spot_img
5.2 C
Vaslui
21-oct.-2024
spot_img

Fănel Bogos lovește din nou: a lăsat Penitenciarul Vaslui fără apă

- Advertisement -

PROBLEME… Așa cum îi stă bine oricărui antreprenor care se respectă, Fănel Bogos s-a gândit să-și extindă activitatea fermei de lângă Penitenciarul Vaslui, prin construirea unor hale noi. Numai că meșterii pe care i-a angajat s-au dovedit niște Dorei, care sâmbătă noaptea au lăsat închisoarea fără apă potabilă.

În 2016, ferma de găini ouătoare de lângă Penitenciarul Vaslui a fost amendată cu 40.000 de lei de Garda de Mediu, din cauza mirosului neplăcut provocat de cele câteva mii de tone de dejecții depozitate în aer liber. Asta pentru că patronul Bogos făcea fertilizări pe terenurile din preajma Vasluiului, folosind găinațul maturat de la Avicom, fermă pe care a cumpărat-o cu 11 milioane de euro. Atunci, ca și în vara acestui an, serile erau un coșmar pentru vasluieni, care au fost nevoiți să suporte mirosurile pestilențiale provenite de la ferma de păsări.

Alt anotimp, alte probleme

Poluarea olfactivă se simte mai mult primăvara și vara, însă asta nu înseamnă că pe durata anotimpului rece, la ferma de păsări nu sunt probleme. De ceva timp, Bogos s-a gândit să-și extindă activitatea în zona respectivă, construind mai multe hale. Sâmbătă seara, muncitorii care munceau pe șantierul respectiv au vrut să tragă câteva cabluri prin pământ, însă din greșeală au spart conducta care alimenta Penitenciarul Vaslui cu apă potabilă. O problemă foarte gravă pentru că deținuții abia așteaptă să reclame la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) relele tratamente la care sunt supuși la Vaslui. Apelul privind avaria a fost făcut în jurul orei 20:00, iar pe teren s-a intervenit echipele de intervenție ale Aquavas, dar și cu câțiva deținuți, astfel că în jurul orei 22:30, situația a revenit la normal. 

Cine plătește consumul?

Mai grav este că până s-a intervenit la conducta spartă, s-a înregistrat o pierdere de câteva sute de metri cubi de apă, dacă nu chiar mii. Sursele noastre ne-au declarat că, cu apa care s-a pierdut, puteai umple o piscină. Și mai grav este că țeava a fost spartă după apometru, adică pe proprietatea penitenciarului. Întrebați cine plătește pierderile imense de apă, angajații fermei de păsări, care au intervenit și ei cu un excavator, au răspuns sec: patronul Bogos!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.