spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
12-dec.-2024

19 comune din județul Vaslui nu au asistent medical comunitar și nici mediator sanitar

- Advertisement -

PRIORITĂȚI… În județul Vaslui, asistența medicală comunitară este asigurată de 74 de persoane, rezultă dintr-un raport prezentat în cadrul Colegiului Prefectural, desfășurat miercuri la Prefectura Vaslui. Dintre asistenții medicali comunitari, 10 activează în mediul urban (Vaslui, Bârlad, Huși, Murgeni și Negrești), iar 64 sunt în mediul rural. În același timp, în județ își desfășoară activitatea 21 mediatori sanitari, dintre care 10 sunt repartizați în mediul urban, iar 11 lucrează în mediul rural. Deși rezultatele asistenților medicali sanitari și mediatori sanitari sunt vizibile, aceștia contribuind foarte mult la îmbunătățirea stării de sănătate a populației, în județul Vaslui sunt și 19 UAT-uri care nu beneficiază de astfel de servicii, și din cauza lipsei de fonduri. Când vine vorba însă de organizat petreceri, la care invită cei mai în vogă cântăreți, aceleași primării reușesc să “spargă” zeci de mii de euro într-o singură zi, cât salariul unui asistent medical comunitar pe doi ani.

Pentru a înțelege mai bine rolul unui asistent medical comunitar într-o comună trebuie precizat faptul că Programul de Asistență Medicală Comunitară a fost inițiat în perioada 2002-2004 cu scopul declarat de creștere a accesului populației, în special a populației sărace și neasigurate din mediul rural, la serviciile de sănătate de bază. Programul și-a dorit să modifice atitudinea și comportamentul acestei categorii sociale în sensul responsabilizării față de propria stare de sănătate și, nu în ultimul rând, sensibilizarea și creșterea implicării comunității față de nevoile populației marginalizate. Această necesitate a apărut în România ca urmare a efectelor reformei serviciilor de sănătate care după 1989 a produs anumite transformări în special la nivelul asistenței medicale primare. În prezent, instituția medicului de familie oferă servicii medicale preventive și curative populației înscrise lăsand o categorie de populație – cea neasigurată – neacoperită cu servicii medicale minimale. Practic, asistentul medical comunitar reprezintă o reinstituționalizare a asistentului de ocrotire care funcționa înainte de 1989, reprezentând o abordare nouă la standarde europene, de acordare a serviciilor medico-sociale integrate. Acesta își desfășoară activitatea în teren, efectuând vizite la domiciliu, realizând legătura dintre serviciile medicale și cele sociale și implementarea colaborărilor intersectoriale, interdisciplinare de la nivelul comunităților, în prezent destul de dificil de realizat. Un accent deosebit din activitatea de asistență medicală comunitară este pus pe prevenție, asistentul medical comunitar fiind unul din puținii profesioniști care poate realiza prevenția cu un impact maxim asupra beneficiarilor. În majoritatea cazurilor, mai ales în comunitățile mari de romi, asistentul medical comunitar merge însoțit de mediatorul sanitar, care face parte din această etnie. Cele două categorii profesionale sunt practic profesioniștii care sunt tot timpul pe teren, peste 80% din timpul activității lor reprezintă munca de teren, astfel că ei sunt cei care pot identifica prompt și aduce la cunoștința echipei comunitare orice caz social sau medical întâlnit în teritoriu. Programul de asistență medicală comunitară a produs o schimbare pozitivă în accesul la serviciile medicale pentru populația dezavantajată din comunitățile supravegheate, prin prezența asistenților medicali comunitari și a mediatorilor sanitari în teren, care au ajutat persoanele aflate în situații dificile să-și rezolve problemele medicale și cele sociale. Prin natura activității sale, asistentul medical comunitar este implicat în relații cu toți cei care au responsabilități în domeniu medical și social atât la nivel local – medici de familie, asistenta medicului de familie, mediatorul sanitar, asistenta socială, primarul, consilierii locali, lucrătorii din postul de poliție, cât și la nivel județean – spitale, ambulatorii de specialitate, centre pentru îngrijiri, dispensare TBC, S.A.J.-uri, unități medico-sociale, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate și organizații neguvernamentale.

