Copaci doborâți, gospodării inundate, acoperișuri desprinse. Pompierii au intervenit în peste 1.700 de situații de urgență după furtuni

Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au anunţat că peste 1.700 de situaţii de urgenţă au fost gestionate de pompierii militari, în ultimele 24 ore, la nivel naţional, iar activităţile au inclus 64 de misiuni de stingere a incendiilor şi 1.426 de cazuri SMURD, dintre care 1.419 pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi şapte pentru descarcerare. De asemenea, pompierii au desfăşurat 45 de misiuni de deblocare sau salvare şi alte 291 de intervenţii în sprijinul comunităţilor. „Tot în cursul zilei de ieri, în contextul manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase, pompierii militari au intervenit în 18 localităţi din 9 judeţe (AB, AG, BV, CS, GJ, HR, MH, MS, VL) şi în municipiul Bucureşti pentru înlăturarea efectelor generate de vremea rea.