu mult limita unui discurs de politician care transmite poporului, doar ce și-ar dori acesta să audă, Kantor Boglarka încearcă să ne vândă un gen de politicianism ieftin de genul: “Înainte de a mă întâlni cu demnitari, am vrut să ascult personal vocea oamenilor simpli din județul Vaslui”. Păi dacă e așa de sensibilă la vasluienii de rând, de ce le-a transmis acest mesaj în ungurește? Iată ce a postat cu o zi înainte de a depune jurământul, binenîțeles în ungurește, crezând că ne poate cumpăra (ca pedeliștii pe vremuri), cu o găleată și o cutie de chibrituri, înlocuind astfel programul electoral, cu care ar ar fi trebuit să vină în fața alegătorilor (nu a fost niciodată, deși a fost aleasă deputat de Vaslui):
„Unde inimile oamenilor sunt mai calde decât frigul iernii – am vizitat județul Vaslui. Înainte de a mă întâlni cu demnitari, am vrut să ascult personal vocea oamenilor simpli din județul Vaslui pentru a avea o imagine reală asupra situației. Am discutat atât cu vârstnici, cât și cu tineri, pentru că este important pentru mine să văd problemele nu doar din București, ci și pe teren. Conform statisticilor, dar și în realitate, în acea zonă trăiesc cei mai săraci oameni, însă inimile lor sunt cu atât mai pline de căldură. (…) La prima mea vizită nu am venit cu mâna goală: am adus câteva pachete pentru cei nevoiași, pentru a le oferi un strop de ajutor și bucurie în această perioadă a sărbătorilor (…) “, a scris pe Facebook deputata de Vaslui, Boglárka Kántor. În speranța că își va găsi, totuși, niște consilieri destoinici, sperăm să înțeleagă că activează în județul Vaslui și firesc ar fi ca mesajele să fie transmise în limba română. Și să nu ne mai vorbească de comunitatea ei, ci de comunitatea vasluiană, întrucât ea reprezintă vreo 70.000 de vasluieni în Parlamentul României, chiar dacă ea a fost votată de doar 544, deși noi băgăm mâna în foc, pentru faptul că nici aceia nu sunt… pe bune.
Parlamentul POT, Andrei Teslariu, mesaj sec pe Facebook: „Vă mulțumesc tuturor pentru această onoare deosebită”
Andrei Teslariu a intrat în Parlament cu mult noroc (mandat obținut la redistribuire). Acesta a fost ales cu 8.091 de voturi. Nu a avut nici măcar jumătate de mandat plin, dar, iată, acum este parlamentar cu acte în regulă. La fel ca ceilalți a depus și el jurmântul. Mesajul său a fost însă unul sec. La norocul pe care l-a avut, ar fi trebuit să aleagă ceva mai inteligent, pentru că am văzut că poate. Pe pagina sa de Facebook, de pildă, și-a pus un citat din George Enescu: „Nu devii bătrân fiindcă ai trăit un anumit număr de ani, devii bătrân pentru că ai dezertat de la idealul tău. Anii ridează pielea, dar renunțarea la idealuri ridează sufletul”. Iată, ce a scris proaspătul deputat Teslariu, în postarea în care a atașat un video cu jurământul său depus în Parlament: „Vă mulțumesc tuturor pentru această onoare deosebită cu care m-ați investit prin votul vostru! Totodată este și o foarte mare responsabilitate și vom face tot ce ne stă în putință pentru a schimba lucrurile în bine pentru români”.
Veteranul Solomon, mândru, între cele două amazoane
Solomon a ales pentru partidul său o altă metodă de a-și promova deputatele cu care a intrat în Parlament. Pe Facebook-ul PSD Bârlad, acesta a postat un mesaj lung cât o zi de post, cu un limbaj de lemn. Redăm un fragment, în care se vede lesne exprimarea standard și fără conținut : „Astăzi am depus jurământul față de țară și popor pentru un nou mandat de deputat în Parlamentul României. Alături de colegele mele, d-na deputat Ana Rinder și d-na senator Victoria Stoiciu, vom reprezenta cetățenii vasluieni cu cinste și profesionalism. Ne așteptăm la un mandat care să mențină România pe calea dezvoltării, recuperării decalajelor față de celelalte țări europene, precum și a creșterii nivelului de trai pentru toți românii (…)”, a scris Solomon în dreptul pozei cu colegele sale. Interesant este că atunci când a venit vorba strict despre sine, Solomon a știut ce are de făcut. În mesajul postat după ce a fost reales președintele Comisiei de Muncă, altul a fost entuziasmul mesajului. Pe noi ne distrează poza, specifică fotografiilor de la ziarele comuniste, în care obligatoriu trebuia să stai la birou, cu privirea fixă către fotograf și cu pixul în mână, de ca și cum ai semna te miri ce documente foarte importante.
