LA DISCUȚII… Dr. Marius Petre este medic specialist în medicină sportivă, iar de cinci ani activează în cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. În toată această perioadă a colaborat cu zeci de cluburi din județ, pentru acordarea vizei medicale sportivilor. Este printre puținii specialiști din județ, poate chiar singurul, care nu fentează regulamentele așa cum fac alții, punându-și parafa pe carnete fără a-i vedea pe sportivi nici măcar la ochi. Atunci când a venit la Vaslui a pus o condiție de bază conducerii spitalului: să aibă echipamente cu care să își poată face meseria. Azi, cabinetul de medicină sportivă de la Vaslui este dotat cu aparatură cum nici marile clinici din Capitală nu au. Cu ajutorul acestor echipamente, medicul Petre Marius a evitat o nouă tragedie în fotbalul vasluian, după ce în urmă cu un an a descoperit că un atacant al fostei echipe Rapid Brodoc avea probleme cardiace. Fotbalistul a evoluat zece ani în ligile inferioare din Anglia fără ca nimeni să-i spună că își pune viața în pericol. Diagnosticul pus de dr. Petre a fost confirmat și la Iași, astfel că sportivul a fost nevoit să înceteze colaborarea cu clubul vasluian de fotbal. Ca el au mai fost câțiva sportivi, de aceea, în cei cinci ani petrecuți la Vaslui, dr. Marius Petre și-a construit imaginea medicului peste care nu poți să treci fără a face un screening real. Totul însă pentru binele sportivilor, pentru că din păcate, în ultimii ani, județul Vaslui s-a confruntat cu mai multe incidente grave, inclusiv cu un deces al unui fotbalist pe terenul de joc. În emisiunea realizată în studio-ul Vremea Nouă, dr. Marius Petre a abordat subiectul experienței sale ca medic specialist, punând accent pe variabilele care contribuie la reușita unui sportiv, dar și pe factorii care dăunează performanței. În rândurile de mai jos, vom reda doar o parte din interviul realizat cu singurul medic sportiv din județul Vaslui.
Flavius Ghiorghieș: Domnule doctor, înainte a de a începe cu toate întrebările pe care vi le-am pregătit astăzi, am să vă rog să ne explicați care este rolul unui medic sportiv și cât de util este pentru o echipă de rugby sau fotbal, să zicem, să beneficieze de serviciile unui astfel de specialist?
Marius Petre: Eu fac o paralelă cu acea situație când ducem mașina la ITP. Mașina merge, nu sunt probleme cu ea, însă legislația te obligă să faci niște verificări. La noi se face un screening în care eu, ca medic sportiv, verific lucrurile importante. La ITP, acele lucruri importante sunt motorul și frânele, la noi se face, prima dată, o verificare cardiovasculară. Se face anamneza, în primă fază, apoi efectuăm în mod obligatoriu un EKG. Eu nu pun viză medicală dacă sportivul nu face acest EKG. Atunci când am venit la Vaslui, una dintre condițiile pe care le-am pus conducerii Spitalului Județean a fost să am aparatura necesară. S-a achiziționat un EKG performant, cu un soft special, care măsoară niște parametri speciali pentru sportivi. Am solicitat achiziționarea acestor echipamente pentru că diferența dintre o persoană care face sport și una care nu face este ca dintre mașina cu care mergem la piață să facem cumpărături și mașina de Formula 1. Vorbim de alte viteze, alte suprasolicitări, de aceea aveam nevoie de acest soft special.
F.G.: Ați avut sportivi care nu au trecut proba sportivă?
P.M.: Am avut câțiva sportivi. În cei cinci ani petrecuți la Vaslui cred că am avut patru sau cinci sportivi care au picat testul, cei mai mulți la fotbal, dar și la handbal. Unul dintre aceștia făcea sport de performanță de 10 ani, în Marea Britanie, iar acolo nu s-a găsit nimeni care să îi spună că are probleme. El alerga bine, însă eu vedeam probleme pe EKG. Le-am spus celor din club că eu nu sunt cardiolog, că am o specialitate limitată, și dacă doresc, pot să ceară și alte opinii. Acel sportiv a fost trimis la Spitalul Militar la Iași, unde i s-a zis același lucru. Eu am avut suspiciuni pe baza listelor pe care le am, însă ulterior am mai aflat că acel sportiv a mai leșinat. Atunci când mergi la un medic de altă specialitate îi zici că te doare inima, te doare capul, dai cât mai multe informații, ca medicul să pună un diagnostic și să dea un tratament corect. În cazul nostru, al medicilor sportivi, asta este marea problemă, că nu ni se comunică adevărul. Din păcate, și eu mă confrunt cu ea. Dacă îi întreb, nu spun, de teamă că nu le dau viza. Acum, este foarte adevărat că în sportul de performanță sunt și foarte mulți bani în joc și majoritatea trăiesc din asta. Mă gândesc și eu de multe ori că nu poți să tai aripile cuiva, însă un medic sportiv nu dă niciodată un verdict final. Noi doar semnalăm unele lucruri și îndrumăm sportivul spre alte investigații, mai amănunțite.
F.G.: Spre deosebire de sportivul profesionist, cel care și-a fixat deja sportul pe care vrea sa se specializeze, sportivul amator sau persoana care nu face deloc sport are în față o paletă foarte largă de opțiuni. Prin practicarea sportului, la un nivel de amator, aceștia urmăresc în principal, să aibă grija de sănătatea lor. Am să vă rog să îmi spuneți care sunt primele cinci sporturi pe care dumneavoastră le considerați cele mai benefice pentru sănătatea noastră!
