O femeie din Spania, considerată cea mai în vârstă persoană din lume, a murit. Este vorba despre Maria Branyas Morera, o femeie din Spania de origine americană, care a murit la 117 ani, după cum a anunțat marți familia acesteia, informează Sky News.
Grupul de Cercetare în Gerontologie, care validează informații despre persoane ce au 110 ani sau mai mult, a stabilit că Maria Branyas Morera era cea mai în vârstă persoană cunoscută din lume, după moartea călugăriței franceze Lucile Randon, anul trecut. „Maria Branyas ne-a părăsit. A plecat așa cum și-a dorit: în somn, liniștită și fără durere”, a anunțat familia femeii. Conform acesteia, în ziua dinaitea morții sale, Maria Branyas Morera ar fi spus familiei: „Nu știu când, dar foarte curând această lungă călătorie se va încheia. Moartea mă va găsi epuizată, după ce am trăit atât de mult, dar vreau să o întâmpin cu un zâmbet, simțindu-mă liberă și mulțumită”.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/femeia-considerata-cea-mai-in-varsta-persoana-din-lume-a-murit-moartea-ma-va-gasi-epuizata-dupa-ce-am-trait-atat-de-mult-2901313