MEDIC STRĂLUCIT… MOARTE CUMPLITĂ! Ernest Juvara s-a născut la 14 mai 1870 la Bârlad. Tatăl său, Iorgu Juvara, moșier, a avut trei fii: Nicu, Ernest și Emil. Pentru a-i asigura o educație aleasă, părintii îl dau la internat chiar din clasele primare, la Institutul „Urechia” din București. Termină liceul la Colegiul Sfântul Sava, absolvind bacalaureatul în litere și științe în 1888. În același an pleacă la Paris și se înscrie la Facultatea de Medicină. Devine unul dintre cei mai străluciți medici din România, dar, la vârsta de 63 de ani, nefiind bolnav, moare electrocutat… în baie!
În anul 1890, Ernest Juvara, la doar 20 de ani, devine prin concurs extern al spitalelor din Paris. Timp de trei ani (1890 – 1893) are ocazia să lucreze în clinici renumite cum ar fi cele conduse de Richard, Poirier, Delbet, Rochard. Paralel cu activitatea clinică a continuat să lucreze în laboratorul de anatomie condus de Paul Poirier, care-i aprecia destoinicia, manualitatea și mai ales talentul de desenator. În acest loc l-a întâlnit pe Thoma Ionescu, pe atunci prosector definitiv la Facultatea de Medicină din Paris. Acum, se leagă între cei doi o prietenie, care va continuă mulți ani. În 1895, își susține teza de doctorat în medicină și chirurgie intitulată “Anatomie de la région pterygo-maxilaire“, apreciată cu epitetul „extremement bien” și laureată de Facultatea de Medicină din Paris. În 1895, se întoarce în țară chemat de Thoma Ionescu și devine asistent în Clinică Chirurgicală de la Spitalul Colțea din București și șef al Laboratorului de Anatomie Topografică la Institutul de Anatomie Topografică și Chirurgie Experimentală.
Se ocupă intens de fotografia medicală și pentru ca desenele anatomice să fie cât mai exacte întâi fotografiază piesele. Poate fi considerat, astfel, inițiatorul fotografiei medicale la noi în țară. La 1 februarie 1898, tot din inițiativa lui Thoma Ionescu, s-a constituit Societatea de Chirurgie. Printre cei 30 de membrii fondatori, al nouăsprezecelea este Ernest Juvara, care devine și secretar general al societății. La 1 noiembrie 1899, la recomandarea lui Thoma Ionescu, devine prin concurs profesor agregat la Catedră de anatomie topografică de la Facultatea de Medicină din Iași. În 1900, acceptă să conducă serviciul de chirugie al Spitalului Israelit din Iași, iar în 1906 i se crează la Spitalul Sfântul Spiridon un serviciu chirurgical. Introduce la Iași rahianestezia, fără a exclude celelalte tipuri de analgezie. În semn de recunoaștere a contribuției aduse la progresul chirurgiei, Ernest Juvara e ales membru corespondent al Societății Chirurgilor din Paris (1911) și al Societății Naționale de Chirurgie din Franța (1928). În anul 1912, Ernest Juvara este transferat de la Iași la București, ca șef al Clinicii Chirugicale de la Spitalul Filantropia. În anul 1923, este transferat la Spitalul Brâncovenesc, unde organizează cea mai amplă și modernă clinică chirurgicală din țară cu 120 de paturi, bază de învătământ pentru studenții Facultății de Medicină. Ernest Juvara a fost și membru fondator al Automobil Clubului Român (1904). Pasionat automobilist, publică articole în revista „Automobilu” privind diferite tipuri de carburatoare, cu desene executate de el. A făcut parte din comisia tehnică a Automobil Clubului Român. Era prieten de familie cu principele George Valentin Bibescu și soția sa, scriitoarea Martha Bibescu.
A murit electrocutat în luna în care s-a născut: Mai!
Moare la 5 mai 1933, în urma unui accident, electrocutat fiind în baie de lampa pe care o folosea la citit. Mare anatomist, chirurg de exceptie, emerit profesor, om corect si demn, spirit inventiv și neliniștit, mereu în căutarea unei soluții mai bune, mai practice, mai frumoase, medic permanent prezent la datorie, patriot devotat țării și semenilor, Ernest Juvara rămâne una din figurile luminoase ale chirurgiei românești, care a dus faima medicinei noastre peste hotare, sporind patrimoniul științific universal. Mulți spun că profesorul Juvara nu a murit electrocutat, deoarece tensiunea normală a electricității pentru lumină, în București, era prea slabă. Un articolul din acel an dezastruos, 1933, restabilește adevărul. Vă facem cunoscut acest accident, așa cum a fost scris în anul respectiv!
„În cursul săptămânei trecute, un copil și un savant au fost uciși prin electrocutare, suferind groaznica moarte, la care sunt supuși doar criminalii din America. Sub bolta pivniței umede, cu cărămizile roșii, netencuite, ale modestei cârciumi de la periferia Capitalei, s’a petrecut aceeași dramă, ca și între cei patru pereți ai luxoasei camere de bae din palatul situat în cartierul aristocratic. Și aci și acolo, un suflet singur, nevăzut de nimeni, închis între ziduri, s’a luptat aprig cu năpraznica putere nevăzută, căzând pradă acelui element misterios, pe care îl numim electricitate. Este parcă o răsbunare a lui Jupiter, căruia omul trufaș a cutezat să-i smulgă fulgerele din mână, spre a le încătușa și îmblânzi, întrebuințându-le la satisfacerea trebuințelor sale capricioase. Moartea n’a voit să facă nici o deosebire: în acelaș chip groaznic a răpus viața celebrului chirurg, prof. doctor Ernest Juvara, o podoabă a științei românești, — ca și aceea a copilului naiv de 16 ani, plin de sănătate și de viață! Concluzia ar fi că atât savanții, cât și cei neștiutori, sunt imprudenți și că acest demon, pe care-l stăpânim , „electricitatea” pândește în mod perfid momentul potrivit, ca să se răsbune. Profesorul doctor Ernest Juvara fusese în seara fatală la cinematograf, împreună cu doamna și era foarte bine dispus. Întorcându-se acasă a cerut să i se prepare o bae caldă, de 45 grade, în care a pus săruri. În camera de bae profesorul avea o lampă electrică portativă, încovoiată, de metal, pe care o punea la o priză, având obiceiul să citească în bae. Nu este exact, cum s’a spus în primul moment, că profesorul Juvara era bolnav de cord. Această versiune ne-a fost desmințită din partea familiei. Băile cu săruri le făcea cu alt scop, ele neavând nici o legătură cu vre-o boală de inimă. Pe la ora 12 jum. doamna Juvara a bătut în ușa camerei atrăgând atenția soțului ei că stă cam mult și că ar fi timpul să iasă din apă. Doamna Juvara a plecat. Dar peste un scurt timp a auzit căzând lampa, al cărei bec și glob se spărseseră. A alergat repede să vadă ce s’a întâmplat, și l-a găsit pe savant, zăcând pe jos, în nesimțire, cu mâna încleștată pe lampa fatală”, a fost scris în 1933 în revista „Realitatea Ilustrată”.
