În cei patru ani cât a stat în Parlament, deputatul a vorbit dor 5 minute
LUX ȘI CAM ATÂT… Aflat la sfârșitul primului mandat de deputat, Eduard Popica le cere vasluienilor să îl voteze din nou. Altfel, așa cum amenință șeful și nașul său, deputatul Adrian Solomon, vasluienii se vor trezi cu salariile și pensiile tăiate, pe investiții se va pune cruce și Vasluiul se va afunda în sărăcie și noroaie. Un șantaj emoțional și electoral, spun psihologii. Eduard Popica este departe de a fi un vasluian care cunoaște noțiunea de sărăcie: etalează un lux care le-ar face invidioase și pe marile vedete din showbiz. Salariul lui de deputat este departe de a acoperi viața de lux pe care o etalează însă a avut șansa să se căsătorească cu o fată bogată: fiica omului de afaceri care l-a înfundat pe Buzatu pentru că nu a mai vrut să cotizeze șpaga pentru contracte. În declarația de avere Popica a trecut în acest an palatul în care trăiește alături de familia sa: un imobil care se întinde pe mai bine de 1.500 de metri pătrați.
Potrivit datelor de pe site-ul Camerei Deputaților, în cei patru ani de mandat Eduard Popica a vorbit de cinci ori în plen. Prima dată, când a depus jurământul, pe 21 decembrie 2020. Apoi, în 2021, a avut susținut patru intervenții în plenul Camerei Deputaților. În total, a vorbit 5 minute și 21 de secunde. Din aprilie 2021, Popica nu a mai cuvântat niciodată în Parlament. Dar a fost numit vicepreședinte al Comisiei Juridice, condusă de controversata Laura Vicol. Chiar dacă nu a avut o activitate parlamentară bogată, Eduard Popica a avut grijă să se îmbrace cu haine de lux și să nu rateze zilele satelor din județ alături de colegii de partid.
Cum a scăpat de eticheta de beizadea
„Nu sunt o beizadea”, „Nu sunt un băiat de bani gata”, declara Eduard Popica în 2017 într-un interviu pe ziarul Adevărul, la scurt timp după ce a fost instalat în funcția de prefect. Numirea sa în funcție a făcut înconjurul țării și a fost criticată pe motiv că era produsul unui clientelism politic. Ascensiunea în administrație și mai apoi în politică a lui Eduard Popica a cunoscut un tren ascendent după ce sa căsătorit cu fiica omului de afaceri Emil Savin. Cel care l-a înfundat pe Dumitru Buzatu cu geanta cu bani și care declara la DNA că în mediul de afaceri din Vaslui era de notorietate că dacă vrei un contract cu Consiliul Județean trebuie să dai mită. Iar Savin a avut contracte cu nemiluita cu CJ-ul și primăriile din județ. Pe fondul valului de critici apărut după numirea în funcție, Popica a ieșit în presa centrală pentru a demonta mitul băiatului de bani gata. În interviul dat în 2017 în Adevărul, Popica etala imaginea tânărului modest, implicat și harnic care a muncit pe brânci de la 19 ani. Firește au fost simple coincidențe că s-a pricopsit cu câte un post călduț la Prefectură, Consiliul Județean sau Protecția Copilul. Tânărul Popica era un băiat competent, care muncise și studiase din greu la o facultate privată după ce a terminat liceul. Imaginea de om harnic și implicat a consolidat-o în perioada cât a fost prefect în județul Vaslui. Și-a luat consilier un ziarist, pe Cristian Lapa, care a reușit să-l transforme din “macho” de pe Facebook, într-un prefect “cum n-a avut Vasluiul”. Popica a fost imortalizat în toate ipostazele posibile: de la luând pulsul accidentelor rutiere (!!) sau împărțit cafea șoferilor noaptea (!!), la înmormântări și serbări de tot soiul. Popica nu a ratat nimic. Consilierul care s-a ocupat de imaginea lui nici atât. Și-uite așa, “beizadeaua” s-a transformat în prefectul fără pereche. Chiar dacă în urma sa au rămas și multe laude și proiecte neîmplinite. Cum este cazul mult trâmbițatului centru de transfuzii de la Vaslui. Anunțat cu surle și trâmbițe, Vasluiul nu are nici în prezent un centru de transfuzii, ci doar un punct de colectare unde, din când în când, vine echipajul mobil de la centrul din Bârlad. O vorbă din popor spune că pasărea pe limba ei piere. Și se potrivește de minune în cazul lui Eduard Popica. Cât timp a fost prefect, acesta a evitat să mai etaleze luxul și opulența, păstrând decența în aparițiile din mediul online.
