Judecătoria Turda a dat verdictul în primă instanță într-un caz grav și șocant de violență în familie. În urmă cu trei ani, un bărbat a băut împreună cu fiul său în vârstă de doar șase ani în două baruri din Turda, iar pe drumul de întoarcere și-a lovit copilul până i-a dat sângele.
Incidentul foarte violent s-a produs pe 10 octombrie 2021. Concret, în acea zi, bărbatul a mers cu fiul său de doar șase ani în două baruri din Turda, dându-i acestuia atât să bea, cât și să fumeze. Numai că pe drumul de întoarcere, bărbatul, care era beat, i-a dat mai multe palme fiului peste față, acesta căzând la pământ și începând să sângereze din nas. Scena teribilă a fost văzută de mai multe persoane, una dintre acestea filmând cu telefonul mobil întregul incident și spunându-i bărbatului să se oprească.
Conform procurorilor, bărbatul și fiul său au ajuns ulterior acasă. Numai că un martor a chemat poliția, iar la scurt timp a ajuns un echipaj şi o echipă de la Protecţia Copilului, care l-a dat în îngrijire bunicului său.
La audieri, tatăl violent și-a recunoscut fapta, spunând însă că și fiul său în vârstă de doar șase ani ar fi consumat alcool înainte să meargă în cele două baruri și că l-a bătut pentru că ”era nervos”. Tot tatăl agresor a mai spus la audieri că și-a bătut fiul și pentru că ”acesta a fumat și a băut alcool”…https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/socant-un-barbat-si-a-luat-copilul-de-6-ani-in-2401163.html