spot_img
spot_img
5.4 C
Vaslui
22-ian.-2025

Colindători din județul Bacău, urcați în tren și alungați din Vaslui

- Advertisement -

INTERZIȘI… Aproximativ zece persoane, provenind dintr-o comună de lângă Onești, județul Bacău, au fost identificați și sancționați, zilele trecute, de Poliția Locală din Vaslui, după ce au fost surprinși pe străzile municipiului, îmbrăcați în costume populare, inclusiv blănuri de urs, și însoțiți de tobe și fluiere. Aceștia au fost considerați un pericol la adresa liniștii și ordinii publice, fiind sancționați cu avertisment.

După identificarea membrilor grupului și aplicarea sancțiunilor, aceștia au fost escortați până la stația CFR din Vaslui, unde polițiștii s-au asigurat că aceștia vor pleca de unde au venit. Se pare că în municipiul Vaslui, Poliția Locală nu este prea tolerantă cu colindătorii, mai ales cu cei din alte orașe. Această abordare a fost întâmpinată cu satisfacție de o parte dintre vasluieni, în special de cei de vârsta a treia, care își doresc mai multă liniște chiar și în perioadă asta a anului.

Se putea și mai rău

Colindătorii din Onești, alungați din municipiul Vaslui, se pot consider norocoși pentru că au scăpat doar cu avertisment. La începutul acestei luni, un episod controversat s-a petrecut în Sectorul 5 al Bucureștiului, unde un grup de colindători a fost oprit într-un mod mult mai agresiv de Poliția Locală. La fel ca urătorii din Vaslui, tinerii din Capitală, îmbrăcați în costume tradiționale și acompaniați de tobe pentru a amplifica colindele, încercau să aducă spiritul sărbătorilor pe străzile aglomerate ale sectorului. În timpul intervenției, polițiștii au  distrus tobele colindătorilor și ar fi confiscat banii strânși de aceștia, sume care ulterior au fost returnate. Gestul polițiștilor a fost perceput de mulți locuitori drept o lipsă de respect față de tradițiile asociate sărbătorilor. Rețelele sociale au fost inundate de critici, utilizatorii condamnând ferm acțiunea și acuzând o atitudine intolerantă din partea autorităților. În urma scandalului, primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a reacționat rapid și ferm. Acesta a condamnat în mod public comportamentul polițistului implicat, calificându-l drept inacceptabil și lipsit de profesionalism.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

14 COMENTARII

  1. Nu-s nici pro, nici contra, neapărat! Sunt obiceiuri care, din păcate, sunt cam pe cale de disparitie! Azi a fost un grup în Barlad foarte ok, format din băieți și fete! Oricum ….ne cam îndepărtăm de tradiții și devenim din ce în ce mai solitari și mai inchistati( vorbesc și în nume propriu! Dacă e , real, sa ne deranjeze ceva, apai……lista-i lunga: cacatii de la câinii scoși la cacat afara de stăpânii lor( SUNT PLINE TROTUARELE SI PARCARILE!!!!), sirenele salvărilor ,bombele aruncate de descreierati pe la geamuri de ne kkm pe noi de stres, nu mai spun ca asta afectează mult pisicile și câinii comunitari etc
    Deci da, altele ar fi strecurate cu zgomotele, nu UN COLUND CANTAT DE SARBATORI CINCI MINUTE PE STRADA!

  2. Bine că s-au conformat.Altfel trebuia intervenit în forță împreună cu pușcașii tereștri canini,tranchilizant ursul și dus la padoc la Termica.

  3. Da ce facem dacă e Decembrie vine care vrea și îi se scoală să tulbure liniștea și ordinea publică , aceste evenimente se fac pe niște zile prestabilite , s-au îmultit puturoșii de la țară care nu le place munca să vină la cerșit cu o boxă , hai marș la muncă nespalatilor

  4. Asteptam sa se ocupe POLITIA (inclusiv Departam,entul de Arme si Munitii) si de cei care arunca petarde (atat de puternice, ca zici ca-s bombe de la ucraineni) in fiecare seara, in centrul orasului! De ce nu face nimeni nimic? De ce au voie infractorii sa dea cu bombe in fiecare seara, incat nu putem sta linistiti in casele noastre, ca bubuie atat de tare incat ne sare inima din piept la fiecare bubuitura, in fiecare seara, de mai multe ori (chiar si la doua noaptea bubuie petardele puternice) ! De ce nu se autosesizeaza Politia? In ce lege scrie ca, daca vine Craciunul, au voie sa dea cu petarde atat de zgomotoase? Si de unde le cumpara? De ce au voie sa vanda asemenea petarde mari? Si unde le depoziteaza? De ce Politia nu intervine, pe tura de noapte, pentru a prinde macar cativa dintre copiii care se joaca noaptea cu asemenea petarde? Si Primaria pentru ce are camere de supraveghere tot orasul daca nu furnizeaza catre Politie acele imagini cu cei care dau cu petarde?

  5. În București nu au procedat corect și au abuzat de funcția care o dețin și pot fi dați afară. La Vaslui avem spectaco de Datini și Obiceiuri pe data de 23 Decembrie și o sa avem ce vedea.

  6. Bine au făcut , nu vrem țigăneala printre blocuri, mascați beți care sperie copii și fetele adolescente. Avem și noi copii care colindă , merg cu uratul și semănatul, dar când sunt zilele stabilite, nu toată luna Decembrie.

  7. Păi bine mai ziaristul lui pește. Dacă au fost avertizați verbal, tu de ce scrii că au fost sancționați cu avertisment?? Da mai bine la public? Ce relevanță are întâmplarea de la sectorul 5 cu cea de aici. Nu știi cum să invrajbesti oamenii împotriva localilor, dacă fac de ce fac, dacă nu fac de ce nu fac. Rușine, d-le ziarist!!!

    • Avertismentul scris, cum a fost cel de față, pentru că din ce se vede îi pune să se legitimeze, tot sancțiune este, dar ca să știi asta îți trebuie puțină carte!

      • Adică ce nu e înțelegeți, nu știu cui îi trebuie puțină carte. Persoanele respective au fost Avertizate Verbal, nu în scris!!!! Este o diferență mare, dar na de la barou se vede altfel🤔. Dl ziarist a umflat cu avertismentul scris.

        • În articol nu se specifică ce fel de avertisment a fost dat, asta a fost concluzia mea după ce m-am uitat la cea de-a doua poză, unde se vede că acei tineri sunt puși să prezinte cărțile de identitate domnilor de la Poliția locală. Dacă era doar un avertisment verbal, nu mai era nevoie de legitimare, pe cale de consecință,xin cazul de față putem trage concluzia că a fost avertisment scris!
          Conform legii, avertismentul scris se aplică în cursul derulării controlului, atunci când contravenientul îşi îndeplineşte obligaţia legală, iar polițistul local, în cazul de față, se asigură că acea contravenţie săvârşită nu este continuă. Ceea ce a și făcut, din moment ce i-a condus la gară pe acei colindători.
          În concluzie, trebuie reținut că avertismentul scris este tot o forma de sanctiune ce se aplică contravenientului.

          • Nu mai degrabă cereți un punct de vedere de la purtătoarea de cuvânt a politiei locale??? Nu are rost să ne contrazicem. Așa o să vedeți dacă am dreptate…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.