spot_img
spot_img
8.9 C
Vaslui
20-dec.-2024

Gloanțe oarbe trase în Consiliul Local Vaslui: “facem armată acum?

- Advertisement -

NU TRAGE, DOM’ SEMACA… Municipiul Vaslui va avea un poligon de tir sportiv, pe strada Castanilor, după ce Consiliiul Local a aprobat ieri Planul Urbanistic Zonal pentru introducerea în intravilan a unui teren care va fi folosit în acest sens. Investiția va fi una privată, dar cu toate astea ea a suscitat un interes enorm în rândul consilierilor, care au dezbătut mai bine de jumătate de oră proiectul. Divergențele au apărut după ce consilierul Constatin Carabină a încercat să explice cât de important este ca acel poligon să fie acoperit, vorbindu-le colegilor inclusiv despre “efectul omorâtor al armei”. Pentru că discuțiile se purtau abia la începutul ședinței, care și așa se anunța una de lungă durată, Valeriu Caragață a încercat să mai scurteze din explicațiile auritului, cerându-I să citească doar amendamentul pe care dorește să îl depună. “Este o formă de respect față de cei din sală, citiți amendamentul, nu faceți instruire, că nu facem armată acum”, i-a cerut social-democratul colonelului în rezervă. “Vreți să tac? Tac! Eu, ca să justific amendamentul, trebuie să ofer niște informații utile. Vă grăbiți, vreți să plecați repede acasă”, l-a întrebat Carabină pe viceprimarul PSD.

Consilierii locali ai municipiului Vaslui au aprobat ieri un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) prin care un teren arabil de 3032 mp, situat pe strada Castanilor, a fost introdus în intravilanul orașului, cu scop de a se construi acolo un poligon de tir sportiv. Consilierii AUR au depus un amendament la acest proiect, care a fost explicat în timpul ședinței de colonelul în rezervă, Costantin Carabină. Acesta a atras atenția asupra pericolului care l-ar putea presupune realizarea unei astfel de investiții, mai ales dacă legislația nu este respectată. “Înainte de a da citire amendamentul, vreau să explic câteva date tehnice pentru a înțelege contextul contestației și pentru a lua o decizie pertinentă și asumată în același timp. Conform legilor în vigoare, în prezent există două tipuri de poligoane, deschis și închis sau acoperit. În cele deschise se pot executa ședințe de tragere cu armament individual, care este letal. Se pot executa și ședințe de tragere cu armament sportiv. În situația de față, pe care o avem noi în față, trebuie știut faptul că un poligon deschis implică foarte multe riscuri și am să enumăr câteva: acest tip de poligon trebuie să fie la o distanță cât mai mare de zonele locuibile, de zonele de acces, din cauză că armamentul letal, când un glonț este tras, are o viteză de ieșire de 340 m/s. Efectul omorâtor, dacă este armă letală ghintuită, cum ar fi pistol individual, se poate duce până la 1000 de metri, dacă este un pistol mitralieră, acest efect se poate duce până la 1500 de metri”. 

Momentul când vicele Vali Caragață nu a mai rezistat  

Din păcate pentru Constantin Carabină, acest proiect de hotărâre a fost dezbătut la începutul ședinței, una care și așa se anunțase destul de lungă, cu peste 30 de puncte pe ordinea de zi. Prin urmare, aceste detalii tehnice oferite de consilierul AUR nu prea au încâtat audiența prezentă în sală, iar cel care a încercat să-i scurteze discursul acestuia a fost vicele Valeriu Caragață. “Scuzați, cu tot respectul, citiți amendamentul, sau asta scrie în amendament?” Întreruperea a fost văzută ca o salvare pentru cei din sală, care începuseră deja să-și găsească alte activități mai antrenante, însă nu i-a picat deloc bine lui Carabină. “Și așa nu votați ce propunem noi, trece doar ce vreți voi, măcar lăsați-ne să vorbim, pentru că proiectul de față este o problemă pe care ne-o asumăm cu toții”. De partea cealaltă, nici Vali Caragață nu s-a lăsat. “Facem armată acum? E o formă de respect să citiți amendamentul, nu faceți instruire”, a adăugat vicele. “Vreți să plecați repede acasă? Și așa punctul Diverse nu l-ați votat, lăsați-ne măcar să oferim niște explicații la proiectele de hotărâre ce urmează să fie supuse votului”, a replicat și Constantin Carabină, care apoi a continuat pe drumul glonțului. “Prin acest poligon deschis, care va fi amenajat pe un teren intravilan, se pune în pericol viața celor care sunt în zonă pentru că un glonț oricând poate să devieze și are efect omorâtor. O altă problemă o va reprezenta zgomotul, pentru că pe o distanță de un kilometru, toți vecinii vor fi nevoiți să suporte consecințele. Un glonț tras dintr-un pistol are 180 de decibeli, în timp ce urechea umană percepe de la zero la 120 de decibeli. La această valoare de 120 de decibeli, timpanul deja bubuie, domnilor! Normele prevăd un zgomot de 50-60 de decibeli pe timp de zi, acolo unde sunt clădiri, drumuri, iar pe timp de noapte, între 30 și 40 de decibeli. Toate aceste probleme vreau să le ridic în această ședință pentru că există riscul ca în viitorul apropiat să ne trezim cu foarte multe reclamații pe masa primarului din partea celor care locuiesc în zonă. Soluția am cuprins-o tot în acest amendament, pentru că cel care realizează această investiție vorbește în documente despre o lucrare îngropată. Prin urmare, el are posibilitatea să realizeze un poligon acoperit, și atunci ar dispărea toate inconvenientele, și pentru noi, consilierii, și pentru cei care locuiesc la casele din apropiere. Din discuția pe care am purtat-o cu domnul arhitect care se va ocupa de această investiție, am văzut că subscrie la amendamentul nostru, de asta am vrut să îl prezint cât mai detaliat, pentru a lua o decizie cât mai asumată”.

