ÎN SFÂRȘIT… După ani întregi de emoții și așteptare, Centrul Cultural Județean Vaslui se pregătește să se mute în casă nouă! Este vorba despre fosta Casă a Armatei, o clădire simbol a municipiului Vaslui, care a trecut printr-un amplu proces de reabilitare și refuncționalizare, cu scopul de a putea găzdui activitățile culturale. Edificiul care are o sală de spectacole cu o capacitate de 409 locuri, dotată cu scenă rotativă și tot ceea ce este necesar pentru spectacolele de teatru și nu numai, va purta numele lui Dimitrie Cantemir, o personalitate marcantă a județului Vaslui.
În urmă cu aproape zece ani, când s-a semnat contractul de reabilitare a clădirii, s-a stabilit ca termenul de finalizare al lucrărilor să fie sfârșitul anului 2016, însă așa cum s-a întâmplat și în cazul Drumului Strategic Bârlad – Laza Codăești, ori a noului Ambulatoriu din curtea Spitalului Județean Vaslui, constructorul a dat faliment, prin urmare au fost reluate toate procedurile, astfel încât lucrările au fost finalizate și recepționate abia în luna aprilie a acestui an. În cadrul proiectului, pe lângă reabilitarea propriu-zisă a imobilului, au fost efectuate și schimbări funcționale ale spațiilor. Astfel, au fost transformate unele spații mici, fără o funcție bine definită, în săli de conferințe, recitaluri etc., au fost reorganizate spațiile destinate activităților culturale, au fost transformate spațiile în care funcționau restaurantul în spații pentru expoziții, lansări de carte, spații pentru pregătire teoretică, vestiare și grupuri sanitare.
Reorganizare și la nivel de instituție
În anul 2023, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Vaslui, a propus reorganizarea instituției, prin operațiunea juridică de transformare, în Centrul Cultural Județean Vaslui. Această instituție nouă are capacitatea, în prezent, de a asigura inițierea și organizarea de producții artistice proprii prin spectacole coregrafice, folclorice, de teatru, concerte de muzică simfonică, corală, folclorică, etc.. Printre principalele obiective ale acestei instituții se numără oferirea de produse și servicii culturale diverse pentru satisfacerea nevoilor culturale comunitare în scopul creșterii gradului de acces și de participare a cetățenilor la viața culturală; conservarea, cercetarea, protejarea, transmiterea, promovarea și punerea în valoare a culturii tradiționale și a patrimoniului cultural imaterial; educația permanentă și formarea profesională continuă de interes comunitar în afara sistemelor formale de educație; susținerea inițiativei publice și încurajarea celei private, în vederea diversificării și dezvoltării artelor spectacolului; afirmarea identității culturale naționale și a identităților culturale ale minorităților naționale prin artele spectacolului; promovarea pe plan național și internațional a valorilor artistice autohtone și universale din domeniul artelor spectacolului precum și creșterea accesului publicului la spectacole și concerte.
Iată ce va prelua Centrul Cultural Județean de la CJ Vaslui
În ședința de Consiliu Județean de miercuri a fost introdus pe ordinea de zi și proiectul de hotărâre privind transmiterea unor spații și a dotărilor aferente acestora, din incinta imobilului Casa Armatei Vaslui – Centrul Cultural județean multifuncțional, din administrarea Consiliului Județean Vaslui în administrarea Centrului Cultural Județean Vaslui. “Având în vedere destinația imobilului Casa Armatei Vaslui – Centrul cultural județean multifuncțional, precum și activitatea desfășurată de către instituția de spectacole de proiecte, este de la sine înțeles faptul că Centrul Cultural Județean Vaslui, pentru a-și desfășura activitatea în bune condiții, trebuie să administreze o parte dintre spațiile aferente imobilului sus-menționat. Totodată, trebuie menționat faptul că, odată cu predarea spațiilor, vor fi predate și dotările (mijloacele fixe și obiectele de inventar) aferente acestora, care asigură funcționalitatea sălii de spectacole”, se arată în referatul de aprobare la proiectul de hotărâre. În ceea ce privește spațiile, Centrul Cultural Județean Vaslui va primi în administrare trei săli multifuncționale situate la etajul 2 al clădirii, două birouri, o sală de spectacole în suprafață de 635 mp, un birou pentru organizatorii de spectacole, cabine pentru actori, grupuri sanitare și un hol de acces. În privința dotărilor, Centrul Cultural Județean Vaslui va primi în administrare zeci de proiectoare de lumini, boxe, sisteme de sonorizare, set de microfoane, amplificatoare audio, inclusiv tapițerie de scenă constând în cortină de joc, 409 fotolii, drapaj arlechini, cortină fundal circular, toate în valoare de peste 2 milioane lei, în timp ce spațiile reamenajate și modernizate au o valoare de inventar de peste 4,3 milioane lei.
Poate nu se mai schimba configuratia salilor si raman asa generoase. Sa speram ca nu mai face iar Onciu un ”teatru studio” unde sa adune cateva fufe cu aere de actrite si el cu veleitati de regizor! Spatiul de la Casa de cultura a stat ani de zile ocupat si doar la 3-4 ani a facut cate ceva de 2 lei cu pretentie de act cultural. Stai cumintel cu fetisoarele. Vezi ce a patit Alfred Bulai cu studentele de la SNSPA!
Noroc de constrictorul vasluian!
Unul dintre cei mai vechi și cei mai serioși
Ghinionul lui că nu este mana in mână cu cei de la conducerea județului.
Sau poate nu….
De acum inainte fanfarele vor cinta lui D.Cantemir, si nu lui Stefan cel Mare. Mai bine i i puneau numele D.Buzatu iar director Bratianu Bobi… ca tare au muncit/Ciordit pentru PSD..bani la bani si prostii la batut din palme…
Casa de cultură VS, tot in stadiu de mizerie rămâne și-n următorii 50 de ani??
Directorul doarme bine-merci in postul său bine plătit??
Pai de la Termica la Casa de cultură, ajunsa de incultura între timp, e un pas fantastic… Ce poți sa i ceri? Limbi la PSD, cine știe ce face el cu banii de chirie, cu una cu alta? Ne facem de râs la marii actori, ne facem de râs la profesorii ce aduc diverse ansambluri, ne facem de râs… E de râs, oamenii au înghețat de frig și el a lucrat la Termica…
Despre parcare nimic ? In spate SI laterale, vai mama te inghit bălădaile…..
Stiu ca a colo la inceput a luat contractul unul din afara judetului, si a dat teapa si la firma de paza si la constructor, a plecat si nu a mai platit pt serviciile prestate. Stiu ca era o iarna cu -15º -20º si oamenii lucrau acolo in frigul ala toata ziua.
Arata f bine ! Felicitari contrutorilor care au realizat acest obiectiv deosebit !
corect