spot_img
spot_img
7 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Revolta medicilor: managerul Popa a pus Spitalul Huși pe butuci și lacătul pe ATI! (DOCUMENTE)

- Advertisement -

REVOLTĂTOR… După ce cotidianul Vremea Nouă a scos la iveală faptul că, în unitatea medicală, secția ATI funcționează de ceva timp fără a avea niciun medic ATI-ist la datorie, iar bieții bolnavi în stare critică sunt puși pe acele paturi și ajutați de medici fără nicio competență în „Terapie Intensivă”, conducerea Spitalului Huși a recunoscut oficial situația și a făcut o adresă către DSP Vaslui, SAJ, dar și spitalele din zonă. În documentul semnat de managerul Bogdan Popa, se precizează sec faptul că „în perioada 1 – 30 iunie 2024 se suspendă garda pe ATI”. Managerul Popa, primul responsabil de dezastrul din spital, mai transmite în aceeași adresă rugămintea ca „pacienții, cazurile grave, să fie redirecționate către Spitalul Bârlad și Spitalul Județean de Urgență Vaslui”. „Atunci la ce mai avem spital la Huși? Dacă nu suntem în stare să asigurăm urgențele, adică situațiile foarte grave, la limita dintre viață și moarte, în care omul din Huși și zona arondată trebuie să își salveze viața, la ce mai avem spital? Managerul pus de actuala conducere a Primăriei Huși, printr-un concurs simulat, în care în comisie au fost câțiva colegi de partid de la PSD, fără competențe în domeniu, trebuie să răspundă. De ce a funcționat până acum secția ATI fără medic? De ce au fugit medicii din spitalul Huși, ca să ajungem în această situație”, au reacționat medicii rămași în unitatea medicală și puși în situații foarte greu de descris, să trateze bolnavii cu mâinile goale și în condiții de nesiguranță. Ajunși la capătul răbdării, medicii nu mai tac și nu se mai feresc să arate cam câte demersuri au făcut la managerul Popa, pentru a aproviziona cu medicamente secțiile, pentru a asigura condițiile de igienă impuse de DSP Vaslui sau măcar a fi achizionat niște dotări în secția de pediatrie, unde sunt îngrijiți copiii. Degeaba, însă. Tot ce se cerea pentru îmbunătățirea condițiilor din spital, pentru ca medicii să își poată face datoria, era „tăiat” cu pixul, era respins de conducere. Acesta este principalul motiv pentru care mulți specialiști au părăsit Hușul, neasumându-și să le moară pacienții în brațe, ca mai apoi să răspundă.

Pare greu de crezut, dar spitalul Huși a ajuns atât de rău sub conducerea managerului Bogdan Popa, că unitatea nu mai are în acest moment funcțională secția ATI. „Terapia Intensivă”, locul în care pacienții în stare critică sunt ajutați să lupte pentru șansa la viață, a fost suspendat la Huși, pentru că nu mai este niciun medic ATI-ist, care să activeze. Doctorița Colpoș este în concediu medical și colegii spun că, într-adevăr, pe fondul suprasolicitării și a condițiilor tensionate, nesigure din spitalul Huși, chiar are o stare de sănătate șubrezită. Alți medici ATI nu mai sunt. Au plecat mulți specialiști, când au văzut ce lipsuri sunt în spital și în ce fel se raportează managerul Popa la nevoile și solicitările lor, au ales să plece în alte spitale, în care chiar sunt respectați pentru cartea învățată. 

Medicii arată cum frecvent cereau cele necesare funcționării secțiilor, însă managerul Popa le respingea solicitările pe bandă rulantă

Unul dintre medicii cu reputație și experiență în spitalul Huși prezintă dovezi clare cum a adresat în mod constant conducerii spitalului „Dimitrie Castroian” referate cu diferite solicitări. De la asigurarea unor condiții de igienă, care să fie în conformitate cu cerințele DSP-ului, până la asigurarea a cel puțin doi medici pediatri, unul la CPU și altul în secție, ca să fie înlocuit medicul aflat în concediu de maternitate. Într-o altă listă, medicul în cauză îi cere lui Bogdan Popa, în scris, ca să rămână negru pe alb, o listă cu obiecte care lipsesc în secția pe care o conduce: 4 căruțuri pentru copii, un cărucior cu rotile, o targă, un set de oale emailate pentru bucătăria dietetică etc. A mai solicitat o serie de lucruri cerute imperios de către inspectorii ISU, care vin frecvent în verificări. Dar cum nici măcar necesarul de medicamente cerute de medici nu se aprobă, ci se taie vârtos din ele, cu explicația că „nu sunt bani”, celelalte obiecte sau modificări, desi impuse de autoritățile de control, au fost respinse, fără drept de apel, se plâng medicii. „Nu este vorba despre moftul nostru, nu vrem pentru noi ceva, ci pentru a ne putea face profesia cum se cuvine. Vin controalele și noi trebuie să răspundem. Le arătăm hârtiile prin care am solicitat, dar nu e suficient. Pacienții nu se tratează cu hârtii. Bugetul este din ce în ce mai redus la medicamente. Pierderile sunt tot mai mari. Tratăm cum putem și încă ne mirăm că reușim să vindecăm oameni, cu puținul pe care îl avem la îndemână. Să știți că în spitalul Huși sunt medici care își iubesc meseria, însă avem un manager care a pus unitatea pe butuci, cu o incompetență și o seninătate alarmante. Acesta este adevărul”, spun, revoltați, medicii din spitalul Huși.

