O anchetă penală privind lipsirea de libertate a fost deschisă în cazul dispariției celor trei copii ai afaceristului Adrian Marțian, fostul patron al UTA. Minorii cu vârste între șapte și 11 ani sunt de negăsit. Ei urmau să fie luați din locuința unde au fost aduși de tatăl lor și încredințați mamei.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, o anchetă penală, deocamdată in REM (care se desfășoară pentru faptele comise, nu împotriva unei persoane), care vizează infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, a fost deschisă în cazul dispariției celor trei copii din Sântandrei, ai afaceristului Adrian Marțian.
Între timp, fiul cel mare al afaceristului, provenit din altă relatie, si-a acuzat tatăl că a pus la cale răpirea celor trei frati ai săi, înscenând dispariția lor.
„Relația dintre mamă și copii nu a fost niciodată de natură conflictuală. Mama și-a iubit copiii, am o grămadă de dovezi și sunt decizii ale instanței în care se spune că mama nu a avut niciodată un abuz asupra copiilor, iar tatăl este cel care i-a manipulat și i-a alienat parental”, spune fiul cel mare al afaceristului...https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/afaceristul-adrian-martian-acuzat-ca-si-ar-fi-2395050.html