spot_img
17.7 C
Vaslui
06-oct.-2024
spot_img

Se țin lanț necazurile de afaceristul Fănel Bogos: un muncitor a murit și altul este în stare gravă, după ce ambii s-au prăbușit într-un buncăr de grâu de la Sălcioara (FOTO, VIDEO)

- Advertisement -

TRAGIC… Un accident de muncă deosebit de grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Sălcioara, la un punct de lucru al societății Vanbet, patronată de Fănel Bogos. Doi angajați ai acestuia au căzut într-un buncar cu cereale, care are avea o adâncime de nu mai puțin de 30 metri. S-a dat repede alarma la 112 și au fost solicitate echipaje de salvatori, de la ISU Vaslui și de la Serviciul Județean de Ambulanță. „La fața locului se deplasează în regim de urgență două ambulanțe SAJ coordonate de un medic. A fost, de asemenea, trimis la locul accidentului și un elicopter SMURD”, au precizat reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui, la scurt timp de la apelul înregistrat la 112. Numai că salvatorii, ajunși la fața locului, deși au acționat cât au putut de repede pentru extragerea celor doi bărbați, unul dintre ei nu a mai putut fi salvat. Este vorba despre un b’rbat de 61 de ani, declarat decedat. Al doilea muncitor, în vârstă de 59 de ani a fost găsit conștient, cu multe răni și foarte speriat. Din acest motiv, salvatorii au reușit cu greu să îl convingă să meargă măcar la spitalul din Bârlad, după ce a refuzat categoric să fie transportat cu elicopterul la un spital din Iași.

ISU Vaslui: „Cea de a doua victimă a suferit multiple traumatisme și a aspirat corpuri vegetale, dar a refuzat categoric să meargă cu elicopterul la Iași. Cu greu a acceptat să fie dus la spitalul din Bârlad”

„Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui a intervenit cu două autospeciale și echipaje specializate, pentru salvarea a două persoane căzute într-un siloz pentru cereale, persoane care au suferit un accident de muncă. La fața locului au fost găsite două victime căzute într-un siloz pentru cereale, una dintre acestea fiind blocată în sistemul de evacuare a cerealelor. Echipajele de intervenție au pătruns în siloz și i-au extras pe cei doi bărbați, unul dintre aceștia aflându-se în stare de inconștiență. Victimele au fost evacuate și evaluate, fiind începute manevrele de resuscitare respectiv acordarea primului ajutor calificat.  Din nefericire, în cazul unui bărbat în vârstă de 61 ani, medicul de pe ambulanța SAJ Vaslui a fost nevoit să declare decesul. Cea de a doua victimă a suferit multiple traumatisme și a aspirat corpuri vegetale. În sprijinul victimei a fost solicitat elicopterul SMURD. După ce a fost  stabilizat,  bărbatul în vârstă de 59 ani a refuzat să fie preluat de elicopterul SMURD pentru a fi transportat la o unitate medicală din municipiul Iași. Bărbatul a fost convins cu greu să  accepte a fi transportat la spitalul municipal din Bârlad”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui. Vom reveni cu amănunte.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

  1. Același ziar morbid, cu jurnalisti slabi.
    Pai dacă ai prezentat știrea (trista), de ce este nevoie sa o mai prezinți încă o data, repetând fraza anterioară?

  2. Sa ne cacam in gura lui Bogoș un criminal ” legal”.Gunoiul asta de stat creste criminali cu influenta, tip Bogos.Ce s-a mai întâmplat cu criminalii angajatului? Al de frate-su…care l-au omorât pe ala pentru nu stiu ce furt de saci…ce cacat de oraș este asta? O sa iasa adevărul la lumină.Familia Bogos=familia de criminali ai județului Vaslui…niste gunoaie.

  3. Doamne ferește, un caz tragic. Lăcomia patronilor evazionisti duc la astfel de tragedii . Nu se respectă codul muncii norme de sănătate și securitate în muncă, norme de stingerea incendiilor echipamentele de protecție lipsec cu desăvârșire. Se lucrează în condiții inumane ptr niște salarii mizerabile. În timp ce unii fac averi colosale alții mor lăsând acasă adevărate drame.

  4. Se adună păcatele care le-a făcut big boss de Sălcioara. Păcat de acești oameni care sunt considerați de el puturoși și neproductivi. El nu o să pățescă nimic, legea nu e făcută si pentru (b)oieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.