PRETIOS… Descoperire de exceptie a unui tânãr vasluian, pe raza comunei Epureni. Este vorba despre un vârf de lance din fier, cu o vechime de peste 2.000 de ani, atribuit, cel mai probabil, comunitãtii romane care a poposit în aceastã zonã.
Legãturile acestor meleaguri vasluiene cu Imperiul Roman au fost scoase din nou la ivealã, la sfârsitul sãptãmânii trecute, de cãtre Lucian, un tânãr pasionat de istorie, care cu ajutorul unui detector de metale a fãcut descoperiri demne de cele mai importante muzee din tarã. Zilele trecute, în timp ce se afla pe raza comunei Epureni, acesta a dezgropat un vârf de lance vechi de mii de ani, atribuit, cel mai probabil, comunitãtii romane care a poposit pe acest pãmânt. Obiectul, de 20 de centimetri lungime, a fost descoperit la jumãtate de metru sub pãmânt si predat Muzeului „Vasile Pârvan” Barlad. Nu este penrtu prima datã când pe raza judesului Vaslui sunt descoperite obiecte romane. În luna ianuarie a acestui an, Alexandru, un alt pasionat de istorie, a gãsit o monedã romanã pe raza comunei Albesti. În ceea ce priveste comuna Epureni, trebuie spus cã aici, în vara anului 1987, au fost întreprinse lucrãri de îmbunãtãtiri funciare, prilej cu care, în partea de est-sud-est a satului Bursuci a fost identificatã o asezare geticã, pe suprafata cãreia au fost dezvelite si distruse, în mare mãsurã, câteva locuinte, iar materialul arheologic, constând în cea mai mare parte din ceramicã, a fost dislocat si deplasat. Un mic sondaj de salvare, în zona mai putin afectatã, a dus la identificarea unei locuinte pe jumãtate adâncitã în sol din care se mai pãstra doar latura sudicã, lungã de 2,90 m si aproximativ 0,60 – 1 m lãtime pe toatã lungimea acesteia.
Cu așa ceva mă jucam când eram mic. Aveam vreo 3. Loc. Corni – Albești