P.M.: Aș începe cu mersul pe jos pentru că nu reprezintă un șoc pentru organism. Pentru început recomand 30 de minute de mers zilnic, apoi putem trece la o alergare ușoară. Alergatul în aer liber, pe stadion, pe acea suprafață specială de tartan, chiar dacă este mai monoton decât alergarea prin parc. Alergarea pe bandă nu o recomand, decât dacă e foarte frig afară sau plouă. Dacă nu ai încotro și alergi în sală, banda trebuie să aibă un unghi de înclinare de minim 1%, ca să imite puțin alergatul în aer liber, pentru că atunci când alergăm afară întâmpinăm rezistența aerului. Ca să imităm acest lucru în sală, înclinăm puțin banda. Pe locul trei aș trece înotul, sport care are marele avantaj că nu pune foarte mare presiune pe articulații. Înotul nu este însă sportul perfect, așa cum foarte multă lume crede, pentru că atunci când stați în apă aveți o atitudine cifotică, adică se formează o ușoară cocoașă după cap. Din cauza temperaturii apei, care este mai scăzută decât cea a corpului, pierdem căldură, asta înseamnă un consum mai ridicat de calorii, ceea ce reprezintă un plus pentru cei care vor să slăbească. Aș mai recomanda sporturile de echipă.
F.G.: Cât ar trebui să dureze o sesiune de sport, chiar și pentru cei mai puțin inițiați?
M.P. Nu recomand nimănui, fie că vorbim de cei care merg la sală sau de cei care practică sportul în aer liber, ca sesiunea să fie mai mare de o oră, o oră și jumătate, pentru că ne refacem foarte greu. În primă fază apare oboseala fiziologică de care putem scăpa în 24 de ore, dacă nu depășim acea oră și jumătate de sport. Dacă sesiunea depășește două ore sau mai mult, apare oboseala patologică din care ieșim mult mai greu. Atunci când vin la mine la cabinet pentru viza medico-sportivă, eu pot să îmi dau seama care sportiv și-a depășit limitele pentru că le cer un set de analize, nu foarte sofisticate. Cer ceva în plus față de alți medici și se numește creatinkinaza. Când forțăm fibrele musculare, ele eliberează în sânge această substanță, creatinkinaza. Pe înțelesul tuturor, fibrele musculare plâng pentru că le-am “biciut” prea tare. Aceste lacrimi se văd în sânge, cu cât sunt mai multe, cu atât sportivul a tras mai tare. Am avut sportivi cu valori ale creatinkinazei de 6000 în condițiile în care valorile normale sunt de 190-200. În medicina sportivă se acceptă valori și de 500, dar în acel moment avertizez sportivul că există riscul să facă ruptură musculară.
F.G.: Pentru că ați atins subiectul aparatelor din sălile de fitness, din punctul dumneavoastră de vedere, când e cel mai bine să mergem la sală, dimineața, înainte de serviciu, sau seara, după ce ieșim de la munca?
M.P.: Foarte multă lume, fiind ocupată în timpul zilei, face sport seara. Decât să nu facem deloc, e bine să facem și seara, numai că noi suntem construiți cu un ritm circadian: noaptea dormim, ziua activăm. Acele persoane care practică sportul seara ies deja obosite de la muncă, iar dacă ele vor să se culce imediat după acel antrenament nu prea e recomandat pentru că toate sistemele biologice sunt turate. Unii specialiști recomandă o perioadă de două ore între ultimul antrenament și momentul când pui capul pe pernă, alții recomandă chiar și trei ore. În niciun caz nu mă duc să mă antrenez la ora 22, iar la 23:30 mă bag la somn. Asta înseamnă că nu e bine nici să te antrenezi la orele 22-23, ca apoi să pui capul pe pernă la ora 2 dimineață. Din analizele pe care le fac, eu pot să îmi dau seama și cât de obosită este o persoană. La un sportiv profesionist, dacă te culci de două ori pe săptămână după ora 24, începe să se vadă la performanță. Și asta pentru că cei trei piloni ai sportului sunt antrenamentul, alimentația și odihna. Fiecare dintre ei are un procent de 33%, asta înseamnă că toți sunt la fel de importanți. Dacă unul scârțâie, scârțâie tot. Unii consideră că antrenamentul e cel mai important. Nu e așa! În timpul nopții se refac microfisurile din oase. Și în fibrele musculare apar mici leziuni care tot noaptea se refac. Foarte mulți hormoni se secretă în timpul nopții. Toate acestea se întâmplă atunci când dormim, nu când stăm și ne uităm la televizor, de aceea somnul e foarte important. La fel ca și alimentația, de altfel!
F.G.: Ați recomandat printre altele și practicarea sporturilor de echipă, sporturi care în ultimii ani au devenit din ce în ce mai dure. Ați putea să faceți un clasament din acest punct de vedere?
M.P.: Cel mai dur sport de echipă este rugby. Cele mai multe contacte fizice, cele mai multe accidentări. Este singurul sport unde medicul are voie să intre pe teren fără să-i mai facă semn arbitrul. Următorul sport de echipă, ca duritate, este handbalul. Nu sunt medicul echipei de handbal a Vasluiului, fac această muncă pentru că îmi place, și văd cu ochii mei cât de dur poate fi acest sport. Accidentările sunt din ce în ce mai frecvente și mai grave. Acum doi ani, din lotul de 20 și ceva de sportivi, am avut trei accidentați grav, operați pe genunchi, ceea ce e foarte mult. De aceea și regulile în acest sport se schimbă foarte des, în beneficiul sportivilor. Acum, de exemplu, nu mai ai voie să împingi extrema în timp ce este în aer și se pregătește să tragă la poartă. Înainte puteai să faci acest lucru. Și la rugby la fel se întâmplă, totul pentru a preveni accidentările grave. Și fotbalul e un sport dur, însă nu ca primele două.
