spot_img
0.9 C
Vaslui
02-dec.-2024
spot_img

Povestea unui supravietuitor: evadarea din lagãrul de la Bârlad si Iasi

- Advertisement -

PE DRUMURI… La 20 august 1944 începea a doua Operatiune Iasi-Chisinãu, în cadrul cãreia s-au purtat lupte grele pe tot teritoriul judetului Vaslui. În august, anul acesta, s-au împlinit 80 de ani de la tragicele evenimente care au marcat viata satelor judetului nostru. Dupã luptele purtate între germani si sovietici au rãmas mii de morti pe câmpuri si în pãduri, sute de tone de munitie activã si sate distruse si rãvãsite în urma bombardamentelor. Moldova avea sã-si revinã foarte greu în urma anilor de rãzboi si de foamete ce aveau sã urmeze. Drama trãitã de sãtenii judetului este încã necunoscutã, nefiind demarat de-a lungul timpului niciun proiect de interviuri cu bãtrânii care au fost martori ai evenimentelor. Totodatã, nici drama soldatilor germani nu este cunoscutã, însã dupã 80 de ani ne propunem sã aducem în fata cititorilor povesti dramatice care au marcat istoria judetului Vaslui.

Alexandru Profiri

Dupã sfârsitul luptelor, la începutul lunii septembrie 1944, imaginea judetului era dezolantã, peste tot zãceau cadavre ale soldatilor care emanau un miros groaznic, tancuri si camioane distruse, munitie care reprezenta un pericol pentru copii. Sovieticii au adunat din pãduri, santuri si ascunzãtori soldatii germani izolati, formând grupuri de mars spre lagãrele provizorii de la Bârlad si Vaslui. Dacã era descoperit un grup mic, de 2-3 germani, erau executati direct, iar grupurile mai numeroase plecau în mars spre captivitate. Pe teritoriul judetului existã sute de gropi individuale sau comune ale soldatilor germani executati de cãtre sovietici. În articolul de fatã o sã prezentãm drama unui subofiter german capturat în zona Crasna-Banca, detinut în lagãrul de la Bârlad si evadat ulterior din lagãrul de la Iasi.

De la sapte prizonieri, la peste 12.000 în doar câteva zile

Raportul subofiterului Karl Rieg din Compania 4 a Batalionului de Rezerve al Diviziei 13 Panzer: „Rieg a fost capturat de rusi pe 27.08.1944, împreunã cu Hans Spiegelbauer, la 13 km nord-est de Bârlad, în timp ce se aflau cu unitatea lor. A ajuns în lagãrul de prizonieri de la Bârlad (fost lagãr german de prizonieri). La început erau 7 prizonieri, dar acest numãr a crescut la 12.000 în doar patru zile. În primele douã zile, hrana consta în câte un pahar de supã de trei ori pe zi (din conserve germane), iar mai târziu, de douã ori pe zi, câte un pahar de supã. În total, în cele 14 zile de captivitate, s-a dat o singurã datã pâine (o pâine pentru 10 oameni). În lagãrul de prizonieri de rãzboi de la Bârlad a fost distribuit un pliant de la generalul feldmaresal Paulus, în care se spunea, printre altele: «Camarazi! Bucurati-vã cã v-ati eliberat de vagabondul Hitler. El ne-a pãrãsit si la Stalingrad. Eu, ca lider al noii armate germane a libertãtii, voi intra curând cu aceasta într-o Germanie eliberatã»”, se aratã în raportul întocmit de ofiterului de informatii german care a vorbit cu Karl Rieg .

