spot_img
spot_img
-1 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

Viceprimarul Braniște, în opoziție cu ai săi (foști) colegi de partid

- Advertisement -
GICĂ-CONTRA… Cu argumente șubrede, Lucian Braniște s-a opus unei inițiative venite chiar din partidul care l-a propulsat în funcție!

POLITICĂ ÎNCURCATĂ… Viceprimarul Lucian Braniște nu mai “joacă” alături de colegii săi liberali în Consiliul Local. În ședința de ieri, acesta s-a opus unui amendament inițiat de consilierul Mitică Jora, potrivit căruia din componența comisiei de evaluare și selecție a proiectelor finanțate din bugetul local ar fi trebuit să facă parte și un consilier local. “Trebuie să avem în vedere și un aspect de care ne-am tot lovit în celelelate comisii din care fac parte și consilierii: timpul și disponibilitatea pentru a veni și a lucra în aceste comisii”, a spus viceprimarul Lucian Braniște. Acesta a plusat și a făcut o declarație total neinspirată: “Eu am spus de la început, o activitate implică câteva ore. Un consilier nu poate să-și permită zi de zi câteva ore să vină la Consiliul Local. Este, totuși, o activitate extra pentru beneficiul comunității”. “<N-avem timp>. Îmi pare rău, înseamnă că cineva și-a greșit orientarea, nu trebuie să fie în Consiliul Local”, i-a răspuns Mitică Jora. Plin de inițiativă, vicele Braniște a propus și el un amendament, și anume ca din respectiva comisie să facă parte viceprimarul responsabil pe Cultură. Atât vicele Mîndru, cât și consilierul Sorin Radu i-au explicat că nu poate supune la vot un asemenea amendament, pentru că nu a fost depus înainte de ora 10:00, așa cum prevede regulamentul. Viceprimarul Braniște s-a încăpățânat și l-a supus la vot, însă degeaba, pentru că a strâns doar câteva voturi din partea social-democraților. Nici amendamentul consilierul Jora nu a fost adoptat, viceprimarul Braniște abținându-se la vot, la fel și consilerul Liliana Florea.

Consilierii locali s-au reunit ieri, în ședință ordinară, pentru a dezbate și a supune votului 11 proiecte de hotărâre. Două dintre acestea au fost proiectul de hotărâre privind regimul finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al municipiului Vaslui pentru activități culturale non-profit de interes general și proiectul de hotărâre privind modificarea Regulamentului privind finanțarea nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Vaslui a proiectelor de tineret și pentru tineret. Consilierul Mitică Jora a propus ca în aceste două proiecte să fie inclusă și o provedere potrivit căreia din comisia de evaluare și selecție a proiectelor să facă parte unul sau mai mulți consilieri locali. “Consultând legislația, am constatat că la acest punct al alocărilor fondurilor nerambursabile pentru proiectele culturale, avem Ordonanța 51/11 august 1998, care la punctul nr. 12, spune așa: <selecția proiectelor culturale pe baza cererilor de finanțare nerambursabilă se realizează de către comisie constituită la nivelul autorității finanțatoare>. Comisiile sunt alcătuite din reprezentanți ai autorității finanțatoare, specialiști cu experiență de cel puțin trei ani sau, după caz, cel puțin doi ani. Stabilirea numărului de membri ai comisiei de selecție se face prin act administrativ emis de către autoritatea finanțatoare, ordin, decizie sau hotărâre, după caz. De asta spun că ulterior trebuie să avem și o hotărâre care să finalizeze comisia. Un alt aliniat de la punctul 12 spune așa: <la desemnarea comisiilor de selecție, autoritatea finanțatoare are obligația de a asigura înlocuirea a cel puțin o treime din specialiștii sesiunii precedente. Am fost întrebat cum anume va arăta această comisie, am considerat că trebuie să discutăm pentru că suntem un Consiliu care va trebui să decidă câți membri vor face parte din această comisie, important este să existe cel puțin un consilier. La Iași, spre exemplu, există un consilier, un membru din aparatul de specialitate al primarului, sunt doi experți pe proiecte de acest tip și un reprezentant al Casei Sindicatelor. Deci, sunt cinci membri. Dar la Consiliul Județean Timiș, comisia este alcătuită din nouă membri: cinci consilieri județeni, doi experți, un angajat din administrația publică și un secretar. Urmează să decidem câți membri vor avea aceste comisii, important este ca noi să avem reprezentare în ele”, a declarat consilierul Mitică Jora.

