spot_img
30 C
Vaslui
29-iun.-2024
spot_img

CSM Vaslui, debut acasă cu CSM București în noua ediție de campionat

- Advertisement -

ADVERSARI… CSM Vaslui și-a aflat, zilele trecute, programul din viitorul sezon al Ligii Zimbrilor. Ediția 2024-2025 va debuta pe 31 august, iar trupa pregătită de Gabriel Armanu va juca, pe teren propriu, împotriva celor de la CSM București. Deși s-a tras la sorți programul, handbaliștii vasluieni încă nu știu cu cine vor juca în etapa a doua a campionatului. 

Și asta pentru că nou-promovata CSM Alexandria a refuzat prezența pe prima scenă a handbalului românesc, așa cum a făcut-o și CSM Oradea, care a anunțat că va continua în Divizia A. Se așteaptă un răspuns de la cealaltă participantă la baraj, CSM Făgăraș, în caz contrar se va apela la retrogradata CSM Sighișoara. În etapa a III-a a Ligii Zimbrilor, CSM Vaslui va întâlni, pe teren propriu, HC Buzău, pentru ca în runda cu numărul 4 să joace tot la Vaslui, împotriva celor de la CSU Suceava. Vasluienii înfruntă campioana Dinamo București în etapa a 10-a, pe 16 noiembrie, iar derby-ul cu CSM Bacău are loc o săptămână la târziu, în deplasare. Turul de campionat se încheie cu o deplasare la București, împotriva celor de la Steaua. CSM Vaslui se va reuni la mijlocul lunii iulie, iar primele partide de verificare sunt programate la începutul lunii august, cu participarea la două turnee, la Suceava și Vaslui. 

Programul complet al turului pentru echipa vasluiană:

  • Etapa I, 31 august, CSM Vaslui – CSM București
  • Etapa II, 7 septembrie, adversar nedesemnat – CSM Vaslui
  • Etapa III, 14 septembrie, CSM Vaslui – HC Buzău
  • Etapa IV, 21 septembrie, CSM Vaslui – CSU Suceava
  • Etapa V, 28 septembrie, Potaissa Turda – CSM Vaslui
  • Etapa VI, 5 octombrie, CSM Vaslui – Minaur Baia Mare
  • Etapa VII, 12 octombrie, CSM Constanța – CSM Vaslui
  • Etapa VIII, 19 octombrie, CSM Vaslui – Poli Timișoara
  • Etapa IX, 26 octombrie, CSM Focșani – CSM Vaslui
  • Etapa X, 16 noiembrie, CSM Vaslui – Dinamo București
  • Etapa XI, 23 noiembrie, CSM Bacău – CSM Vaslui
  • Etapa XII, 30 noiembrie, CSM Vaslui – CSM Odorheiul Secuiesc
  • Etapa XIII, 7 decembrie, Steaua București – CSM Vaslui
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.