Profesorul Milutã Moga a lansat o nouã carte: „Descult prin mãrãcini”

CULTURÃ… Profesorul vasluian Milutã Moga a lansat o nouã carte. Este vorba despre romanul „Descult prin mãrãcini”, publicat la sfârsitul anului 2023, cu sprijinul Centrului Cultural Judetean. Lansarea a avut loc sâmbãtã, 9 martie, în foaierul Casei de Culturã „Constantin Tãnase” Vaslui, în prezenta mai multor oameni de culturã din judet, precum si de peste Prut. Printre acestia, s-au numãrat poeta Rodica Toma, directoare a Casei Limbii Române „M. Eminescu” Republica Moldova, Viorica Ghenghea, artist plastic si presedinta Asociatiei „Artã, Traditie, Culturã” Bârlad, colonelul (r) Romel Ignat, presedintele Asociatiei Nationale a Cadrelor Militare în Rezervã si în Retragere – filiala Vaslui, umoristul Dan Ailincãi si scriitorul Ion Mâcnea. Evenimentul a avut un program inedit, pentru cã a început cu un TeDeum oficiat de preotii Adrian Buimac si Alin Cãtãlin Iordãchitã. De asemenea, a inclus câteva momente artistice sustinute de elevii pregãtiti de profesorii Maria si Mihai Cornea, iar la final toti invitatii au fost invitati sã serveascã un mucenic si un pahar de vin.

Profesorul Milutã Moga a povestit în cadrul lansãrii de carte cã romanul „Descult prin mãrãcini” trebuia sã aparã în urmã cu mai bine de 30 ani. „Ideea acestui roman s-a nãscut cu mult timp în urmã, la începuturile adolescentei mele, în momentul când nori negri de abãtuserã peste vietile noastre, ale românilor. În acele momente, unii dintre noi erau asemenea animalelor hãrtuite permanent de gonasii ce-si propuseserã si îsi fixaserã în cãtarea pustilol sã ne extermine sau mãcar sã se înfrupte din „sângele” stoicilor truditori ai acestor meleaguri. Rãvna cu care au fost urmãriti era diabolicã si cu o persuasiune de neimaginat în vremuri normale. Din pãcate, copilãria, adolescenta si maturitatea multora dintre noi au fost presãrate cu multe asemenea momente grele. Iatã de ce, toate acestea le-a asemuit cu calvarul unui alergãtor descult, rãtãcind pe coclauri pline cu mãrãcini. Impresionat de ceea ce se pretrecea în jurul meu, am cutezat sã retin de pe rãbojul timpului reflectii asupra celor petrecute în preajma mea. Din pãcate, mi-a lipsit curajul de a le strânge, mai de timpuriu, într-o carte si sã fie spre folosul celor nãpãstuiti pentru a se feri de relele ce se abat, adeseori, peste noi. Îmi amintesc cã, totusi, am spus cuiva cã încerc sã scriu o carte cu întâmplãri ce s-au petrecut în acei ani ce ar fi trebuit sã fie cei mai frumosi ani ai vietii mele. Persoana în cauzã m-a privit îndelung, dupã care mi-a zis tãrãgãnat: „Ar fi bine sã te cauti la un doctor, se pare cã frãmântãrile te-au cam zdruncinat!”. Omul nu avea nicio vinã. În fapt, la câtã gândire avea, nu putea concepe cã trãirile, zbaterile si constatãrile mele puteau fi subiecte de roman. De altfel, nici nu era capabil sã înteleagã cum se face o carte si mai ales de cãtre un tânãr ce-si avea sorgintea într-un sãtuc modest din zona de mijloc a Moldovei. În pofida cuvintelor dure pe care mi le-a adresat si a privirilor sãgetãtoare cu care m-a fixat, nu am dat importantã observatiilor. În schimb, am rãmas putin derutat de subîntelesul celor exprimate de confidentul meu. Oare mã vor considera un om normal dacã voi pune pe hârtie gândurile mele?! Nu cumva voi fi asemuit cu bunica de pe tatã, care, sãrãcuta, si-a sfârsit zilele într-un streang chiar în preajma începerii urgiilor primului rãzboi Mondial? Numai cã eu, cu multã abilitate, desi eram încã un copil, am început sã scormonesc în cenusa timpului si sã caut, cu înfrigurare, sãmânta adevãrului. Da! Am gãsit! Bunica Floarea nu si-a pus capãt zilelor, ci a fost ucisã de câtiva blestemati din vecini. Pentru a masca crima, au dus-o în spatele surii, simulând o sinucidere. De altfel, unii dintre bãtrânii satului aveau sã-mi mãrturiseascã cã nici autoritãtile statului de atunci nu au fãcut nimic cã elucideze acest caz atât de ciudat. Si cum înaintasii mei erau veniti din Mãrginime si Bucovina, firesc ca localnicii sã fie dezinteresati de restabilirea adevãrului. De altfel, se spunea despre cei din altã parte cã sunt niste ventici, veniti de-aiurea. Fac precizarea cã tocmai urmasii blestematilor care mi-au ucis bunica aveau sã devinã adevãrati tortionari pentru multi dintre apropiatii mei”, a povestit profesorul Milutã Moga.