„Astăzi am fost ales președinte al Comisiei de muncă și protecție socială din Camera Deputaților. Încep al 4-lea mandat în fruntea comisiei cu gândul la provocările legislative care vor trebui rezolvate anul viitor: o nouă lege a salarizării în sistemul bugetar, un nou sistem de taxare a muncii, reglajele la legea pensiilor și întărirea dialogului social bipartit. Salut revenirea în comisie a unor colegi mai vechi, dar apreciez deopotrivă și noii veniți a căror experiență antreprenorială și juridică o cunosc de mult timp. Nominalizez doar două nume, dl Mohamad Murad (AUR) și dl Stoica Alin (USR-mulți ani expert legislația muncii la Confederatia patronală Concordia). Printre cei care revin se remarcă d-na vicepreședinte Andreea Csep( UDMR ), dl vicepreședinte Silviu Vexler (FCER) și dl vicepresedinte Eugen Neață (PSD), precum și dl ministru Marius Budăi. Salut de asemenea un vechi colaborator al comisiei de pe vremea când era sindicalist, dl Dumitru Coarnă (SOS). Sunt încrezător că vom reuși să facem legi mai bune pentru toți”, a scris Adrian Solomon.
Partidul lui Șoșoacă a adus în Parlament două persoane care nu au nicio legătură cu județul Vaslui
Partidul SOS la Vaslui este condus de un fost pușcăriaș, condamnat în Republica Moldova la 8 ani de închisoare, iar în România se dă disident politic, când în realitate este un escroc. Concubina sa, Raisa Enachi, a intrat în Parlament acum 4 ani, pe listele AUR. După ce basarabeanul a făcut numai nereguli în interiorul partidului, a fost dat afară, iar cei de la Șoșoacă l-au luat de bun. Dar, iată, că într-o țară în care democrația este confiscată și suveranitatea vasluienilor e luată parcă la mișto. Așa că nu e de mirare că, având doar 13.500 de voturi, SOS obține un mandat de senator și unul de deputat, în condițiile în care AUR, cu 25.000 de voturi reușește doar un singur deputat. Așa se întâmplă când legile sunt strâmbe, suveranitatea vasluienilor este acaparată de acest escroc internațional (dovedit de instanțele din Republica Moldova). Acesta reușește să își ducă în Parlament concubina, dar și pe un afacerist din Ilfov, probabil, partener de-al său, care are foarte multe probleme cu ANAF-ul, caz relatat pe larg de ziarul nostru. Raisa Enachi și senatorul Bem Cristian au venit la Parlament îmbrăcați în costum național, au colindat live cu Șoșoacă, au jurat că iubesc România, însă aceștia, în viața de zi cu zi, arată cu totul altceva. Este interesant cu Bem Cristian jură credință statului român, pe care însă nu se sfiește să îl jecmănească cu sârguință. Păcat că avocata Diana Șoșoacă, cu adevărat o luptătoare pentru România și pentru interesul național, s-a lăsat păcălită de acest escroc internațional dovedit și, pe voturile ei (14.000), a trimis în Parlament doi oameni care, pe lângă faptul că nu au nicio legătură cu județul Vaslui, în alegerile locale susțineau interesul altui partid. Diana Șoșoacă la Vaslui avea câțiva oameni interesanți. Vorbim de o fostă vasluiancă, acum foarte activă în diaspora din Italia, dar și o polițistă pensionară, care cât a fost în activitate, a fost considerată un om integru. Aceasta, la un moment dat chiar a fost președinta organizației județene SOS Vaslui. Raisa Enachi însă este acum în locul ei și, mândră că a depus jurământul de la Tribunal Parlamentului a doua oară, ne transmite, nouă, vasluienilor, pe Facebook, următorul mesaj: „Astăzi am depus jurământul pentru un nou mandat ca deputat al județului Vaslui. Cu aceeași emoție și determinare ca în primul mandat, pornesc din nou pe acest drum pentru a continua să reprezint cu demnitate interesele cetățenilor din Vaslui. Experiența acumulată mă motivează să duc mai departe proiectele începute și să deschid noi oportunități pentru dezvoltarea județului Vaslui. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au acordat din nou încrederea lor. Este o responsabilitate pe care o voi onora prin muncă și decizii menite să aducă beneficii concrete vasluienilor și județului Vaslui”.
