spot_img
spot_img
9.5 C
Vaslui
20-ian.-2025

Școala “Al. I. Cuza” Vaslui, proiecte de peste 1,5 milioane de euro. Banii vor fi investiți în elevi: tabere, mâncare, haine și pregătire educațională

- Advertisement -

EDUCAȚIE… Școala Gimnazială Nr. 1 – “Al. I. Cuza” Vaslui se pregătește să aplice pentru trei proiecte în cadrul Programului Educație și Ocupare. Valoarea acestora depășește 1,5 milioane de euro și, foarte important, toți banii vor fi investiți în copii. Spre exemplu, în cadrul proiectelor “Alegem școala” și “Alegem educația”, elevii vor primi ajutoare sub forma unor pachete de îmbrăcăminte și încălțăminte, vor beneficia de tabere și excursii gratuite, precum și o masă caldă zilnică și activități de tip “școală după școală” în cadrul cărora vor primi sprijin la rezolvarea temelor. Al treilea proiect, “Școală pentru toți”, este dedicat elevilor cu cerințe educaționale speciale și vizează atât achiziționarea de echipamente și tehnologii asistive, înființarea și dotarea de camere-resursă pentru suport educațional, cât și asigurarea de terapie, consiliere și alte activități care susțin dezvoltarea cognitivă, socială, fizică și emoțională a copiiilor/tinerilor cu deficiențe/dizabilități educaționale speciale.

Consilierii locali au avut pe masă ieri, 19 decembrie, toate cele trei proiecte. Aceștia au fost de acord să sprijine Școala Gimnazială “Al. I. Cuza” cu partea de cofinanțare de 2%: 55.800 lei pentru proiectul “Școala pentru toți”, 61.900 lei pentru proiectul “Alegem Școala” și încă 61.900 lei pentru proiectul “Alegem Educația”. În aceste proiecte mai sunt implicate ca parteneri alte unități de învățământ din județ: în primul proiect mai fac parte școlile “Ștefan Ciubotărașu” Lipovăț și “Mihai Eminescu” Laza, iar în al doilea proiect – Școala Nr. 1 Pușcași. Valoarea totală a celor trei proiecte este de aproape 9 milioane de lei, iar banii vor veni de la Ministerul fondurilor europene.

“Nu este o bucurie, însă este o realitate: în școala noastră sunt 43 de elevi cu cerințe educaționale speciale”

Prezentă la ședința de Consiliu Local, directoarea Școlii “Al. I. Cuza” le-a vorbit consilierilor locali despre cele trei proiecte pe care urmează să le depună: “Primul proiect se numește “Școală pentru toți”, grupul țintă este format din 110 elevi cu cerințe educaționale speciale. Nu este o bucurie, însă este o realitate: în școala noastră sunt 43 de elevi cu certificat de orientare școlară, adică sunt 43 de elevi cu cerințe educaționale speciale (n.r. restul de elevi până la 110 sunt de la celelalte două școli partenere în proiect). Pentru ei, ne-am gândit să depunem un proiect care are o valoare de peste 560.000 euro. Celelalte două proiecte sunt “Alege educația” și “Alege școala”. Fiecare proiect valorează câte 620.000 euro. Ambele se vor derula pe o perioadă de trei ani, iar grupul țintă este format din câte 210 elevi care provin din medii dezavantajate sau elevi de etnie romă. În cadrul acestor două proiecte intenționăm să desfășurăm activități pentru copiii școlii noastre – pregătire pentru Evaluarea Națională la limba română și matematică, activități extrașcolare, activități de tip “școală după școală” cu rezolvarea temelor după finalizarea cursurilor și servirea mesei. Elevii din grupul țintă vor primi ajutoare sub forma unor pachete de îmbrăcăminte și încălțăminte, vor beneficia de tabere și excursii gratuite și, bineînțeles, consiliere acordată elevilor și părinților”, a explicat prof. Elena Giorgiana Mironescu, directoarea Școlii “Al. I. Cuza” Vaslui.

“Am avut elevi care au intrat în programul “Școală după școală” în stare de corigență la Limba română și au terminat cu bursă de merit”

Școala “Al. I. Cuza” nu se află la primul proiect european depus. “În 2018 veneam în fața dumneavoastră, a Consiliului Local, pentru a cere o cofinanțare pentru un proiect pe care, între timp, l-am finalizat. Proiectul a avut o valoare de 1,2 milioane de euro, un grup țintă format din 600 de elevi și 600 de părinți. În 2022 am venit, de asemenea, pentru a vă cere sprijinul pentru o cofinanțare a două proiecte cu activități de tip outdoor cu elevii școlii noastre. Ambele s-au derulat cu succes. Când povestesc despre proiectele europene pe care le-am implementat, toată lumea mă întreabă: ce schimbare ați văzut la copiii din grupul țintă? Schimbările sunt diverse: de la creșterea stimei de sine, la creșterea performanței școlare. Am avut elevi care au intrat în programul “Școală după școală” în stare de corigență la Limba română și au finalizat, după un an și jumătate de program, cu bursă de merit, atunci când aceasta se oferea la medii de peste 8,50. Cu aceste proiecte schimbăm destine. Sunt peste trei mii de școli în România. Dacă în fiecare școală, în fiecare an școlar, s-ar schimba destinul unui elev, atunci doar într-un singur an, peste 3000 de destine ar fi schimbate”, a mai declarat directoarea Școlii “Al. I. Cuza” Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. Despre oameni precum prof. Elena Giorgiana Mironescu, directoarea Școlii “Al. I. Cuza” Vaslui, se poate spune: omul potrivit la locul potrivit. Felicitări!

    Dacă asemenea dânsei s-ar regăsi și în activitatea politică a țări….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.