Alain Delon, un monstru sacru al cinematografiei franceze, în vârstă de 88 de ani şi grav bolnav, a fost plasat sub „tutelă consolidată” de un judecător de la un tribunal specializat în litigii care privesc protecţia persoanelor, a dezvăluit o sursă familiarizată cu acest dosar, informează AFP. Actorul francez fusese plasat sub protecţie juridică încă din ianuarie, când a fost desemnat un reprezentant legal „pentru îngrijirea sa medicală”. Acea măsură a fost „transformată joi într-o tutelă consolidată”, potrivit sursei citate de Agerpres. „Acest lucru înseamnă că el nu mai are libertatea totală de a-şi gestiona bunurile şi deciziile pe care le-ar putea lua şi permite gestionarea unor aspecte medicale care îl privesc”, a adăugat aceeaşi sursă. Sub tutelă consolidată, tutorele gestionează contul bancar al persoanei protejate şi controlează cheltuielile acesteia, potrivit site-ului service-public.fr.