Profesorul Moga: „Probabil, cele consemnate în paginile cãrtii vor stârni comentarii si inflamãri ale unor pitifelnici si trepãdusi politici”

De asemenea, acesta a mãrturisit cã este constient cã romanul sãu va provoca controverse, pentru cã, de-a lungul timpului, a fost sfãtuit sã nu-l publice inclusiv de un procuror. „Cu aceste adevãrate pietre de moarã în spate, am început sã adun mãrturii si sã umplu caiete întregi cu gândul de a le concretiza, mai târziu, într-o carte. Prima încercare avea sã fie în anul 1998, când bunul meu prieten, cunoscutul scriitor umorist Cornel Udrea din Cluj Napoca, mi-a propus sã editez trei volume din truda creatiei mele. De altfel, contractul de editare s-a semnat chiar la mine în casã, aici, la Vaslui. Din pãcate, au apãrut noi ezitãri din partea mea, dublate si din cauza unor probleme personale, ceea ce a determinat nefinalizarea acestui proiect. În cele din urmã, mi-am luat inima în dinti si am pornit la treabã. Acum m-am hotãrât sã finalizez romanul „Descult prin mãrãcini”. Asadar, „Descult prin mãrãcini” este calvarul unui copil din Valea Sipotului din Podisul Central Moldovenesc. Cu chinuri aproape de neimaginat, a încercat sã rãzbatã prin vicisitudinile vremurilor. Probabil, cele consemnate în paginile cãrtii vor stârni comentarii si inflamãri ale unor pitifelnici si trepãdusi politici, adulatori ai acelora care au adus multe daune românismului. De altfel, prezentând un scurt fragment, într-o discutie cu un procuror, acesta m-a avertizat: „Nu publicati asemenea lucruri, ar putea fi interpretate ca tendintã în relatiile cu vecinii traditionali sau chiar de cãtre servicii!”. Afirmatiile procurorului m-au scârbit profund si mi-am spus mie însumi: „Iatã un netrebnic care s-a cãtãrat pe scara timpului si o cãlãreste ghiftuit!”. Este posibil ca cele prezentate de mine, asa cum precizam, sã nascã controverse, chiar adversitãti. Cu atât mai mult mã vor satisface aceste lucruri. Asa cã, din acest moment, sã plecãm la drum „Descult prin mãrãcini”. În fapt, este ca si cum fiecare dintre voi, dragi cititori, doriti sã traversati mici smârcuri, niste mãrãcinisuri sau pãduri, dar nu cunoasteti niciun drum si nici mãcar o potecutã”, scrie profesorul Moga în introducerea cãrtii „Descult prin mãrãcini”.

Poeta Rodica Toma: „Am tresãrit la fiecare întepãturã primitã în sufletul lui”

Romanul este structurat în 13 capitole: „Obârsia”, „Primii pasi”, „Început de drum”, „Fatidica perioadã – douã sãptãmâni”, „Maratonul devenirii mele”, „Odiseea alergãtorului de cursã lungã”, „Episodul Harcov”, „La un pas de unire”, „Afacerile transfrontaliere”, „Pe urmele petrolului românesc”, „Atentatele”, „Destin” si „În Amurg”. Prefata este semnatã de poeta Rodica Toma, directoare a Casei Limbii Române „M. Eminescu” si coordonatoare a Cenaclului literar-artistic „Suflet de poet”, Ungheni ( Republica Moldova). Aceasta a mãrturisit cã l-a cunoscut pe profesorul Moga prin intermediul romanului „Descult prin mãrãcini”: „Nimic în viatã nu este întâmplãtor. Cum nu a fost întâmplãtoare nici legãtura dintre autorul romanului „Descult prin mãrãcini”, Milutã Moga, si mine, o persoanã umilã de dincolo de Prut, din Basarabia, ce trãieste si creeazã cu sufletul. O fi mâna divinitãtii, asa cum îi place autorului sã spunã în nenumãrate rânduri, când apãrea o razã de sperantã în drumul lui presãrat de mãrãcini. Doar asa îmi explic faptul cã m-a ales tocmai pe mine sã scriu prefata romanului „Descult printre mãrãcini”. Nu l-am cunoscut si nu l-am vãzut niciodatã, dar emotiile si trãirile printate cu atâta grijã si perseverentã pe paginile romanului, m-au fãcut sã îl cunosc de o viatã. E de vârsta pãrintilor mei, care au trãit si ei fenomenul cel afurisit, când au fost numiti chiaburi, trãdati de leprele satului si lipsiti de putinul pe care îl agonisiserã prin trudã si prin lacrimi amare. Au fost dusi în Siberia, rupti de glie, de patrie, de neam. Astfel, trãirile eroului principal al romanului nu îmi sunt strãine, cu ochii lui am vãzut cea de-a doua parte a monedei – viata celor de dincolo de Prut, din România. Am tresãrit la fiecare întepãturã primitã în sufletul lui, am lãcrimat împreunã cu el si m-am bucurat la fel de razele noi de sperantã ce aveau sã îl ademeneascã în noile „aventuri” prin vitregia vremurilor. Am avut pielea de gãinã pe tot parcursul romanului. Este cazul sã mentionez cã autorul a ales sã descrie o viatã de la nastere si pânã în prezent, dar cu multã strãduintã a tinut sã punã în valoare viata strãbunilor sãi, dragostea lor fatã de glie, de munca de tãran. Descrie cu mândrie traditiile si obiceiurile neamului. Chiar si acea horã a satului în care se prindeau tinerii însurãtei. Acea icoanã ziditã în perete pentru pentru a nu fi confiscatã. Acele cãrti ascunse în podul casei, pe care le citea tatãl pe ascuns. Acele alimente dosite sub stratul gros al patului, pentru supravietuirea celor opt copii. Toate au fost imprimate pe retina copilului inocent de doar 11 ani, care a suferit la acea vârstã fragedã întepãturile adevãrate ale mãrãcinilor. Se creeazã impresia cã eroul principal a mers prin mãrãcini toatã viata, a fost un suflet chinuit, care s-a ridicat de fiecare datã când a cãzut si a luat-o de la capãt”, scrie poeta Rodica Toma în prefata cãrtii „Descult prin mãrãcini”.