Mitică Jora: “E firesc să avem un consilier sau doi-trei, câți vom decide noi printr-o hotărâre ulterioară”

Rugat să ofere un punct de vedere, secretarul general al municipiului Vaslui a explicat: “Am căutat în legislația privind regimul finanțelor nerambursabile și la definiții. Legea 350/2005, spune că <autoritatea finanțatoare este orice autoritate publică, astfel cum este definită aceasta în Constituție, inclusiv autoritate judecătorească și orice instituție publică de interes general, regional sau local>. În Constituție sunt definite autorități comunale și orășenești, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală, în comune și orașe sunt consilii locale alese și aleși. Deci autorități sunt deopotrivă și executivul și deliberativul. În acest context, și propunerea inițiatorului, domnului primar, pe un precedent creat de-a lungul timpului pe acest patru proceduri consacrate (culte, cultură, sport și tineret). S-a venit cu acest ghid actualizat în urma modificărilor prevăzute de lege. Dumneavoastră (n.r. consilierul Mitică Jora) ați venit cu un amendament pe același text de lege privind constituirea comisiilor, va fi dezbătut, urmând să fie supus votului domnilor consilieri”, a explicat secretarul general al municipiului Vaslui, Eduard Lăcătușu. “Reaminesc că relevantă nu e doar prezența noastră în Consiliu, ci și a specialiștilor care vor face acea evaluare și selecție. E firesc să avem un consilier sau doi-trei, câți vom decide noi printr-o hotărâre ulterioară”, a continuat Mitică Jora. De aici, discuțiile au luat o altă întorsătură. Redăm în continuare dialogul purtat de consilierii locali:

Lucian Braniște: Sunt total de acord cu dumneavoastră, cu acest amendament, dar, totuși, trebuie să avem în vedere și un aspect de care ne-am tot lovit în celelalte comisii din care fac parte și consilierii: timpul și disponibilitatea pentru a veni și a lucra în aceste comisii. Nu demult, s-a terminat licitația la bazar, unde au făcut parte consilierii, mai avem și alte comisiii de specialitate. Haideți să avem în vedere și acest aspect. În cei trei ani de mandat, și cu acesta, al patrulea, eu am văzut că activitatea acestei comisii a fost destul de transparentă, adică a fost publicat anunțul, au fost publicate criteriile, s-au transmis la Monitorul Oficial. Nu știu dacă ține de activitatea consilierului local să intervină și să stea să calculeze punctajul și criteriile care mai sunt stabilite acolo.

Leonard Negruți: Sunt în asentimentul dumneavoastră, domnul președinte. E adevărat că și dumnealui a luat o interpretare care lasă loc și consilierilor să facă parte din acea comisie, dar dacă ne uităm în istoric, de când am început să facem comisii, eu nu îmi amintesc să fi fost probleme, constestații sau ceva în neregulă.

(…)

Luminița Vârlan: Este un aparat de specialitate în cadrul primăriei care s-a ocupat până acum extrem de bine de aceste lucruri, nu cred că sunt lucruri de ascuns. Punem la îndoială activitatea comisiei sau cu ce îi putem ajuta noi? Că tot la experiența lor vom apela…

Lucian Braniște: Același lucru l-am spus și eu, dar mai coafat.

Luminița Vârlan: Ei, eu nu am coafat.