Laura Gherasim – AUR, singurul suveranist din Vaslui, votat de 25.000 de vasluieni
Deputatul AUR, Laura Gherasim, a fost singurul parlamentar care a avut curajul ca, de la tribuna Parlamentului să spună că acum Iohannis este un președinte ilegitim. Laura Gherasim a ajuns în Parlament cu 25.000 de voturi. Și în vară a luat tot atâtea voturi, când a fost votată la alegerile europarlamentare, fiind foarte aproape să intre în Parlamentul European. Aceasta a intrat singură în Parlament, deși AUR a avut al doilea scor pe județ. Dacă ar fi fost o distribuție corectă , AUR ar fi avut și un senator, dar acesta e acum la frații lor mai mici, de la partidul lui Șoșoacă. Nici al doilea loc de deputat nu a fost departe, pentru că, după ce AUR și-a luat mandatul de bază, au mai rămas 8.700 de voturi, mult mai multe decât a avut, de exemplu, POT la Vaslui. Dar așa a fost să fie, iar AUR, cu aproape 20% din voturile vasluienilor, a luat un singur deputat. Ca o profesoară de Limba Română, cu o dicție perfectă, Laura Gherasim și-a spus jurământul, având grijă să arate publicului că jură cu mâna pe Biblie. Aceasta a luat de sub pupitru Biblia și Constituția și le-a pus la vedere înainte de a jura cu mâna pe aceste două cărți fundamentale ale României. Specific unui deputat începător, și aceasta și-a pus pe Facebook jurământul, alături de câteva considerații personale, pe care le redăm integral: „Astăzi, în ședința solemnă a Camerei Deputaților, am depus jurământul de credință față de țară și popor. Mulțumesc pentru această onoare tuturor vasluienilor și românilor care au avut încredere în mine, în programul și valorile AUR și în capacitatea și buna-credință a Alianței pentru Unirea Românilor de a reda poporului român demnitatea, libertatea și democrația furate.Mi-am asumat cu mâna pe Biblie și Constituția României îndatoririle și responsabilitățile constituționale și de credință față de patria noastră și poporul român, în cel mai critic moment din ultimii 35 de ani pentru statul român de drept. Într-un stat în care președintele este ilegitim, iar drepturile fundamentale sunt călcate în picioare prin anularea abuzivă a alegerilor prezidențiale, voi lupta din toate puterile pentru restaurarea democrației și respectarea Constituției! Alegeri libere, conform voinței suverane a poporului român”.
Cei doi parlamentari useriști au reacționat diferit la prima ședință a Parlamentului
Mihai Botez, la al III-lea mandat, s-a comportat exact ca un boboc care intră prima dată în Casa Poporului. Și-a pus jurământul regulamentar pe Facebook, interpretând actul în stil artistic, cu intonație și un pic diferit, arătând astfel că nu degeaba a fost deputat opt ani.
În schimb, colegul său de partid, senatorul Cătălin Mîndru, a ales să posteze pe Facebook un reel (un video mic, de puține secunde), de la monumentul martirilor Revoluției din Decembrie 1989, de la Otopeni cu un mesaj emoționant despre libertate, democrație, dar mai ales despre sacrificiul martirilor.
Și-a adus aminte că la Otopeni a murit și un vasluian la Revoluție. Nota 10 pentru acest politician, care a ales să pună în locul jurământului de credință de Facebook, un mic moment de aducere aminte că în 23 decembrie, manipularea securiștilor a fost făcută pe față. 40 de soldați de la Câmpina, chemați să întărească apărarea aeroportului Otopeni au fost secerați de alți militari sub comanda căpitanului Ionel Zorilă, care credeau că vin teroriștii să ocupe acest punct strategic. Cine credeți că au fost găsiți vinovați de această mare manipulare care continuă și acum? Acest căpitan nefericit și doi generali incomozi din Armata Română, Dumitru Drăgan și Grigorie Ghiță. Securiștii au fost răsplătiți cu funcții, iar astăzi copiii lor conduc țara. Totuși gestul acestui politician de a se obosi să meargă la Otopeni și să ne aducă aminte de ce astăzi simulăm democrația este sublim. Așteptăm de la acesta, în spiritul celor declarate la monumentul martirilor, să-i ceară lui Iohannis să plece acasă, fiindcă astăzi, lovitura de stat din decembrie 1989 se repetă, iar neamțul esye un președinte ilegitim. Lasconi și Georgescu au fost opriți să se întreacă în turul II, pentru ca Iohannis, Ciolacu și înlocuitorul lui Ciucă să conducă România, fără să aibă acceptul românilor, confiscând suveranitatea poporului în cel mai golănesc mod.
UDMR la Vaslui unde nu e picior de ungur ? Asta e dovada suprema ca alegerile sunt intotdeauna masluite , votati degeaba , iese cine vrea stapanirea , exact ca pe vremea comunistilor , exact ca in toata lumea , democratia e o iluzie pentru sclavi ca sa nu se revolte .