MANIPULARE… Rezultatele obținute la primul tur al alegerilor prezidențiale i-au făcut pe social-democrații vasluieni să ia cele mai ciudate măsuri pentru a obține un scor bun la parlamentare, unele dintre aceste măsuri fiind la granița cu infracționalul. Cotidianul Vremea Nouă a intrat în posesia “decalogului” pe care social democrații din teritoriu l-au primit de la centru, în vederea obținerii unui scor cât mai bun la alegerile de peste două zile, decalog pe care îl vom publica în rândurile următoare:
“IMPORTANT PENTRU ALEGERILE DE DUMINICA!
In urma sedintei pe care am avut-o in cadrul partidului va scriu urmatoarele idei pe care trebuie sa le punem in aplicare in urmatoarele zile: Va rog sa organizati o sedinta pe fiecare localitate la care sa participe obligatoriu: primarul (presedintele de organizatie), consilierii locali, echipa de campanie si oamenii din sectie cu care sa discutam umatoarele:
- Campanie pana la alegeri
– sa fie constienti ca alta solutie nu exista decat cu o guvernare PSD si sa ne mobilizam foarte bine ;
– sa avem lista cu oamenii pe fiecare sat si sa ii convingem sa ne voteze, spunandu-le ce se poate intampla daca ajung altii la guvernare. Mesajele trebuie sa faca trimitere la riscul de a intra in razboi, taierea pensiilor, casatoria intre persoane de acelasi sex etc)
– sa identificam oamenii care nu ne-au votat, sa aflam de ce si sa le aratam de ce e important sa voteze PSD duminica.
– primarul si consilerii sa mearga in fiecare casa sa vorbeasca cu oamenii despre importanta votului de duminica si sa ii convinga ca acum trebuie votat PSD. Fiecare om trebuie ascultat, va rog sa discutati si problemele lor si ce mai este de facut in comuna. Sa se mearga si prin intimidare si pe forta cu mesaje: – in fiecare zi sa postam mesajele venite de la echipa de comunicare PSD, sa distribuim cu text mesajele candidatilor
– de postat in grupurile locale mesaje; IMPORTANT: mesajele care vor circula in aceste zile de campanie trebuie sa faca trimitere la faptul ca daca PSD nu va fi la guvernare, se vor opri proiectele, investitiile, se vor taia pensiile, ajutoarele de hrana si de incalzire, vor veni institutiile sa verifice daca au autorizatii la case, la gard, vor veni sa le verifice animalele etc Primarii pot organiza ceremonie de depunere de coroane și o masa traditionala cu fasole, cu ocazia zilei nationale, pe data de 1 decembrie. Daca nu vor sa organizaze public, se poate face acest lucru pe fiecare sat, in doua-trei locatii, la oameni acasa, unde sa vina si dintre cei care nu ne-ar vota sau ar vota cu altcineva, sa ii convigem, la un pahar, de importanta votului de duminica.
- Mobilizare ziua votului
Va rog sa faceti cat mai multe cereri pentru urna mobila. Nu este obligatorie adeverinta de la medicul de familie, este suficient orice act care atesta boala cronica. Urna mobila poate fi ceruta pentru orice tip de boala cronica (reumatism, diabet, recuperare AVC etc), nu este obligatoriu ca bolnavul sa nu fie deplasabil, e suficient sa fie bolnav si sa aiba o hartie care sa ateste boala pe care o are. De asemenea, se poate solicita urna mobila si pentru persoanele care au certificate de invaliditate, certificatul fiind suficient ca dovada pentru solicitarea urnei mobile. Unde exista azile de batrani sa se faca cerere de urna mobila si sa mearga primarul acolo cu seful de azil sa vorbeasca cu oamenii. Organizare cu masini pe sate (sofer, inca un om sa-l scoata pe alegator din casa si sa aiba asupra lui lista cu oamenii pe care trebuie sa-i aduca)
- Activitatea sectii
Reprezentantii in sectii sa aiba listele complete si telefoanele incarcate. In sectie ramane tot timpul un reprezentant PSD! Cand le inmanati alegatorilor buletinul de vot, incepeti cu senatul, ca sunt mai putini candidati, desfaceti buletinul si tineti un deget pe PSD. Pe cat puteti, incercati sa vedeti cum au votat. Primarul si consilerul local din satul respectiv sa vb cu oamenii.”
Acesta este mesajul care circulă de câteva zile pe grupurile interne de whatsapp ale celor de la PSD, mesaj care sperăm să ajungă și în atenția conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui!
La Zorleni, cea mai mare măgărie, se împart buletine de vot anulate
După ce Marcel Ciolacu a pierdut lamentabil primul tur al alegerilor prezidențiale la Zorleni, ieșind în spatele lui Călin Georgescu, primărița Paula Hultoană nu vrea să mai treacă prin rușinea prin care a trecut. Împreună cu consilierii săi locali, aceasta a împărțit prin comună scrisoarea ei adresată cetățenilor, prin care explică de ce trebuie votat PSD. Lângă scrisoare însă, primărița Hultoană a atașat și câte un buletin de vot anulat, cu ștampila pusă pe cei trei trandafiri, astfel încât votantul să facă la fel peste două zile. Solicităm Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui să verifice și acest tip de campanie electorală pe care PSD Vaslui a înțeles să o facă pe ultima sută de metri.
Primarul de la Puscasi e ca ciulacu fără bacalaurelariat. Pentru etnia lui e mândru ca are certificat de 10 clase.
Tehnici de manipulare de tot felul…
Grav este și faptul ca la unele UAT-uri, din jud. Vaslui precum Rebricea sau Ștefan cel Mare, după duminica trecuta au dispărut de pe panourile electorale TOATE posterele nu doar cu candidații la președinție, ci și cu candidații la alegerile parlamentare. Am sesizat BEJ Vaslui în acest sens.
https://www.facebook.com/share/15aVgzaB4a/
Sunteți pericol public…
Haita în cădere libera…..parașuta fără sfori….. panarama de parada
…. subțire tare … de la scoala….. vedeți notele de la liceu… și va apuca … risu…. groaza….. asta e cu gaoaza…
Vedeți postarea primarului de la Pușcași ,,, aseară la ora 20:00 au început să primească pe grupul PSD-ul de pe Whatsapp ce ai de transmis pe rețelele de socializare și verbal , chear astăzi Primarul a spus că nu va mai primi bani pentru proiecte daca intra alt partid la guvernare …numai minciuni ….asta e șantaj emoțional