HAM-HAM!…Imediat ce a fost dat semnalul divorțului PSD-PNL de la București, Adrian Solomon s-a lansat într-o serie de atacuri “virulente” la adresa liberalilor. Ultima “chichiță” descoperită de Solomon a fost faptul că directorul pus de liberali la Metrorex, Mihai Barbu, este “vinovat” de o pagubă de 2 miliarde de Euro, bani pe care Comisia Europeană a refuzat să-i vireze României. În fapt refuzul s-a datorat, în parte, lipsei de transparență în cazul numirii unor șefi la conducerea unor companii strategice ale statului român. Iar la acest capitol, PSD este campion absolut!
Declarația lui Solomon este aceeași care ziarul nostru a mai dezbătut-o în contextul numirii drept președinte interimar al Filialei Teritoriale PNL Vaslui a lui Mihai Barbu. Acesta tocmai și-a dat demisia din funcția de președinte a Consiliului de Administrație Metrorex în urma scandalului provocat de răspunsul Comisiei Europene. În acest context, Solomon a speculat momentul dând vina pe PNL pentru eșecul înregistrat de autoritățile române.
“Un fleac! Ne-au miluit cu o pagubă de vreo 2 miliarde €.”
“Organizația PNL Vaslui parcă a intrat în anul final…Nu era destul că au fost decapitați fulger la prima adiere de pana porumbacă ieșită din buzunarul președintelui Tătaru. Iată că slujbașul din oastea țării a trimis la Vaslui drept interimar pe cel vinovat de întârzierea plăților din PNRR tranșă a 3-a. Un fleac! Ne-au miluit cu o pagubă de vreo 2 miliarde €. Ce contează că nu se decontează lucrările din PNRR? Ce contează că s-au blocat proiecte de investiții importante? Contează că Mihăiță al lor avea cashul gros de la Metrorex! Bravo, Ciucă!”, spune Solomon uitând complet despre alte amănunte ale acestui eșec.
Lista e mai lungă și conține mulți pesediști
În această speță delicată, Adrian Solomon s-a prefăcut că nu știe sau pur și simplu a uitat cam câți directori, șefi și șefuleți a plantat PSD în ultimii ani în funcții cheie. După cazul liberalului “Mihăiță”, presa centrală a dezvăluit mai mulți șefi foarte apropiați de PSD și cel puțin la fel de vinovați precum Mihai Barbu.Un nou document al Comisiei Europene consultat de HotNews vorbește despre procesul netransparent și plin de conflicte de interese în procedura de selecție a membrilor Consiliului de Supraveghere al Transelectrica, transportatorul național de energie. Lista observațiilor Comisiei Europene legate de numirile nu pe competență, ci pe alte criterii, e mai lungă decât s-a știut inițial. Încă o companie vitală a atras atenția experților UE. E vorba de Transelectrica.Într-un document realizat la nivel de experți, consultat de redacție, este detaliat procesul neconform de numire a șefilor Transelectrica din Consiliul de Supraveghere, care a afectat, mai departe, numirea membrilor Directoratului companiei. Și acesta s-a făcut într-un mod netransparent, se mai arată în document.
Despre cum s-au făcut numirile liderilor companiei: Întreaga procedură a fost total lipsită de transparență
Întreaga procedură de selecție, de la momentul anunțului până după depunerea candidaturilor, a fost total lipsită de transparență, susține exeprții. Nu au fost respectate principiile liberei concurențe, nediscriminării și asumării răspunderii. Comisia arată, potrivit documentului menționat, că unul dintre candidații care a fost selectat ca membru al Consiliului de Supraveghere a fost Cristian Alexandru Vasilescu, care era, la momentul selecției, secretar de stat în Secretariatul General al Guvernului (SGG). Acesta este și în prezent secretar de stat la SGG. Precizăm că acționarul majoritar al Transelectrica, cu o participație de 58,68%, este SGG, acesta fiind și responsabil de procedura de selecție a membrilor Consiliului de Supraveghere pentru Transelectrica. Asta în condițiile în care acționarul majoritar al Transelectrica, cu o participație de 58,68%, este SGG, acesta fiind și responsabil de procedura de selecție a membrilor Consiliului de Supraveghere pentru Transelectrica. Pe lângă secretar de stat la SGG și membru al Consiliului de Supraveghere, Cristian Alexandru Vasilescu este și președintele Comitetului de Nominalizare și Remunerare (CNR), care a făcut selecția Directoratului (Directia). Acesta a fost asistat de un consultant independent specializat în recrutarea de resurse umane, același care a făcut selecția membrilor Consiliului de Supraveghere. „Nici procedura de evaluare și nici rezultatele acestei evaluări nu au fost comunicate fiecărui solicitant în mod individual. Candidaților nu le-au fost comunicate informații despre deciziile Comisiei de Nominalizare cu privire la elementele luate în considerare la luarea deciziei”, se arată în document.