Viața e foarte ironică: managerul incompetent, pus politic, a dus spitalul de râpă taman în campania electorală!

Nu e deloc o coincidență faptul că dezastrul din spitalul Huși, în care oamenii sunt aduși în pragul morții sau mor de-a dreptul, din cauza unei conduceri greu de calificat, ci este doar răspunsul realității la faptul că tocmai politica și jocurile ei absurde au nenorocit această unitate medicală. Așa poate se vede mai bine faptul că, dacă pui la conducerea unui spital un medic strict pe criterii politice, lucrurile ajung la sapă de lemn. Pentru a nu lăsa niciun dubiu asupra acestui aspect, comisia de evaluare a performanței managerului Bogdan Popa în 2023, abia i-a putut pune jenantul calificativ de „satisfăcător”, un rezultat, probabil, unic la nivel de țară, între toți managerii de spitale evaluați. Interesant este că Primăria și Consiliul Local, după toate aceste aspecte clare și dovedite, încă îl lasă pe Bogdan Popa să „se joace” cu viața oamenilor din zona Huși.

Managerul Popa a vrut să dea afară președintele C.A. cu paznicii, supărat că cineva îi verifică dezastrul din activitate

Președintele Consiliului de Administrație, avocatul Radu Bobârnat, a fost cel care și-a asumat un deziderat destul de dificil, și anume să scoată la iveală dezastrul de la spitalul Huși. Dificultatea consta nu neapărat în cercetarea situației financiar-contabile, ci în dialogul direct cu managerul Bogdan Popa. Mândru de sine, orice ar spune ceilalți, foarte sigur că le știe pe toate la perfecțiue și cu un vocabular greu de calificat, fie și pentru o cârciumă, darămite pentru o unitate medicală, medicul Popa nu a fost dispus să coopereze, să găsească soluții, așa că a recurs la injurii, calomnii, scandal, ba chiar a chemat și paznicii într-o zi ca să îl dea afară pe Radu Bobârnat din spital. Consilierul Sergiu Boeru și primarul Ioan Ciupilan au fost cei care l-au mai domolit cât de cât, căutând calea dialogului și alergând la spital ori de câte ori medicii sunau la Primărie, ca să spună că managerul iar „s-a agitat”. De aceea, este o mare izbândă că majoritatea din C.A. a decis să ceară demiterea managerului Popa, iar hotărârea aceasta curajoasă să ajungă la Consiliul Local. E drept că acum consilierii sunt cu campania electorală, dar numai că Sănătatea și viața oamenilor ar trebui să aibă prioritate, dincolo de orice alte efemere activități. „Acum trebuie să se schimbe ceva, nu mâine. Să nu fie mâine prea târziu”, a spus medicul Taisia Deleanu, cea care, curajoasă, și-a asumat să spună adevărul din funcția de director medical interimar al spitalului, vorbind deschis și răspicat despre problemele unității medicale.

Avocatul Radu Bobârnat: „Dacă și după ce a adus spitalul în această situație va mai fi lăsat în funcție, atunci vorbim despre complicitate, despre distrugerea unității medicale”

„Nu contează campania electorală, nu contează nici altceva decât viața noastră. Să ne gândim că în noaptea aceasta noi sau cineva drag avem nevoie urgentă de ajutor, iar la spital este ATI-ul cu lacătul pus și medicii ceilalți au lipsurile știute, ce facem? Demiterea acestui om de la conducerea spitalului Huși este o chestiune care nu ar mai trebui să sufere amânare nicio clipă. Dacă și după ce a adus spitalul în această situație va mai fi lăsat în funcție, atunci vorbim despre complicitate, despre distrugerea unității medicale. Consiliul Local trebuie să se gândească bine, pentru că majoritatea decide. Ce așteptăm? Să fie închis secție cu secție? Lucrurile trebuie rezolvate printr-o schimbare a conducerii. Sunt oameni capabili, sunt medici buni, care pot face toate schimbările pentru a atrage medici și pentru a asigura servicii medicale de calitate la Huși. Numai să fie voința de a renunța la un manager dovedit de rezultate, nu de mine sau de altcineva, drept un incompetent cu o indiferență periculoasă față de pacienți și medici”, a spus avocatul Radu Bobârnat, președintele Consiliului de Administrație al spitalului municipal Huși.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri