Managerul Bogdan Popa, pus la punct de instanță, după o nouă ispravă!

Numai managerului Bogdan Popa de la spitalul Huși i-ar fi putut da prin cap să își sancționeze disciplinar un coleg medic, nu pentru că ar fi greșit ceva la locul de muncă, ci pentru un articol din ziarul Vremea Nouă. Supărat că în materialul de presă publicat erau din nou arătate lipsurile grave din spital, managerul a considerat că un anume medic din unitate ar fi vinovat că presa află enervant de repede ce se petrece în instituție. Fără dovezi și fără alte explicații, l-a luat pe bietul medic la ochi, i-a făcut un referat furibund, după care l-a sancționat cu „avertisment scris”, ca să se învețe minte și să nu mai vorbească cu ziariștii, cel mai probabil… cât o fi și-o trăi. Medicul Raluca Ciocoiu însă nu s-a pierdut cu firea și a mers la Tribunalul Vaslui, ca să conteste sancțiunea disciplinară primită. Și de aici urmează cea mai interesantă parte. Instanța a chemat spitalul reprezentat de managerul Popa, să își justifice sancțiunea aplicată medicului. Să spună exact fapta pentru care medicul a picat în dizgrația conducerii unității, ce i se impută concret, dar și ce prevederi din Codul Muncii, din Regulamentul de Ordine Interioare etc, au fost încălcate de angajatul sancționat. Ei bine, conform motivării sentinței civile prin care este anulată sancțiunea, judecătorii arată, fără dubiu, că managerul Popa nu a fost în stare să explice cum e posibil să sancționeze un angajat al Spitalului Huși pentru conținutul unui articol de presă.
În atenția intimatului: „Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca”
Instanța arată negru pe alb în motivarea sentinței civile de anulare a sancțiunii disciplinare, că managerul Popa nu a putut să arate judecătorilor articolul concret din Codul Muncii sau din Regulamentul de Ordine Interioară, pe care l-a încălcat medicul în cauză. A înșiruit nu mai puțin de 12 dispoziții, părând că le-a azvârlit acolo, ca să dea de lucru instanței și să ghicească aceasta care anume s-ar „potrivi” mai bine cu sancțiunea dată de Bogdan Popa. Judecătorii însă nu au dojenit subtil și cu multă finețe o asemenea atitudine, notând, spre luminarea intimatului: „Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă. Se reține faptul că intimatul a menționat în preambulul deciziei contestate mai multe articole din Regulamentul de Ordine Internă, care constituie, în opinia managerului, temeiuri de drept ale sancțiunii disciplinare, însă, în opinia Instanței, aceasta nu este chemată să aleagă între mai multe temeiuri de drept. Este obligația angajatorului de a indica fapta săvârșită și încadrarea în dispozițiile pe care le consideră aplicabile pentru ca instanța să poată verifica legalitatea sancționării. Or, expunerea unei fapte și încadrarea în 12 dispoziții interne nu se poate reține că satisface cerința prevăzută de dispozițiile art. 252, alin. 2, lit. b din Codul muncii, instanța fiind cea care, în final, ar aprecia care dispoziții interne au fost încălcate și care nu”, au arătat judecătorii în motivarea sentinței civile. Oricum, și instanța de la Vaslui și cea de la Iași au anulat sancțiunea dată medicului Ciocoiu, ambele motivări, fiind, dincolo de toate, excelente lecții privind cadrul legal care reglemenează relațiile de muncă. Dacă managerul Bogdan Popa le-ar lectura pe ambele cu răbdare, atenție și cu seriozitate, s-ar putea ca pe viitor să se gândească de două ori înainte de a sancționa disciplinar medicii din spital, pentru articolele din ziare.