COMPETIȚII… Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Rebricea și Serviciul Privat pentru Situații de Urgență Rulmenți SA Bârlad au reprezentat cu succes județul Vaslui la concursurile profesionale, faza interjudețeană, desfășurate săptămâna trecută la Suceava.
Joi și vineri, 11 – 12 iulie, pe stadionul “Areni” din municipiul Suceava, Serviciile voluntare și private pentru situații de urgență din cinci județe s-au întrecut în cadrul Concursurilor profesionale – Faza interjudețeană, unde și-au dovedit calitățile și aptitudinile de pompieri.
La această etapă, au participat loturile cîștigătoare a etapelor județene din Vaslui, Bacău, Neamț, Iași, și Suceava, județul nostru fiind reprezentat de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Rebricea și Serviciul Privat pentru Situații de Urgență Rulmenți SA. Acest concurs cu tematică specifică serviciilor pentru situații de urgență are caracter tehnico-aplicativ și sportiv și se organizează, anual, cu pompierii civili din cadrul serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, care activează în cadrul primăriilor și al societăților comerciale din fiecare județ. Întrecerea din acest an a constat în trei probe: “Pista de îndemânare și viteză”, „Ștafeta 4 x 100 metri” și „Dispozitivul de intervenție”. Competiția a urmărit dezvoltarea și perfecționarea aptitudinilor și a deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acțiunilor de intervenție în situații de urgență, evaluarea nivelului de pregătire și a capacității de intervenție, precum și popularizarea în rândul cetățenilor a unor aspecte specifice activităților desfășurate de către serviciile voluntare și private pentru situații de urgență.
După două zile de concurs, clasamentul general s-a prezentat astfel:
Servicii voluntare pentru situații de urgență (SVSU):
Locul 1: SVSU Lespezi – județul Iași;
Locul 2: SVSU Bosanci – județul Suceava;
Locul 3: SVSU Săbăoani – județul Neamț;
Locul 4: SVSU Târgu Ocna – județul Bacău;
Locul 5: SVSU Rebricea – județul Vaslui.
Servicii private pentru situații de urgență (SPSU):
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.