ÎNVINGĂTORI… CSM Vaslui a câștigat cu CSM București, scor 28-27, în prima etapă a Ligii Zimbrilor la handbal masculin. Trupa pregătită de Gabriel Armanu a obținut o victorie dramatică în fața bucureștenilor, care au ratat câteva situații incredibile în final de meci.
Vasluiul s-a chinuit în ultimii ani în prima ligă de handbal a României, iar aducerea antrenorul Gabriel Armanu pare a fi un implant reușit la echipă. După rezultatele bune din pregătiri, handbaliștii vasluieni au pornit cu dreptul în Liga Zimbrilor, învingând pe CSM București, scor 28-27, după ce la pauză oaspeții au condus cu trei goluri, 11-14. A urmat o cursă de urmărire a băieților noștri, iar egalul a venit la 18. Însă, bucureștenii nu au cedat și s-a mers cap la cap până la final. CSM-ul s-a dovedit a fi mult mai inspirată și mai bine organizată defensiv, reușind să obțină toate punctele puse în joc. Muncă, dăruire și la final, fericire! Așa au trăit handbaliștii vasluieni meciul cu CSM București, din prima etapă a campionatului. În runda următoare, a 2-a, CSM Vaslui întâlnește, în deplasare, nou-promovata CSM Făgăraș, formație pe care a învins-o la barajul de menținere/promovare în Liga Zimbrilor. Partida se joacă, sâmbătă, 7 septembrie.
Felicitari, baieti! S’a vazut ambitie, determinare, concentrare exact ceea ce asteptam de la voi in fiecare meci. Daca veti avea aceeasi atitudine fiti siguri ca vasluienii vor fi mandrii de voi si va vor sustine si in momentele mai grele.