Repartizarea acestor specialiști în județul Vaslui 

La nivelul județului Vaslui, programul de asistență medicală comunitară a debutat în anul 2004 prin angajarea unui număr de 10 asistenți medicali comunitari în cadrul Programului Național de sănătate a femeii și copilului și 15 mediatori sanitari – formați în cadrul unui proiect PHARE implementat de DSP Vaslui, care, ulterior au fost preluați în rețeaua Ministerului Sănătății. Pe parcursul anilor următori, programul a înregistrat o dezvoltare continuă, astfel că în anul 2024, numărul de posturi aferente personalului din asistența medicală comunitară existente la nivelul județului Vaslui a ajuns la 74 posturi de asistent medical comunitar și 21 posturi de mediator sanitar. În ceea ce privește situația asistenților medicali comunitari, sunt 10 posturi ocupate în prezent în mediul urban și 64 de posturi în mediul rural, care acoperă 61 de UAT-uri (75%). Mai trebuie spus că doar trei dintre aceste posturi din mediul rural sunt finanțate de la bugetul local. Vorbim de comuna Puiești, comuna Voinești și comuna Văleni. În privința posturilor de mediatori sanitari, avem 10 în mediul urban și 11 în mediul rural. 20 de mediatori sanitari își primesc salariul din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătății și doar unul este finanțat din bugetul local, în orașul Murgeni. Pentru a asigura o acoperire integrală cu servicii de asistență medicală comunitară la nivelul județului Vaslui, necesarul de număr de posturi suplimentare este de 27 posturi asistenți medicali comunitari și 8 posturi mediatori sanitari din care: 3 posturi în mediul urban și 5 posturi pentru comunități rurale în care există un procent semnificativ de populație de etnie romă.

19 UAT-uri din județul Vaslui nu au asistent medical comunitar, nici mediator sanitar, șase nu au nici medic de familie

LĂSAȚI DE IZBELIȘTE… Pentru a realiza mai bine ce impact au avut și acești asistenți medicali comunitari și mediatori sanitari în comunitățile vasluiene, alături de medicii de familie și alți speciliști din domeniul medical, trebuie să analizăm cifrele puse la dispoziție de Direcția de Sănătate Publică Vaslui. Conform acestor date, în anul 2003, în județul nostru erau raportate 749 cazuri noi de TBC, în timp ce în primele 9 luni ale acestui an au fost doar 136 de cazuri. Numărul avorturilor, mai ales în rândul tinerelor din mediul rural, a scăzut de la 3547 de cazuri în urmă cu 21 de ani, la 217 cazuri în acest an. Mortalitatea infantilă, de asemenea, a scăzut foarte mult, de la 23,4 cazuri la mia de născuți vii în anul 2003, la 0,36 cazuri la mia de născuți vii în primele 9 luni ale acestui an. Rezultatele se văd cu ochiul liber, iar ele ar trebui să încurajeze conducerile UAT-urilor să angajeze astfel de specialiști, care cunosc cel mai bine realitatea din teren și fac muncă de prevenție. Din păcate, 19 UAT-uri din județul Vaslui nu au, în prezent, nici asistent medical comunitar, nici mediator sanitar. Este vorba despre comunele Boțești, Coroiești, Costești, Crețești, Dănești, Delești, Duda-Epureni, Gârceni, Ibănești, Laza, Muntenii de Jos, Oltenești, Rafaila, Solești, Stănilești, Tăcuta, Tătărăni, Todirești și Vutcani. Mai trebuie să precizăm că UAT Dumești este singura din județ care are angajați nu unul, ci doi mediatori sanitari, alături de un asistent medical comunitar. Din nefericire, județul Vaslui mai are o listă, a comunelor și fără medic de familie, în număr de șase. Acestea sunt: Bogdănița, Coroiești, Găgești, Ibănești, Mălușteni și Pogonești.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.