DRUMUL SPRE LUMINĂ… „Vinerea Mare este ziua răstignirii lui Hristos, a jertfei din dragoste desăvârșită pentru noi, oamenii. Este ziua în care Dumnezeu ne arată modul cum ne iubește. Suferința și răbdarea Sa poartă, în ele însele, lumina dragostei”, spunea Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor, într-unul din mesajele transmise credincioșilor în Vinerea Mare, ziua cea mai grea și cea mai importantă, pentru oamenii care caută mântuirea și nu ezită să pășească pe calea Învierii și a Vieții fără de sfârșit. În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Mântuitorului. Răstignirea nu era practicată de evrei. Din Scriptură aflăm că după ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spălându-se pe mâini, rostește cumplita sentință. Mântuitorul Hristos este trimis spre locul răstignirii, purtându-și crucea, în vârful căreia era pusă o scândură pe care, în batjocură, era scris „Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor”.
Vinerea Mare se mai numește și Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă, pentru că este zi de post negru, adică nu se mănâncă și nu se bea decât apă toată ziua. În această zi se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf (numit și Sfântul Aer) pe sub care trec credincioșii, până la sfârșitul slujbei Deniei Prohodului, care are loc în seara acestei zile. Sfântul Epitaf este un obiect bisericesc de cult de forma dreptunghiulară, confecționat din pânză de in, mătase sau catifea, pe care se află imprimată sau pictată icoana înmormântării Mântuitorului. Acesta este așezat pe o masă mai înaltă, iar credincioșii sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfântul Epitaful și trec de trei ori pe sub masa pe care este așezat. Această trecere pe sub masă a credincioșilor se dorește a fi asemănarea trecerii prin mormânt a Mântuitorului, care S-a coborât în iad pentru a elibera sufletele drepților. Credincioșii își amintesc acum că și ei trebuie să treacă prin moarte, prin mormânt pentru a merge la viața veșnică în Hristos. După Slujba Prohodului, Sfântul Epitaf este așezat pe Sfânta Masă din Sfântul Altar, unde va rămâne până la Vecernia sărbătorii Înălțării Domnului. După cântarea Prohodului Domnului se înconjoară biserica de tot soborul, cu Sfântul Epitaf. La sfârșitul slujbei, este obiceiul ca preotul să împartă florile aduse, care sunt apoi puse acasă la icoane.
„Hristos nu a impus nici o condiție pentru a-i ierta pe cei din jurul Său”
PS Ignatie, Episcopul Hușilor, a vorbit credincioșilor de faptul că, prin moartea și Învierea Sa, Hristos a sfărâmat porțile iadului, iar moartea a fost învinsă! „Vinerea Mare este ziua răstignirii lui Hristos, a jertfei din dragoste desăvârșită pentru noi, oamenii. Este ziua în care Dumnezeu ne arată modul cum ne iubește. Suferința și răbdarea Sa poartă, în ele însele, lumina dragostei. În fața urii, a disprețului, a calomniei, a lipsei de compasiune și a răutății, Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos îi tratează pe toți cei care erau la picioarele Crucii cu multă dragoste. În Sfintele Evanghelii ni se spune că Hristos, în fața acuzațiilor nedrepte care I se aduceau, tăcea. De această tăcere s-a mirat însuși Pilat, care L-a întrebat pe Hristos: „Nu spui nimic?” – cu alte cuvinte: „Nu Te aperi în fața celor care Te urăsc pe nedrept, Îți aduc aceste acuzații nefondate și se năpustesc asupra Ta cu multă răutate și cu multă ură?”. Hristos le răspunde cu multă dragoste. (…) Hristos, în suferință, nu S-a apărat. Ocărât fiind, El nu a amenințat pe nimeni, nici nu a încercat o clipă să transmită faptul că este victima unei nedreptăți. Nu S-a victimizat în niciun fel. O asemenea atitudine nu putea să vină decât din Cel care este Însăși Dragostea, la modul absolut. Noi, când suntem în suferință, în necaz sau în strâmtorare, ne revoltăm, suntem nemulțumiți, considerăm că ni se face o nedreptate și rostim cuvinte inadecvate, încât îi rănim pe cei din jurul nostru. Așa suntem noi, oamenii, pentru că suferința noastră nu este una care să aibă drept conținut dragostea. Hristos, Cel care ne-a iubit, în Vinerea Mare, la modul absolut, nu a făcut nimic ca să riposteze în fața celor care Îl urau și s-au năpustit cu multă vehemență asupra Lui>>, a spus Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor.
„Întotdeauna va fi un Iuda care trădează”
„Cum ne comportăm noi când suntem răniți? De fapt, este rănit orgoliul, egoismul (egocentrismul) nostru, și de aceea ripostăm noi, ne apărăm într-un fel în care rănim dragostea celor din jurul nostru. Hristos, rănit fiind – dar nu din orgoliu -, a suportat aceste răni, din dragoste față de cei care erau acolo, la picioarele Crucii. A putut să-i rabde și să nu ceară nimic. Nici măcar nu le-a cerut să se oprească celor care au dus până la capăt acest pahar al disprețului, al batjocurii, al calomniei și al urii. Pe toate le-a primit cu dragoste și cu multă întristare, pentru că cei care erau acolo nu știau ce fac. Cât de departe suntem noi de o asemenea atitudine, pe care a avut-o Hristos!”, mai spune Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor. „Întotdeauna va fi un Iuda care trădează – și Iuda nu era un străin de Hristos, ci era unul dintre cei mai apropiați. L-a dezamăgit pe Hristos. (…) Așa este viața noastră – oricât de buni am fi și oricâte calități am avea, la un moment dat, din varii motive, fiecare decide să-și vadă calea sa. Însă aici trebuie să muncim noi cel mai mult, și să-L avem drept model pe Hristos. Oricâte suferințe am îndura, să nu ripostăm și să nu amenințăm. Dacă vom reuși să facem aceste lucruri, e semnul dragostei în sufletul nostru, iar nu al egoismului. Când răspundem cu vehemență, cu agresivitate, înseamnă că, în ciuda faptului că există dragoste în inima fiecărui om, egoismul (care este rănit și nu poate suporta acea umilință) va trece pe primul loc. Hristos a putut-o suporta, pentru că a avut dragoste, iar unde este dragoste, putem să ne și smerim, fără să avem gândul că celălalt ne va controla sau că vom ajunge un fel de instrument în mâinile lui. Unde este dragoste, este și smerenie, și răbdare, și multă suportabilitate a suferinței. Să luăm aminte la ceea ce ne-a spus Sfântul Apostol Petru, ca să-L urmăm pe Hristos”, spunea Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor.
