ATENTIE … Dacã vrem sã culegem singuri ciuperci din pãdure sau chiar atunci când le cumpãrãm din piatã, trebuie sã cunoastem criteriile prin care putem deosebi ciupercile comestibile de ciupercile otrãvitoare. Intoxicatia cu ciuperci este foarte greu de tratat si deseori este chiar fatalã.
Existã mai multe criterii prin care putem deosebi ciupercile otrãvitoare de cele sigure pentru consum. În primul rând, cele otrãvitoare au un miros întepãtor, în timp ce ciupercile comestibile au un miros similar alunelor sau fãinii, scrie Sanatate.bzi.ro. În plus, cele periculoase au pete le nivelul pãlãriei si o formã neregulatã.
Ciuperci comestibile versus ciuperci otrãvitoare: Mituri despre ciupercile otrãvitoare
Din pãcate, multe persoane se bazeazã pe criterii gresite atunci când aleg ciupercile pe care le consumã si deseori se otrãvesc. Iatã câteva mituri demontate de stiintã.
- Înnegrirea unei ciuperci indicã faptul cã este toxicã?În ciuda opiniei larg rãspândite, oxidarea unei ciuperci tãiate nu este semn cã ea este otrãvitoare. Oxidarea nu are legãturã cu toxina, de aceea existã multe ciuperci comestibile care se oxideazã.
- De asemenea, dacã atingem cu un obiect de argint ciuperca si obiectul se înnegreste, asta nu este dovada cã avem de-a face cu o ciupercã toxicã.Argintul se înnegreste din cauza hidrogenului sulfurat, care nu are legãturã cu toxinele. Din pãcate, acest clasic test pentru toxicitatea ciupercilor iese deseori negativ, desi ciupercile sunt periculoase.
- Nici culoarea vie a ciupercii nu este un semn privind toxicitatea ei. Cea mai otrãvitoare ciupercã are o culoare foarte banalã, stearsã.
- Nu trebuie sã ne bazãm pe faptul cã viermii sau insectele nu vor cunsuma ciupercile otrãvitoare. Aceste nevertebrate pot mânca ciuperci care pentru om sunt deosebit de toxice.
- O altã gresealã gravã pe care o fac multe persoane, bazatã pe un mit, este sã tinã în otet ciupercile, pentru ca toxinele sã fie astfel eliminate. În realitate, otetul nu poate neutraliza otrava. La fel, chiar dacã aruncãm apa în care au fiert ciupercile otrãvitoare, asta nu le va face inofensive, pentru cã toxinele nu se pot dizolva în apã.
Expertii sunt singurii care pot deosebi corect ciupercile otrãvitoare de cele comestibile. De aceea este mai bine sã cumpãrãm aceste produse din magazine, unde ciupercile au aviz sanitar.
Ciuperci comestibile versus ciuperci otrãvitoare. Cele mai toxice soiuri
Printre cele mai periculoase ciuperci se numãrã buretele pestrit sau muscarita (Amanita muscaria). Pãlãria acestui soi este ca un clopot bombat, de culoare rosie, cu scame albe. Intoxicatia cu aceastã ciupercã produce simptome similare betiei si uneori chiar delir sau pierderea cunostintei. Buretele viperei (Amanita phalloides) este o altã specie foarte toxicã. Aceste ciuperci au culoarea mãslinie sau verzuie, iar carnea albã. Otrãvirea cu acest soi produce primele simptome abia dupã 12 ore de la ingerare. O altã specie otrãvitoare este buretele panterei (Amanita pantherina). Suprafata pãlãriei este de culoare brun deschis sau cenusiu, are solzi albi si este lipicioasã.
Ciuperci comestibile versus ciuperci otrãvitoare. Soiuri comestibile
Dacã vrem sã culegem singuri ciuperci, trebuie sã fim atenti la aceste detalii, care ne indicã speciile comestibile. Hribii au pãlãria castanie-brunã, cresc pe sol în luminisurile din pãdurile de conifere sau foioase. Gãlbiorii sau buretii galbeni au culoarea gãlbenusului de ou la exterior si carnea albã la interior. Cresc în grupuri, în pãdurile umbroase si umede. Ghebele au la maturitate pãlãria aproape planã, cu mici solzi bruni, dispusi în cercuri. Pe picior au un inel cu marginile în jos. Aceste ciuperci apar toamna în tufe mari, cu multe exemplare.