Deși consultantul ar fi trebuit să aibă doar un rol consultativ, acesta a preluat organizarea întregii proceduri, într-un mod complet netransparent, fiind încălcat de către Comitetul de Nominalizare principiul asumării răspunderii. Nicio informație legată de procedurile de cotestare nu a fost pusă la dispoziția candidaților și nu au existat informații cu privire la modul de evaluare a răspunsurilor din chestionare, mai arată Comisia Europeană. Timpul maxim de completare a chestionarelor a fost „excesiv de nerezonabil”, spune CE, arătând că un candidat care nu a avut acces discriminatoriu la întrebări ar fi avut nevoie de cel puțin 3-4 ori mai mult timp pentru a răspunde clar și detaliat la întrebări
Iată care sunt colegii de partid ai lui Solomon, cumătri, fini sau rude de-a lui Ciolacu și Marian Neacșu, puși în poziții cheie
Atât Cristian Alexandru Vasilescu, cât și unii membri din Directorat sunt susținuți de PSD, la cel mai înalt nivel, conform relatărilor PRESShub. Potrivit CV-ului, din 2013 și până în decembrie 2021 când a ajuns la SGG, Vasilescu a fost consilier de parlamentar, în Camera Deputaților, sau de ministru, la Departamentul pentu IMM-uri. Potrivit informațiilor PRESShub, este promovat de PSD și ar fi finul lui Marian Neacșu, politician PSD influent, mai ales pe zona de energie. Alexandru Cristian Vasilescu a controlat numirile de la Consiliul de Supraveghere, în calitate de președinte al comisiei de nominalizare. Transelectrica a anunțat, în urmă cu două săptămâni, la Bursa de Valori București, numirea, în calitate de membri ai Directoratului, a următoarelor persoane: Florin-Cristian Tătaru, Victor Moraru, Stefăniță Munteanu, Cătălin-Constantin Nadolu și Vasile-Cosmin Nicula”. Directoratul va fi condus de Ștefăniță Munteanu, un fost consilier județean fără experiență în energie, din Buzău, apropiat al premierului Marcel Ciolacu, a scris Economedia. Este apropiat și de nepotul lui Ciolacu, Mihai Cristian Ciolacu, implicat în sectorul energetic prin proiecte în energia regenerabilă făcute din fonduri PNRR. La momentul numirii era președintele interimar al Directoratului Transelectrica. De asemenea, Victor Moraru, un apropiat al vicepremierului Marian Neacșu, este numit membru al Directoratului. Moraru și-a dat demisia de la AMEPIP, agenția care controlează companiile de stat, din cauza unor suspiciuni de incompatibilitate, după ce a numit membri ai comisiei care l-a selectat. Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) funcționează în subordinea Guvernului. Actuala conducere este interimară și este aceeași care și-a dat demisia în urma criticilor Comisiei. Reamintim că un jalon neîndeplinit din PNRR, pe cererea de plată numărul 3, este numirea transparentă a conducerii AMEPIP. Actuala conducere, care este interimară, și-a dat demisia, în urma criticilor Comisiei legate de modul în care aceasta a fost numită.
Să vă trag puka prin fălci tov Chelaru Vasile arestatul de la poliția locală Bârlad, un sifonator și el și dama de companie Geanina Lăcrămioara, o împuțită.
Tot dobitoc ai ramas!!!
Cum Dumnezeu sa pui candidat la PNL, la Camera Derutatilor, pe Barbu care in 2012 era candidat la primarie din Ilfov din partea PSD? Rau a mai ajuns PNL cu Ma Ciuca si Joianis la conducere!
Pe mine ma intereseaza sa stiu de cei care candideaza pe listele din Vaslui, nu de altii!!! Sa stim si noi ce votam! Daca PNL Vaslui are pe lista candidati precum Mihai Barbu care a furat 2 miliarde de euro sau Nelu Tataru zis si Gainaru care a jacmanit bolnavii, m-am convins! Conform scrierilor acestor jurnalisti de scara de bloc, legea e buna doar cand e vorba de trandafirii rosii, iar pentru liberali e ciuma! Cum o ametiti voi din condei de parca noi vasluienii am fi prosti!!! Drept urmare, voi vota PSD impreuna cu toata familia mea!
Va rugam frumos nu mai votați PSD, votați ROMANIA RENASTE cu Geoana presedinte❤❤❤❤❤!
Ca de obicei țiganul spurcat care mănâncă mult căcat,și fraieri care-l cred și-l votează , aceeași scenetă care se repetă, o dată la patru ani
Irimia ! L-ai uitat pe bos/bovisul tau , Timofticiuc! S-au ai uitat ca e presedinte CA la Antibiotice Iasi numit politic de gainarul Tataru!?
Gelu iar a baut apa de la ratze! Ce are una cu alta? Este Barbu omul negru in povestea asta? Este! Restul e can-can!
Un pezdist de pus la pezde ca tampon zis primu și ultimo pezdist a tarii. Un manglitor a pezdii fără spor . Paranghelie de saormar cu saorma în buzunaru de la spate ca foamea la aista e cam ca la mate. Elita forjei proletare varianta saorma lui Matrix. Pezdeu pezdeu nea saormica cu maioneza și cu șuncă în freza pezdeu ala fonetic
Țigan borat, marș acasă !!! NU votez PSD !!!