Ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a anunțat miercuri că şi-a depus demisia după ce şi-a îndeplinit obiectivele cheie legate de apropierea ţării de Uniunea Europeană. El spune că rămâne alături de președinta Maia Sandu.
ACTUALIZARE Nicu Popescu ar urma să fie numit în funcția de negociator-șef al Republicii Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană, scrie publicația Unimedia.md. Întrebat la conferința de presă de miercuri ce funcția va prelua după ce și-a anunțat demisia de la șefia MAEIE, Popescu a răspuns că se va afla „mai mult în rețeaua de aeroporturi din întreaga Europă”. „În primul rând funcția de negociator șef este o funcție care nu presupune traiul la Bruxelles. Negociatorul șef în mod normal se află în statul candidat și în cazul nostru negociatorul șef se va afla în Republica Moldova, evident cu deplasări regulate la Bruxelles, dar și în alte state capitale ale UE. După cum spuneam, alte anunțuri se vor face ulterior. În cazul meu, din nou, vom veni cu mai multe precizări, dar adevărul este că dacă ne uităm pur matematic la locul în care m-am aflat eu cel mai mult în ultimii ani, probabil m-am aflat cel mai mult în rețeaua de aeroporturi din întreaga Europă și în acest sens, din nou, această de revenire este una destul de ambiguă”, a răspuns Nicu Popescu.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/moldova/ministrul-de-externe-al-republicii-moldova-nicu-popescu-si-a-dat-demisia-am-nevoie-de-o-pauza-2661425