Unul dintre momentele foarte speciale ramase in mintea publicului participant la Balul Bobocilor de la Colegiul “Henri Coanda” din Bacau – desfasurat pe 8 decembrie – a fost aparitia, pe scena Casei de Cultura “Vasile Alecsandri”, unde a avut loc evenimentul, a noua fete, frumoase foc, imbracate in niste rochii foarte ciudate, dar interesante, in acelasi timp. Rochiile, s-a putut observa imediat, nu erau facute din material obisnuit, ci din ambalaje, staniol, hirtie, hirtie creponata, ziare, sticle, dopuri, CD-uri si altele asemenea reciclabile. Ideea in sine nu este noua, in ultimii ani, paradele “eco” devenind chiar un laitmotiv in organizarea de evenimente pe problematica de mediu, creatiile in sine, insa, din parada noastra au fost, de buna seama, inedite.
Iar cind te gindesti ca autoarea lor are numai 15 ani, ca ea se afla la prima astfel de colectie si ca aceasta din urma a fost realizata in doar citeva zile, atunci totul capata si mai mult sens si credibilitate. Autoarea este Bianca Nita, eleva in clasa a VIII-a, desen, la Colegiul National “George Apostu” din Bacau, o adolescenta nu doar foarte inzestrata, ci si cu foarte mult bun simt si convingerea ca arta se poate face din putin, desi nu de catre oricine si nici usor, ba, dimpotriva cu multa munca, imaginatie si pasiune.
“Din putin” a realizat de altfel adolescenta noastra, ne-a dezvaluit chiar ea, si rochiile colegelor ei mai mari de la Colegiul “Henri Coanda”, pentru Balul Bobocilor al unitatii de invatamint.
Povestea unor rochii inedite
“Anul trecut, tatal meu, profesor de sport la Colegiul «Henri Coanda» mi-a propus sa creionez, pentru Balul Bobocilor din acest an de la liceul respectiv, citeva tinute pentru o eventuala parada eco. Nu l-am luat foarte in serios”, ne povesteste Bianca Nita, eleva de clasa a VIII-a de la Colegiul National de Arta “George Apostu”. Surpriza insa, cu doar doua saptamini inainte de Bal, tatal Biancai a revenit, asa ca din senin, cu intrebarea “E gata colectia?”.
“Nici prin cap nu mi-a trecut ca propunerea lui fusese de fapt, atit de serioasa. Mi s-a parut insa cu atit mai mare provocarea de a face o colectie de moda eco, cu cit timpul de lucru pentru ea era atit de scurt. Au inceput sa mi se roteasca rotitele, cum se spune si am identificat citeva materiale pe care sa le folosesc, de genul staniol, CD-uri, hirtie etc. si m-am apucat de schitat citeva modele. Pe masura ce desenam, imi veneau alte si alte idei. Cred cu tarie ca din materiale putine se pot face lucruri uimitoare”, a spus, cu patos, micuta creatoare de moda. Mulajele le-a facut dupa propriile-i masuri, existind astfel riscul ca tinutele sa nu se potriveasca modelelor.
“Am facut mai multe tinute, au ramas noua, cu tot cu a mea. Am avut noroc ca fetele care le-au purtat erau cam pe aceleasi masuri cu mine. Rochiile au fost pe trei teme, ROGVAIV (culorile curcubeului, n.r.), natura si Craciunul, pe aceasta ultima tema fiind o singura rochie, cea de Craciunita, respectiv rochita mea”, a povestit Bianca.
Adolescenta spune ca fost impresionata de reactia publicului, unul pe care, la inceputul paradei l-a simtit destul de reticent dar care, in cele din urma s-a dovedit a fi foarte inimos si impresionat de ceea ce a vazut pe scena. Bianca le este foarte recunoscatoare, pentru ceea ce a reusit sa faca, parintilor ei. “Fara sustinerea morala a tatalui meu si fara spijinul fizic al mamei – care m-a ajutat la rochite, nu as fi putut sa fac ce mi-am propus”, ne-a marturisit Bianca.
Bianca, designul si sportul
Bianca este inzestrata cu mult talent in domeniul designului. De aceea a si ales, de altfel, sa urmeze o scoala de profil. “Mi-a placut mult, inca din clasa a V-a, sa creez. Acum, in clasa a VIII-a, cu ocazia paradei eco a fost insa prima oara cind am si reprodus o lucrare de-a mea. Pina acum, desi am cochetat mult cu ideea de design vestimentar, eram convinsa ca nu este totusi un domeniu in care as avea ceva de spus”, ne zice, cu sinceritate, adolescenta.
Asa ca, recunoaste ea, s-a axat pe design interior, iar parintii ei nu doar ca au incurajat-o in creatiile sale, dar au provocat-o chiar la aranjarea mobilierului din casa, provocare la care Bianca a facut, cu brio, fata. “Acum sint putin derutata, simt ca mi-ar placea si ca as putea reusi in domeniul modei, precum si in design inerior. Mai am insa, vreme, sa ma decid. Mai ales ca sint abia la inceput si in primul si in primul rind, am foarte multe de invatat. Am de multumit pentru asta profesorilor mei”, a spus eleva de la Colegiul National de Arta “George Apostu”.
Dincolo de pasiunea pentru desen, Bianca Nita mai are insa o mare, mare pasiune: voleiul. “Poate parea ciudat, dar nu e. In fond, sportul chiar este o arta”, se arata hotarita, atleta. Bianca face sport de performanta, dragostea, desigur i-a insuflat-o tatal ei, Mihail Ciprian Nita, profesor de sport la Colegiul “Henri Coanda” Bacau, este voleibalista la CSS Bacau, iar acum se afla in plin campionat. Bianca Nita face parte, categoric, din tinerii frumosi si talentati din ziua de azi.