DESCOPERIRE… O echipă de muncitori a găsit într-o parcare auto din localitatea Crasna, comuna Albești, o cutie metalică, ambalaj al unui produs alimentar, ce conținea 137 de cartușe.
SURPRIZE… Odată cu începerea războiului din Ucraina, județul Vaslui pare să fi devenit raiul racheților din țara vecină. Aceștia transferă în țara noastră nu doar sume imense de bani, pe care ulterior le investesc în afacerile imobiliare din România, ci și arme și muniție. Miercuri după-amiază, o echipă a Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași a găsit 137 de cartușe de pistol nou-nouțe. Muniția era ascunsă într-o cagulă, care la rândul ei era pusă sub o piatră, probabil pentru a fi ridicată ulterior de o altă persoană. Descoperirea a fost făcută la aproximativ 50 de kilometri de Albița, cel mai important punct de trecere a frontierei din estul României.
Alerta a fost dată în jurul orei 14:00, pe Drumul European 581, după ce într-o parcare de pe segmentul dintre Crasna și Oltenești a fost descoperită o pungă plină cu cartușe. Cei care au observat-o au fost angajații Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, care în cel mai scurt timp, au sunat la 112 și au anunțat Poliția. Angajații DRDP Iași igienizau parcarea respectivă, moment în care au dat peste punga suspectă. Cei care au găsit punga cu cartușe au mărturisit că muniția era pusă într-o cagulă. Din modul în care erau plasate, este limpede, au spus martorii oculari, că se încercase camuflarea muniției, probabil, până va fi luată de cineva. Concret, cartușele erau puse în cagulă, cagula fusese pusă cu totul într-o sacoșă, iar, la rândul ei, sacoșa era plasată la marginea parcării, cu o piatră peste ea. “Fără nicio îndoială, cartușele au fost lăsate aici anume, nicidecum uitate de cineva. Erau puse în așa fel încât să fie luate de cineva care ar fi urmat să vină exact în acest loc. Numai că, spre ghinionul lor, au ajuns mai repede în parcare muncitorii de la Drumuri și Poduri Iași și le-au găsit. Unii spun că ar fi vorba despre ucraineni, alții susțin că, oricum, de când cu războiul, și în vama Albița se descoperă tot mai des muniție și arme care se încearcă a fi introduse în România. Totul e foarte suspect și se cam complică lucrurile pe la noi, prin zonă”, au afirmat cei aflați la fața locului. O echipă de anchetatori s-a deplasat în cel mai scurt timp în parcarea unde a fost găsită muniția, pentru cercetări. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vaslui, au fost găsite 137 de cartușe. “La data de 8 mai 2024, ora 14.59, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-o parcare din localitatea Crasna, comuna Albești, ar fi fost găsite mai multe cartușe. Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vaslui și Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au stabilit faptul că, în aceeasi zi, o echipă de muncitori ce efectuau lucrări de întreținere și curățare a drumului european DE 581, ar fi găsit într-o parcare auto din localitatea Crasna, comuna Albești, o cutie metalică, ambalaj al unui produs alimentar, ce conținea 137 de cartușe. Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au ridicat cartușele, în vederea efectuării expertizei criminalistice, pentru stabilirea categoriei din care fac parte, proveniența acestora, precum și pentru stabilirea împrejurărilor în care au fost abandonate. Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, a declarat Oana Șopu, reprezentantul IPJ Vaslui.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Cartușele au fost lăsate acolo de teroriști de doi bani.