O studentă, de 22 de ani, a fost reținută în urma unor descinderi în forță, fiind acuzată că a furat o imprimantă mobilă pentru testarea antidrog pe care un echipaj de la Rutieră a pierdut-o. Incidentul s-a produs după ce fata a fost oprită în trafic și amendată.
UPDATE Procurorii care investighează cazul spun că tânăra s-a ales cu un dosar penal, pentru că a fost înregistrată în timp ce băga în BMW-ul pe care îl conducea imprimanta pierdută de agenții de circulație. Studenta a refuzat să o returneze și nu s-a prezentat la audieri, deși fusese citată de două ori, mai arată Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.
„La data de 16.10.2024, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană de sex feminin, în vârstă de 22 ani, sub aspectul săvârşirii unei infracțiuni de furt, constând în aceea că în data de 10.10.2024, în jurul orei 12:29, în timp ce se afla pe bulevardul Carol I, nr. 66, din mun. București, sectorul 2, și-a însușit o imprimanta marca Zebra, model ZQ521, destinată imprimării proceselor-verbale de sancţionare contravenţională, în momentul în care aceasta a căzut de pe plafonul autospecialei de poliție pe partea carosabilă, atunci când echipajul s-a pus în mișcare, cunoscând că imprimanta aparține lucrătorilor de poliție rutieră care anterior o sancționaseră contravențional, cu consecința producerii unui prejudiciu în cuantum de 2.751,88 lei”, a transmis Parchetul într-un comunicat de presă…https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/o-imprimanta-ratacita-a-declansat-jihadul-intre-un-2395313.html