Inelele erau scoase dupã ce degetele soldatilor erau tãiate

Pe 30.08.44, lagãrul a fost mutat la 20 km nord-est de Bârlad, deoarece se presupunea cã va fi un atac german cu tancuri. A doua zi, a avut loc o nouã mutare înapoi la Bârlad. Pe 2 sau 7 septembrie 1944, 12.000 de prizonieri (18 ofiteri) au fost mutati în directia Iasi. Au mers 5 zile, în cãldurã intensã, fãrã hranã. Nu aveau voie sã bea apã. Un locotenent german a fost împuscat de un soldat rus în timpul marsului, pentru cã a încercat sã caute apã. „Dupã trei zile de mars, ni s-au luat cizmele, uniformele si hainele, iar prizonierii germani erau în mare parte în chiloti, unii fiind complet dezbrãcati, altii în pantaloni. Am ajuns la Iasi, iar în timpul marsului prin oras, unii dintre prizonieri au fost înjurati si scuipati. Multi dintre rusi ne înjurau si încurajau pe altii sã ne loveascã cu ciomegele. A fost acelasi lucru si cu soldatii rusi, care ne loveau cu cotele de la arme sau cu biciuri în timp ce ne vedeau pe stradã, iar în unele cazuri chiar trãgeau în coloanã. La iesirea din Iasi, am ajuns pe o mare stradã, unde am fost lãsati sã dormim. Trei camarazi au murit pe trotuar, desi un spital rus se afla la doar 20 de metri distantã, dar nu am primit ajutor medical din partea lor. Am fost obligati sã continuãm marsul si am trecut din nou prin Iasi. În apropierea cãii ferate, am ajuns într-o zonã împrejmuitã cu sârme ghimpate. Apoi, am primit încã 500-700 de prizonieri germani. Dupã 4 zile de mars, seara, am primit câte un pahar de boabe de grâu pentru fiecare 3 oameni, iar în a cincea zi am primit câte o cratitã de orez mãcinat si carne sau hriscã pentru fiecare 10 oameni. Am fost obligati sã predãm obiectele personale, cum ar fi ceasuri, oglinzi si alte obiecte de uz personal. Dacã un prizonier cãsãtorit nu reusea sã îsi dea inelul de cãsãtorie, era posibil ca un soldat rus sã îi taie degetul pentru a lua inelul”, se aratã în raportul al subofiterului Karel Rieg.

„Am fost trãdat de un civil român”

Raportul subofiterului german continuã: „Când am fost martor la toate acestea, m-am hotãrât sã fug. M-am asezat seara lângã un mic morman de pãmânt si am asteptat sã amurgeascã. Când s-a fãcut întuneric, m-am întins pe pãmânt si m-am târât aproximativ 200 de metri pânã la o casã, pentru a traversa apoi Iasiul pe întuneric. Fiind fãrã busolã si fãrã o hartã mare, am fost nevoit sã îmi continui marsul pe timpul zilei, prin dealuri si vãi. Putin dupã Iasi, m-a oprit primul post de control rusesc, mi-a verificat rucsacul în care aveam un carnetel, o carte de cântãri militarã, o hartã micã si un pulover. M-am prefãcut a fi mut si surd, nu a stiut ce sã facã cu mine si mi-a dat drumul. Dupã aproximativ 5 kilometri, am dat din nou peste o patrulã de cavalerie rusã de 3 oameni. M-au retinut din nou si mi-au fãcut o altã perchezitie. M-am prefãcut din nou cã sunt mut, dar ofiterul nu s-a lãsat pãcãlit. M-a dus la batalionul sãu si m-a predat acolo. A doua zi dimineatã, unitatea deja începea sã se retragã si totul s-a întâmplat foarte repede. M-am dat drept un cehoslovac care si-a pierdut pãrintii la vârsta de 5 ani si a fost dus într-un orfelinat din Germania, iar la 17 ani am fugit în Ungaria si am ajuns în România dupã intrarea trupelor germane în primãvara lui 1944. Comandantul batalionului s-a lãsat influentat si mi-a dat o loviturã cu teava pustii în spate si m-a lãsat sã plec, pãstrându-mi harta micã. M-a gãzduit un civil român, care m-a adãpostit în casa lui si mi-a dat haine civile. A doua zi am continuat drumul spre Roman. La iesirea din Roman, am încercat sã traversez râul Moldova si, pe întuneric, am ajuns într-o apã adâncã. Tremurând de frig, am cãutat o casã la mal, am fost primit si deja mã aflam în pat, când o coloanã cu 3 lanterne si aproximativ 6 soldati rusi a ajuns si m-a scos din pat. Am fost trãdat de un civil român. La interogatoriu, politistii români au fost foarte agresivi cu mine si strigau mereu: „Esti german!” A doua zi dimineatã, un politist român ar fi trebuit sã mã ducã într-un lagãr de prizonieri la Roman. Pe drum, am negociat cu un civil care stia putin germana. S-a lãsat influentat si m-a lãsat liber din nou. Am continuat marsul de-a lungul Moldovei, într-o zonã deja ocupatã de rusi din primãvara respectivã, crezând cã acolo nu vor fi multe controale sovietice. Totul a mers bine pânã am ajuns la Droganesti, unde am traversat un sat mai mare de-a lungul unui deal. Dintr-o casã, un bãrbat a strigat în românã: „Unde mergeti?” I-am rãspuns: „La Vatra Dornei”. Cãci el a vrut sã afle mai multe în limba românã si, din pãcate, nu am putut sã îi rãspund, m-a retinut, m-a dus la drum si a asteptat sã treacã un camion sovietic. M-a predat unui ofiter, care m-a dus la jandarmeria rusã din Humorului. Am fost închis într-o pivnitã si a doua zi am fost interogat de un maior rus care vorbea germanã”.

