spot_img
spot_img
3.5 C
Vaslui
19-dec.-2024

Dan Marian și-a îndulcit gustul amar al trădării cu bomboanele primite în dar de la Ciprian Trifan. CJ și-a ales vicepreședinții (FOTO)

- Advertisement -

ALEGERI…30 de proiecte de hotărâre au fost adoptate ieri, în sedința Consiliului Județean Vaslui, însă unul a suscitat mai mult interes decât toate celelalte: alegerea celor doi vicepreședinți ai instituției. Tensiunea plutea în aer, mai ales că în ziua precedentă fusese lansată o fumigenă, cum că social-democratul Viorel Iordache ar fi interesat și el de această funcție. Aspirațiile acestuia ar fi stricat socotelile președintelui Ciprian Trifan, care a spus de la bun început că dorește să facă echipă cu doi tineri: Mădălin Căciulă și Costel Zară. De altfel, cei doi au fost și singurele nominalizări făcute pentru posturile de vicepreședinți. Dacă Mădălin Căciulă a fost votat în unanimitate, de toți cei 32 de consilieri care au participat la vot, Costel Zară a convins doar 27 de consilieri, cinci votând împotriva sa. Lăsat cu un gust amar după ce nu a mai fost luat în calcul pentru funcția de vicepreședinte, Dan Marian s-a mai îndulcit cu bomboanele pe care președintele CJ Vaslui le-a făcut cadou colegilor săi din legislativul județean. Cu câteva zile înainte de ședință, Marian le-ar fi spus social-democraților că nu îl mai interesează conducerea CJ Vaslui, pentru că vrea să se orienteze spre munca în privat, însă justificarea asta a smuls hohote de râs în interiorul partidului, mulți amintindu-și de povestea vulpii și a strugurilor acri.

Toată atenția celor prezenți ieri în sala de ședințe a Consiliului Județean a fost concentrată pe proiectele 3 și 4 de pe ordinea de zi, privind alegerea celor doi vicepreședinți.

Până să se ajungă la aceste două proiecte, consilierul Dan Marian a lipsit din sală, ceea ce a dat naștere mai multor discuții. Imediat după ce Ciprian Trifan a făcut nominalizările pentru cele două funcții, și-a făcut apariția la ședință și Marian, care în continuare era privit cu ochi suspecți de ceilalți consilieri PSD. Ca să dovedească că nu trădează partidul, în momentul când a ieșit din cabina de vot, Dan Marian a arătat buletinul colegului său de partid, Stoichici Vlad, care stătea fix lângă Costel Zară. În plus, după ce comisia de numărare a voturilor a anunțat rezultatele, Dan Marian a ținut să-i felicite pe cei doi consilieri proaspăt aleși vicepreședinți ai CJ Vaslui. “Vreau să felicit și eu pe noii vicepreședinți ai Consiliului Județean Vaslui, să le urez mult succes în activitate. Făcând o comparație cu mandatul precendent al Consiliului Județean, de data aceasta constatăm cu toții, cu plăcere, că avem parte de o atmosferă mult mai lucrativă, mai constructivă. Consiliul Județean nu pune de data aceasta o barieră între putere și opoziție. Să sperăm ca va fi un for mult mai eficient în folosul tuturor locuitorilor județului Vaslui”, a declarat Dan Marian. Cuvântul a fost luat apoi de Ciprian Trifan, care a mulțumit colegilor pentru maturitatea votului acordat. “Vreau să mulțumesc fiecărui consilier județean pentru maturitatea votului acordat. Este cel mai tânăr board al Consiliului Județean de la înființarea lui. Vorbim de o conducere care are consilieri județeni din fiecare municipiu al județului nostru și cred că acest lucru este de bun augur. Cred în această echipă cum cred în toată echipa Consiliului Județean, precum și în consilierii județeni și sunt convins ca împreună vom găsi căi pentru a rezolva problemele cu care ne vom confrunta în așa fel încât să ajungem la dezideratul comun pe care cu toții l-am spus la ședința de instalare, că ne dorim dezvoltarea judetului Vaslui”, a declarat președintele CJ Vaslui. Acesta i-a chemat pe noii vicepreședinți alături de el, la masă, astfel că prefectul Daniel Onofrei a fost nevoit să elibereze scaunul. Pus într-o situație nu tocmai plăcută, acesta s-a scuzat că mai are și alte treburi și a plecat, la fel cum au procedat și Adrian Solomon, Eduard Popica și Ana Rinder, care, de asemenea, au părăsit sala nu înainte de a-i felicita pe cei doi vicepreședinți.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

7 COMENTARII

  1. Dar partidul AUR, partidul antisistem, nu au avut propuneri pentru funcția de vicepreședinte?
    Interesant , nu?? TOȚI O APĂ SI-UN PĂMÂNT!!!
    NESIMTITILOOOORRRR!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.