“Să ieșim din logica de război”

Au fost și consilieri care au apreciat investiția ce urmează să se realizeze pe strada Castanilor. “Crearea unei infrastructuri necesare practicării unui sport constituie baza dezvoltării acestuia. Astfel, se pot organiza competiții școlare, iar tinerii își pot petrece timpul liber în mod plăcut, practicând acest sport care dezvoltă concentrarea, coordonarea și stăpânirea de sine. Eu zic să ieșim din logica de război despre care tot am discutat zilele acestea. Eu încurajez apariția acestui sport nou în municipiul Vaslui, care alături de cele consacrate, sper să aducă performanțe de care să ne bucurăm cu toții”, a declarat Mihaela Bohotineanu, consilier USR.

“Poligonul nu reprezintă un pericol”

La microfon a fost invitat și reprezentantul celui care va realiza investiția, care a asigurat legislativul local că poligonul nu va pune în pericol viețile celor care locuiesc în zona respectivă. “Domnul colonel are dreptate când se referă la poligoane militare. Din cauză că acest tip de poligoane nu au zone de protecție nemaipomenite, protecția se asigură cu acele zone de protecție. În ceea ce ne privește, legislația în vigoare prevede faptul că în zona poligonului, care este săpată la 5 metri adâncime în pământ, am pereți pe 3 laturi care sunt din beton, și se consideră că sunt luate toată măsurile de protecție, de aceea acest tip de poligon nu are zonă de protecție, doar în cazul în care faci tir la talere. Cea mai apropiată locuință de vacanță în zona în care dorim să amenajăm acest poligon se află la 125 metri, în direcția opusă celei în care se va face tragerea, prin urmare șansele ca un glonț să cadă accidental prin altă parte nu există. La poligoanele de tir sportiv există acele parabaluri, care delimitează foarte mult posibilitatea de a trage în sus. Practic, din poziția de tragere nu se vede cerul, iar amenajarea este gândită în așa fel încât să nu avem gloanțe scăpate. În privința zgomotului este adevărat că el se transmite în jur, dar datorită formei propuse în PUZ, el se va transmite doar local, mai mult în sus”, a precizat arhitectul Daniel Tirilă.

Intravilanul propus, o premieră pentru municipiul Vaslui

OBSERVAȚIE… Consilierul Dragoș Chirica a ridicat singura problemă reală cu care se confruntă această investiție, și anume că ea se va realiza pe un teren intravilan, care de jur-împrejur va fi înconjurat doar de teren arabil. Practic, poligonul va fi construit pe o insulă. “Parcela propusă de beneficiar se află la o distanță apreciabilă de ultima casă locuibilă de pe strada care duce spre Delea. Aș vrea să o întreb pe doamna arhitect a municipiului Vaslui dacă mai sunt situații ca cea de azi, în care intrarea în intravilan a unei parcele de teren să fie desprinsă de tot intravilanul municipiului Vaslui? Întreb pentru că aici se va crea o insulă. Între parcela propusă de către investitor și intravilanul orașului va fi un teren extravilan”. Ana Maftei a declarat că pentru astfel de investiții este indicată o astfel de situație, însă a recunoscut că până acum la Primăria Vaslui nu s-a mai făcut o astfel de solicitare. “Pentru alte situații este firesc ca acele parcele să se afle la limită cu intravilanul pentru a avea o fluență în ceea ce privește echiparea edilitară, partea de comuncații și inclusiv de planificarea urbană”, a afirmat Ana Maftei, arhitectul municipiului Vaslui.

Ionel Sandu și-a luat angajamentul că va strânge semnături, în cazul în care se vor auzi împușcături în zona respectivă 

HOTĂRÂT… Ionel Sandu, consilier local AUR, a promis că în cazul în care în zona respectivă se va produce un disconfort auditiv, va strânge semnături de la vecini pentru a închide poligonul. “Eu sunt unul dintre locuitorii de pe strada Castanilor. Zona respectivă este într-o continuă dezvoltare, se construiesc case, iar din ce am înțeles de la domnul arhitect, ar avea ceva rezerve legate de zgomot. Eu, ca locuitor de pe strada Castanilor, mă angajez să strâng semnături de la cei care vor fi deranjați de acel poligon și voi veni cu ele la domnul primar, dacă lucrurile vor merge într-o direcție greșită”. La finalul dezbaterilor, amendamentul consilierilor AUR a fost respins, iar proiectul de hotărâre a fost aprobat, cu 19 voturi pentru și patru împotrivă.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. Mai bine spus consilierii hair au votat impotriva inițiativei private. Au fost trimise in CL aceste catastrofe care habar nu au ce inseamnă rolul consiliului local. Și se băteau cu pumnul in piept in campanie că sprijină initiativa privată. Și acest CARAULĂ numai bazaconii vorbește.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.