Predat, din nou, unui jandarm român. Norocul prizonierului care se strecoarã printre liniile armatei sovietice

VICLEAN SAU NOROCOS?…”I-am spus cã sunt din Cehoslovacia. M-a întrebat dacã stiam ceva despre Stalingrad, i-am rãspuns cã am auzit ceva, cred cã acolo germanii au suferit prima înfrângere în fata rusilor. Cum m-am dat drept tãran, el a vrut sã îmi vadã mâinile. Eram destul de fin (ca un angajat comercial), asa cã nu pãream a fi tãran. Acest lucru l-a fãcut sã se îndoiascã si mi-a spus sã mã dezbrac. Atunci a descoperit cicatricea de pe coapsa mea stângã. El mi-a spus cã aceasta este cu sigurantã o ranã cauzatã de o schijã de obuz, iar eu i-am rãspuns cã m-am ars la sobã. Apoi m-a trimis din nou în pivnitã. Pe 22 septembrie dimineata, când am iesit în curte, l-am întâlnit din nou pe maiorul rus. I-am cerut sã-mi dea un document, ca sã pot ajunge din nou la Mãlini, astfel încât sã pot pleca linistit, deoarece acesta nu era judetul meu. Pe 25 septembrie am ajuns la aproximativ 3 km înainte de Bistrita, la linia frontului. Din cauza ploii care a început, nu am putut urca în muntii Carpati fãrã busolã. A doua zi am auzit de la un civil român cã frontul era distrus. Am continuat pe drumul de-a lungul Bistritei. Pe drum, un politist român m-a oprit si m-a întrebat unde mã îndrept. I-am rãspuns: „La Vatra Dornei”. Mi-a cerut un document. Cum nu aveam niciunul, m-a dus si voia sã mã predea la jandarmeria rusã. Deoarece comandantul nu era disponibil, politistul a considerat cã este prea mult sã astepte si m-a predat unui jandarm român.

Soldatul german evadat din lagãrul de la Bârlad, ajunge în sfârsit la Divizia sa, dupã ce a trecut linia frontului

FINAL FERICIT…„Dupã câteva ore, l-am întrebat pe jandarm dacã as putea sã primesc ceva de mâncare. Bãrbatul bun m-a dus la o cârciumã, unde a comandat pentru mine o supã si, cum supa nu era gata, mi-a spus cã va veni sã mã ia mai târziu. Când românul a plecat, am întrebat pe proprietara locatiei unde este WC-ul. Am reusit sã scap si am plecat la fugã spre front, care era la aproximativ 30 km distantã. Am ajuns duminicã dimineata la linia ruseascã a frontului, tocmai când au început sã cadã salvele propriei artilerii, m-am strecurat încet si am descoperit 15 soldati rusi care construiau un pod. Întorcându-mã la stânga, am dat peste un tun de artilerie rus. Cum în acel moment tunul a tras un obuz si nu m-a observat, am trecut pe lângã tun la stânga, în directia frontului german. Apoi am ajuns la prima companie a Diviziei 3 de munte, fãrã sã dau peste nicio linie de front ruseascã. Acolo am fost bine primit. Pe drum, hrana mea a constat în stiuleti de porumb si pâine de porumb de la civili”, este scris în raportul lui Karel Rieg, soldatul detinut din lagãrul de la Bârlad, care, iatã, ajungea la Divizia sa, care se afla în retragere.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.