Ziua de 26 noiembrie este încărcată de semnificații pe plan național și internațional. În această zi s-au născut personalități culturale, sportive și artistice și au avut loc evenimente istorice importante.
2017: Mari proteste în România pentru stoparea legilor Justiției
Sute de mii de români au cerut în stradă retragerea legilor Justiţiei, respingerea în Parlament a Ordonanţei privind modificarea legislaţiei fiscale şi demisia Guvernului şi a preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Semnatarii apelului, între care s-au numărat Platforma România 100, Corupţia Ucide, Centrul Român pentru Politici Europene, Freedom House, au spus că România a ajuns într-unul dintre cele mai grave momente ale istoriei sale postcomuniste, comparabil cu mineriadele din anii ’90, criza financiară şi tăierea salariilor bugetarilor din 2010.
Organizaţiile civice care iau cheamat pe oameni să protesteze în stradă au spus că România este călcată în picioare, coaliţia de guvernare nesocotind sau ignorând opiniile şi interesele legitime ale societăţii civile şi reprezentanţilor puterii judecătoreşti care s-au exprimat neechivoc împotriva modificării legilor justiţiei.
„Singura preocupare permanentă a guvernării sunt „drepturile” infractorilor, şi deloc dreptatea pentru victime sau recuperarea banilor furaţi. Numirile în funcţii publice ne-au adus persoane de o incompetenţă flagrantă şi cu un nivel de moralitate cel puţin discutabil. România este astăzi în situaţia în care nu mai pot avea loc nici negocieri, nici contracte colective la nivel naţional sau de sector. Ca urmare, angajaţii sunt din ce în ce mai puţin protejaţi, iar riscul de inechitate socială ne plasează mai degrabă în zona ţărilor de la Estul Uniunii Europene”, au arătat iniţiatorii protestului….https://adevarul.ro/istoria-zilei/26-noiembrie-7-ani-de-la-marile-proteste-din-2403490.html