Revedere emotionantã la Husi, dupã 40 de ani de la absolvirea Liceului Agroindustrial



„Am lansat propunerea de a ne întâlni în luna februarie si, pânã la 31 mai 2024, am reusit sã ne adunãm si sã participãm 18 colegi si 7 cadre didactice. Ideea a fost primitã cu entuziasm, colegii s-au bucurat, au colaborat, dar nu toti au reusit sã participe, din diverse motive. Dorinta revederii ne-a cuprins pe toti. Ne-am întrebat când au trecut 40 de ani?! Am absolvit liceul în 1984, în cadrul Liceului Agroindustrial Husi, astãzi Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir”, 36 de elevi, la clasa a XII-a Industrie Alimentarã, cu douã specializãri, jumãtate de clasã la specializarea „Legume-Fructe”, jumãtate de clasa la specializarea „Fermentativã”, având ca diriginte pe distinsa doamnã prof. Holicov Elena. În ziua de 31 mai, în localul de la Viticola, ne-am întânit în fata scolii pentru momentul mult asteptat!”, povesteste Angelica Marcu.
„În rãspunsul „Prezent„ a fost adunatã toatã emotia si bucuria revederii”
„Când clopotelul a sunat, colegii au fost întâmpinati la intrarea în clasã cu o floare si un pliant oferit de doi elevi de la clasa a XI-a. Apoi fiecare s-a asezat, cu emotii, în bancã. Doamna dirigintã, cu flori si catalogul sub brat, a invitat profesorii la ora festivã. Invitati de onoare: diriginte prof. de Istorie Holicov Elena, prof. de Chimie, Drãgãnoiu Georgeta, prof. de Biologie, Trãsnea Leopoldina, prof. de Educatie Fizicã si Sport, Morosanu Elena, prof. ing de specialitate, Boeru Constantin, prof. Limba Francezã, Cioarec Aurel, domnul director, prof. ing. Moraru Gheorghe si doamna director prof. Dinu Mirela. Dupã intonarea Gaudeamus-ului, doamna dirigintã a strigat catalogul. În rãspunsul „Prezent” a fost adunatã toatã emotia si bucuria revederii. Fiecare a prezentat aspecte din viata profesionalã sau viata de familie si un gând de multumire adresat cadrelor didactice pentru onoarea de a ne fi alãturi în momentul nostru de gratie. Nu au fost uitati profesorii plecati „dincolo de zare”, am tinut un moment de reculegere si o lacrimã ascunsã s-a prelins din ochii fiecãruia. Ne-am amintit si de colega noastrã care nu mai e printre noi, Stoica Dorina”, a spus, cu emotie, Angelica Marcu.
„Parafrazându-l pe Marin Preda, putem spune cã suntem la vârsta când doar necazul sau marile bucurii mai miscã sufletul omului”
„Dintre profesiile colegilor, unii au firme de familie în diferite domenii, pe industrie alimentarã, design vestimentar, economisti, unii sunt în învãtãmânt, profesori, politisti, asistenti maternali, casnice, sau în diverse activitãti peste hotare unde si locuiesc. Domnii profesori si-au exprimat bucuria revederii, au depãnat amintiri din timpul activitãtii didactice, de la orele noastre de curs, într-o atmosferã de bunã dispozitie. Parafrazându-l pe Marin Preda, putem spune cã suntem la vârsta când doar necazul sau marile bucurii mai miscã sufletul omului. Revederea noastrã a fost un astfel de moment. Pe chipul nostru se citea bucuria trãirii unui moment fericit. A urmat prezentarea unui clip în care am adunat poze de la absolvire. Fiecare coleg a avut o paginã distinctã, cu imagini reprezentative din adolescentã, sau din diverse momente deosebite…. A sunat clopotelul si ora festivã s-a încheiat! Momentele frumoase trec repede si devin amintire. M-am strãduit sã fie o surprizã plãcutã pentru toti. Si a fost! Am vizitat scoala, apoi vinoteca, spatiu emblematic pentru scoala noastrã, unde doamna inginer Gaitã Eugenia ne-a incântat cu o prezentare didacticã si degustare de vinuri. Multi dintre noi am lucrat cîtiva ani la unitãti de vinificare din judet si a fost o delectare sã ne amintim de anii tineretii. Ziua s-a încheiat la Pensiunea Dobrina, în cadru natural de poveste. Când au mai trecut emotiile, s-au legat conversatii între colegi si profesori într-o atmosferã de bunã dispozitie. Am avut colegi prezenti în online din Italia”, spune Angelica Marcu.
„Revederea noastrã este si un omagiu adus Scolii în care ne-am format”
„Întâlnirea noastrã a fost o bucurie pentru fiecare dintre noi, a însemnat „o punte” peste ani – prilej pentru revederea între colegi, între colegi si profesorii noștri, în spatiul scolii, în clasã, cu catalog si clopotel – toate au fãcut sã ne simtim adolescenti într-un moment unic rãmas în sufletul si în amintirea noastrã. Revederea noastrã este si un omagiu adus Scolii în care ne-am format, sub îndrumarea cadrelor didactice, dar oriunde ne-am aflat, ne-am amintit cu drag si mândrie de scoalã si ne place sã credem cã am fãcut cinste scolii prin activitatea noastrã, ca multe alte generatii de elevi. Nu am stabilit data unei întâlniri viitoare, dar ne-am promis sã pãstrãm legãtura si sã ne revedem peste un an!”, spune, cu convingere, Angelica Marcu.





