Păcatele tinereții l-au ajuns din urmă, după 12 ani, pe un ieșean. Acesta a fost condamnat pentru că l-a înjunghiat pe un altul, fără niciun motiv aparent. Pentru a fi încarcerat, agresorul va trebui adus acasă din Belgia, unde s-a stabilit între timp.
Mihai Ananii a fost trimis în judecată pentru tentativă la omor după ce, în noaptea de 6/7 decembrie 2012, l-a atacat în plină stradă pe Cătălin A., în timp ce acesta se întorcea de la discotecă. I-a sărit în spate și l-a lovit cu pumnul în cap și cu un cuțit în spate, de șase ori. Atacul s-a produs în centrul comunei Deleni, în apropierea dispensarului și a secției de poliție. Victima nu a fost rănită grav, și-a dezarmat agresorul și a putut merge la dispensar pentru a cere ajutor. Acolo a predat cuțitul, iar personalul medical a sunat la Serviciul 112.
Declarații contradictorii: s-ar fi comportat nepotrivit cu prietena sa
Circumstanțele incidentului au rămas nelămurite. Nu au existat martori ai atacului, iar declarațiile victimei și agresorului au fost contradictorii. Ananii a spus inițial anchetatorilor că victima îl atacase prima, lovindu-l cu un băț. Apoi, că s-ar fi comportat nepotrivit cu prietena sa. Ulterior însă, în cursul cercetării judecătorești, tânăra a arătat însă că în momentul respectiv nici nu se afla în țară. Nu frecventa discoteca din Deleni și nici nu fusese în vreo relație afectivă cu agresorul. Judecătorii au rămas cu atât mai nelămuriți, cu cât victima și agresorul se cunoșteau doar din vedere, iar probatoriul prezentat nu demonstra existența vreunui conflict anterior între cei doi…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/l-au-ajuns-din-urma-pacatele-tineretii-dupa-ce-si-a-facut-un-rost-in-occident-sase-ani-de-puscarie-dupa-o-incaierare-in-adolescenta–1665433.html