Jandarmii din Suceava au fost nevoiţi să intervină, în noaptea de duminică spre luni, în zona Gării din Fălticeni după ce localnicii au sunat la 112 anunţând prezenţa unui urs, au anunţat reprezentanţii inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Suceava.
Potrivit acestora, ursul a fost alungat cu ajutorul semnalelor acustice şi luminoase ale autospecialelor de jandarmi, poliţie şi pompieri
„Cu sprijinul colegilor pompieri şi poliţişti, jandarmii au procedat la alungarea exemplarului de urs brun, prin intermediul semnalelor acustice şi luminoase. Totodată, aceştia au acordat o atenţie sporită trecătorilor, îndrumându-i să păstreze distanţa faţă de animal, să nu încerce să îl hrănească sau să se fotografieze cu acesta”, au precizat reprezentanţii IJJ…https://www.agerpres.ro/social/2024/09/23/suceava-urs-observat-in-zona-garii-din-falticeni-animalul-a-fost-alungat-de-jandarmi–1358793