Lux și opulență
A rezistat cu greu dacă avem în vedere că după ce a ajuns parlamentar a început să afișeze din noul pe Facebook luxul exorbitant împreună cu familia sa. Imaginile de pe Facebook sunt grăitoare. În interviul dat în Adevărul în 2017, Popica susținea că nu este un adept al luxului și că nu merge în vacanțe exotice, susținând că și le petrece în Grecia pe motiv că ar fi mai ieftine decât în România. Mai mult, declara că nici măcar nu deține ceasuri de lux. Fotografiile postate pe Facebook îl dau de gol pe Popica. El poartă cele mai scumpe mărci de lux, pe care nu și le permit toți muritorii. și cum ai putea să mergi la o zi a satului, la o deschidere de an școlar dacă nu îmbrăcat ultima fiță. Praful sau asflatul spart pe care își etalează ținutele extravagante nici nu se mai bagă de seamă în fotografii. Pantofii Gucci, Versace, Dolce&Gabbana sau Beauty”s Lov sunt preferații săi. Prețul unei astfel de perechi? O nimica toată: cât patru pensii minime, adică în jur de 1.000 de euro. Nu se lasă mai prejos nici când vine vorba de îmbrăcat. Fie că este vorba de o ținută office sau sport, deputatul Popica nu se uită la bani când se îmbracă. Cămășile Burberry al căror preț este de aproape 3.000 de lei bucata, tricourile sau hanoracele Michael Kors sau Balmain al căror preț sare de 3.000 de lei bucata, nu lipsesc din garderoba de lux al lui Eduard Popica. Parlamentarul care în timpul campaniei electorale a mers din casă în casă în satele vasluienilor, după cum se lăuda pe Facebook PSD, pentru a-i convinge pe bieții pensionari să îl voteze, nu se se uită la bani când este vorba de accesorii.
Popica are o soție bogată. Aceasta, împreună cu surorile sale, moștenește imperiul lui Farmazon
Cum să apari într-o poză pe Facebook dacă nu ții în mână un portofel Louis Vuitton al cărei preț de aproape 4.000 de lei? În interviul în care mai că se jura că el nu este băiat de bani gata, Popica nega că ar purta ceasuri scumpe, afirmând că la acea vreme cel mai scump ceas al său costă 700 de lei. Vremea Nouă a analizat mai multe fotografii publice ale deputatului Eduard Popică și a identificat minim trei ceasuri elvețiene de lux la mâna acestuia: un Rado de 2.500 de euro, un Carerra de 3.400 de euro și și un modest Tissot de 970 de euro. Nici în privința vacanțelor de lux deputatul Popica nu a s-a putut abține să nu posteze fotografii din destinația favorită a bogaților: Coasta de Azur a Franței. Popica și familia și-au etalat luxul exorbitant la Nice sau Saint Tropez, imaginile publicându-le pe rețelele de socializare, atât deputatul cât și soția. Aceasta din urmă, Mirabela Savin Popica, este cea care asigură luxul familiei, dacă este să analizăm declarația de avere a deputatului. Din ultimul document postat pe site-ul Camerei Deputaților, aflăm că în ultimul an Eduard Popica a cîștigat din salarii 137.256 lei. Adică puțin peste 11.000 de lei pe lună. Soția, în schimb, a cîștigat peste 100.000 de euro din salarii și dividende de la societățile pe care le patronează împreună cu celelalte surori. Tot în ultima declarație de avere, Eduard Popica a menționat pentru prima dată și imobilul în care locuiește alături de familia sa: un palat de peste 1.500 de metri pătrați în satul Simila. După arestarea lui Dumitru Buzatu, ziarul Libertatea a scris că firmele de construcții și reparații drumuri, controlate de Emil Savin prin intermediul fiicelor sale au prosperat în afacerile cu statul. Din 2018, doar din contracte mari, fără a lua în considerare încredințările directe, cele două societăți- Soragmin și Transmir- au cîștigat circa 255 de milioane de lei în SEAP. Adică aproximativ 51 de milioane de euro. Și asta doar pentru lucrări în județul Vaslui, pentru că firmele derulat contracte și în Galați sau Iași.
votați slugile spagarului pescar….!
Individul îl plângea pe “ragalia” de Buzatu,atunci când a fost săltat de DNA.Avem puterea să scăpăm de genul de oameni politici.Votați corect,votați pentru români!