Lucian Braniște: Tot aparatul de specialitate va duce greul, tot aparatul de specialitate va întocmi toate situațiile.

Mitică Jora: Eu făceam referire la o stare de normalitate. Văd că se trece peste starea asta de normalitate, noi suntem autoritatea finanțatoare, noi ar trebui să avem membrii în comisia aceea. Nu știu de ce doare pe cineva lucrul acesta. Repet, e firesc. Am preluat două situații, una din Iași, cealaltă din Timiș. Nu vreau să spun că am scos cu forcepsul, dar a fost nevoie să insistăm când am avut nevoie de anumite informații. <N-avem timp>. Îmi pare rău, înseamnă că cineva și-a greșit orientarea, nu trebuie să fie în Consiliul Local.

Lucian Braniște: Eu am spus de la început, o activitate implică câteva ore. Un consilier că nu poate să-și permită zi de zi câteva ore să vină la Consiliul Local. Este, totuși, o activitate extra pentru beneficiul comunității. În completare la ceea ce ați spus dumneavoastră, propun să facă parte unul dintre cei doi viceprimari, așa cum am mai făcut la alte comisii.

Cătălin Mîndru: Amendamentele făcute de domnul consilier Jora se justifică din punctul meu de vedere, au acoperire legală, pot fi inserate în aceste regulamente și nu cred că influentează programul de desfășurare a acestor programe. (…) Cred că nu este momentul potrivit să faceți acest amendament. Amendamentele domnului Jora intervin pe Ghidul de finanțare și aduc în acord structura acestei comisii cu art. 12 din Ordonanța 51. La momentul în care vom avea hotărârea CL de numire a acestei comisii, atunci puteți face această nominalizare, care se referă la structură. Noi acum nu spunem nimic despre structură, doar punem în acord cu art. 12. Vom aveam nevoie de o altă hotărâre CL.

(…)

Sorin Radu: Amendamentul pe care îl avem nu poate fi acceptat pentru că nu a fost depus până la ora 10:00. Nu a existat niciun fel de eveniment, care să fie luat în calcul și să avem de ce să acceptăm un astfel de amendament. Nu cred că ar trebui să încălcăm regulamentul pe care îl avem în cadrul ședințelor doar pentru vă vine din partea președintelui de ședință.

Lucian Braniște: Ok, domnule consilier, e doar un punct de vedere al dvs. Eu îl supun la vot.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

8 COMENTARII

  1. Am avut onoarea sa dau mâna cu Radu Câmpeanu, un adevărat liberal, care a făcut pușcărie pentru credința lui.
    Priviti la acest specimen, care are o credință, dar nu liberală, el are credința banului și a trădării. Se întoarce Câmpeanu în mormânt, când vede cine a ajuns să conducă partidul național liberal ☹️ PNL este contaminat de sus de trădători, e greu sa mai fie salvat😰😰 ciuma roșie, e mai tare decât covidul, a contaminat tot☹️

  2. E libera alegerea. Si rromii au parasit partidul si au trecut la alt partid al rromilor Aer… macar AER depune lista pe partid la alegeri.

  3. Este o incercare .. si ft. Bine face sa xabdideze.. Rromii de ce nu candideaza pe partida lor? Ce interese ascunse tin rromii la Psd? Ar fi vai si amar… pe Raducanu nici neamurile nu l ar vota.. Bobica nicin25 de voturi nu ar scoate, Sergiu nici 5 voturi… baietii rromi destepti sint cu AER … astia au ajutat rromi de primesc o pensie de 790 ron. In rest vorbe.. orbe.

    • Este o alegere personala. Doar nu trebuie ca PSD sa i dea voie.. si!!!! Nu mai umblati cu amenintari ca!!!!!!! E O VORBA….cine sapa groapa altuia cade in ea….asa ca PSD sa si pupe rromii pe care i i mai are… ca si astia sint legati de alt oartid. Era bine de scimba denumirea … din PSD IN partidul socializat al romilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.