Local

Accident grav pe centura ocolitoare a Vasluiului: un cal a fost spulberat de o mașină (FOTO)

IMPACT… O căruță în care se afla o persoană a fost implicată, miercuri dimineață, într-un accident rutier pe strada Ceramicii din municipiul Vaslui, în apropierea noului bloc ANL. Din primele informații, se pare că atelajul hipo se deplasa dinspre Gară spre Zona Industrială, numai că la un moment dat, calul s-a speriat și a intrat pe contrasens, fiind lovit de o mașină care se deplasa regulamentar, din sens opus. În urma impactului, animalul a suferit leziuni incompatibile cu viața, fiind eutanasiat. Bărbatul care se afla în căruță, în vârstă de 34 de ani, din comuna Poienești, a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean Vaslui. Conducătorul auto, în vârstă de 66 de ani, din municipiul Vaslui, s-a ales doar cu o sperietură zdravănă, dar și cu avarii serioase la autoturism. Cei doi au fost testați de polițiști cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală.

1 comentariu

  1. ,, Centura ocolitoare a Vasluiului”!?!? Nu-mi vine sa cred! Când a fost construită? Strada Ceramicii este strada Ceramicii de zeci de ani, dar nu o poți numi centura ocolitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button