PICÃTURI…Plouã la Vaslui. Voiam sã scriu despre boli vindecate prin iubire pentru mâine, însã ploaia m-a luat de mânã si îmi aratã puterea ei regeneratoare. Potop de picãturi, sonorul ploii e la maxim si în mine, nu numai afarã. Asa cã am sã iau ploaia tovarãs de mers înainte prin hãtisurile lumii. În urmã cu o orã mã ardea soarele cumplit. Mergeam pe un drum de tarã, unde mi-am dus sute de zile bune de viatã, la hotarul dintre viatã si moarte, bucurie si tristete, înstrãinare si indiferentã mistuitoare. Viata la tarã te transformã în luptãtor de coridã. Cu tot focul coborât din soare pe cap, mã avânt înainte. Asfaltul îmi arde si el tãlpile. Sunt singurã în baia de foc a drumului. Am o bluzã albã, imensã, care se joacã cu mine ori de câte ori o scot sã o transform în turban si costum de beduin, ca sã supravietuiesc soarelui. Nu mã plâng, merg înainte fãrã tintã. E ca si cum as sãri printr-un cerc de foc la circ.Trec clipe suspendate în sâmburi de foc ce intrã în mine sã mã aprindã. Însã aud cum vine din depãrtare spre mine o masinã. Dau jos costumul de beduin într-o clipã. Masina opreste, urc. Dupã secunde bune de nemiscare, privesc în fatã si descopãr cã soferul e omul cel mai amabil care la Portari mi-a umbrit cu gentilete momente diferite de viatã. Si acum e trimis parcã tot el sã mã salveze. O umbrelã de nori cucereste încet cerul. Înaintãm spre Vaslui, cu nori cu tot dupã noi. Trecem de Silver Mall. Toma, soferul cu suflet de cioban mioritic, porneste stergãtoarele. Plouã cu adevãrat.Tac, dar mã încarc de ploaie, mã îmbrac cu ea. Plouã peste Vaslui. Stropi mari cad peste tot, scuturându-si mângâietor coama de vise nenuntite cu realitatea ce bucurã trecãtorii, care desi plouã, nu se grãbesc deloc. Merg tinându-se de mânã cu ploaia.Trec de centrul Vasluiului, dar merg înainte, sã simt ploaia mai bine. Apoi nu mai pot coborî. Plouã prea tare. Trec minute multe, împart clipele cu ceilalti, apoi cobor. Fug sã fiu singurã cu ploaia. O prind în cuvinte si vã rog sã formãm un batalion de aducere a ploii pe pãmânt. Sã începem prin a ne dori din tot sufletul ca ploia sã vinã la noi, ca altãdatã, apoi sã o vedem cum vine, sã îi multumim lui Dumnezeu si pentru ploaia asta, si pentru cea de ieri si pentru cea de mâine, si pentru cea de toate zilele, de care avem atâta nevoie. Sã ne concentrãm în aceste zile pe aducerea ploii, aici, unde trãim fiecare. Încercãm? Cu cât o vom cere si o vom astepta cu emotie adevãratã si sincer, ea va veni. Hai, la cine plouã? Scrieti-mi, o sã dau o adresã. Aveti nevoie de iubire? Luati o bucãticã de la mine. V-o asez pe frunte, ca sã fiti puternici atunci când îl rugati pe Dumnezeu sã ne trimitã ploaia. Ploaia care va veni…Stiti cântecul? Da, a plouat la Vaslui, iar eu nu mi-am gãsit pelerina. Am fost deodatã tristã din cauza asta si m-am pomenit cã nu mai plouã. Atunci când plouã, n-ai voie sã te superi, orice-ar fi. Nu trebuie sã strici bucuria si bunãtatea lui Dumnezeu cu nimic. Ploaia este întotdeauna o confirmare cã nevoia noastrã de curãtare si înfrumusetare este eternã. Spãlati de ploi si încercati de vânturi, rãmânem si trãim aici, la Vaslui, asteptând ploaia sau ziua cea mai fericitã a vietii noastre. Cu toate cã Lev Toltoi ne contrazice si spune cã nu existã fericire si nici nu trebuie sã existe. Si ne explicã drãgut cã dacã existã un tel în viatã, acela nu constã deloc în fericirea noastrã personalã, ci în ceva mult mai mare si mai întelept, sã facem binele. Doar atât. Adicã sã facem o bucurie cuiva, atunci când ne-o cere. Asa cum cerem noi ploaia de la Dumnezeu, iar El chiar ne-o dã, pentru cã ne-o dorim cu adevãrat. Asta sã fie fericirea noastrã. Da, haideti sã continuãm sã chemãm ploaia, ca pe un liant al legãturii noastre sincere, cu El, spre bucuria si salvarea noastrã de la tristete. Sã readucem bucuria în noi. Multã, multã. Nu vã e dor si vouã de ea, ca si de ploaie? (Mihaela MANU)
- Advertisement -
- Advertisement -
