Scandal monstru în județul Vrancea, din cauza lansatoarelor antigrindină. Fermierii au atacat sistemele cu pietre și lemne, pe motiv că rachetele ar favoriza seceta, pentru că împrăștie norii. Degeaba au explicat specialiștii că sistemul antigrindină nu oprește ploaia. Oamenii sunt convinși că nu mai plouă din cauza rachetelor.
Camerele de supraveghere de la punctul de lansare Bordeasca au surprins momentul în care sistemul este atacat cu pietre și lemne de persoane necunoscute. Fermierii și-au îndreptat apoi furia către mașinile angajaților de la centrul de lansare, dar și-au atins scopul. Rachetele n-au mai putut fi lansate.
– Păi s-a uscat din cauza precipitațiilor. Nu plouă la timp. Cred că de la rachetele alea, că trag cu rachete, cum vine oleacă de nori, gata, trag cu rachete.
– Or fi dat cu rachetele alea aici, în partea aia la Tătăranu și s-a dus ploaia, a îndepărtat-o.
– Cum se adună norii și trag cu rachetele, a împrăștiat norii și s-a terminat și cu ploaia. Specialiștii sunt uluiți de gestul localnicilor și spun că nu există nici cea mai mică legătură între rachetele antigrindină și secetă.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/scandal-monstru-in-vrancea-fermierii-au-atacat-cu-pietre-rachetele-antigrindina-suparati-ca-nu-mai-ploua-2788891