Pãlãria sarpelui, o delicatesã consideratã de multi necomestibilã
APRECIATÃ …Pãlãria sarpelui este foarte apreciatã din punct de vedere culinar. Pãlãriile mari si plate sunt excelente fripte la grãtar sau cu unt, la fel ca snitelele. Poate fi uscatã, apoi fãcutã praf cu ajutorul unei masini electrice, praful poate fi adãugat în diferite sosuri. Aceasta are mai multe denumiri, precum: parasol, burete serpesc, capul sarpelui, ciuperca cucului, parasol mushroom etc. Denumirea stiintificã este Macrolepiota procera. Initial, pãlãria este globuloasã, apoi larg convexã, în formã de umbrelã si în final aplatizatã, cu un gurgui central mare, netedã si de culoare maro-închis. Are un diametru de 12-30 chiar 40 cm.
Cuticula este destul de deschisã la culoare, este acoperitã de numerosi solzi maronii, mai desi în centru si din ce în ce mai rari spre margine, cu franjuri pe bordurã.
Piciorul este cilindric, gãunos, fibros si dur, compact si fragil, relativ bulbos la bazã. Are în lungime 20 chiar 40 cm, cu diametrul de 1,3- 2 cm. Suprafata sa este acoperitã de solzi mici si desi, asezati în siruri concentrice sau ondulate, astfel încât în ansamblu pare tãrcat în nuante deschise si închise. Este, de asemenea, prezent si un inel mare, tare si membranos, care poate aluneca în jos de-a lungul piciorului, de consistenta vatei, dublu zimtat.
Conservarea ciupercii Macrolepiota procera se poate realiza prin mai multe metode, fiecare având avantajele sale: uscarea: curãtati ciupercile cu o perie sau cu un prosop umed pentru a îndepãrta murdãria. Evitati sã le spãlati cu apã. Tãiati ciupercile în felii subtiri pentru a se usca uniform. Asezati feliile de ciuperci pe un suport si expuneti-le la soare timp de câteva zile, întorcându-le din când în când. Ori folositi un dehidrator electric. Sau preîncãlziti cuptorul la o temperaturã scãzutã (de obicei, între 40-60°C) si asezati ciupercile pe o tavã acoperitã cu hârtie de copt. Lãsati usa cuptorului întredeschisã pentru a permite umiditãtii sã iasã. Uscati pânã când ciupercile sunt fragile. Odatã uscate, ciupercile pot fi depozitate în recipiente de sticlã sau borcane etanse, ferite de luminã si umiditate. Conservarea în ulei: curãtati si tãiati ciupercile în feliute, într-o tigaie, încãlziti putin ulei de mãsline si adãugati ciupercile. Gãtiti-le la foc mediu pânã devin moi (aproximativ 10-15 minute). Adãugati condimente dupã gust (usturoi, ierburi aromatice, piper) si amestecati. Asezati ciupercile într-un borcan sterilizat si acoperiti-le complet cu ulei. Asigurati-vã cã nu rãmân bule de aer. Borcanele se pot pãstra la frigider pentru câteva luni. Congelarea: curãtati si tãiati ciupercile, fierbeti apã într-o oalã mare. Adãugati ciupercile si lãsati-le sã fiarbã timp de 3-5 minute. Apoi, transferati-le rapid într-un bol cu apã rece pentru a opri gãtirea. Scurgeti ciupercile si uscati-le bine. Asezati-le în pungi de congelat sau recipiente etanse si etichetati cu data. Este recomandat sã le consumati în termen de 3-6 luni de la congelare. Folositi ciupercile congelate în supe, tocãnite, omlete sau alte preparate gãtite, deoarece textura poate fi mai moale dupã congelare.
