A murit Bogdan Cristea, profesorul care ajuta mii de elevi să învețe pentru examenele naționale

Unul dintre cei mai populari profesori de limba și literatura română s-a stins din viață la vârsta de doar 36 ani. Este vorba despre Bogdan Cristea, dascăl de ani buni în București, originar din comuna Vutcani. Anunțul trecerii sale la cele veșnice a fost făcut de sora acestuia: „O dimineață sumbră! O dimineață în care mi-aș fi dorit să fie la nesfârșit… O dimineață în care orice voiam să aud… nu că vei scrie printre stele… Drum lin spre o nouă lume… lume fără sfârșit! Continuă să pictezi litere printre îngeri și să ne veghezi frumos!”. Bogdan Cristea a devenit cunoscut datorită activității sale pro bono în mediul online: prin intermediul paginii de Facebook – Prof. Cristea, acesta oferea sprijin elevilor care urmau să susțină examenul de Bacalaureat sau Evaluarea Națională.

Prof. Cristea se confrunta, în ultima vreme, cu grave probleme de sănătate. În urmă cu cinci zile, sora acestuia făcuse un apel pe rețele de socializare: „În aceste momente, vrem să facem tot posibilul pentru a-i oferi sprijinul de care are nevoie. Chiar dacă domnul profesor nu poate comunica, noi putem să-i transmitem gândurile și emoțiile noastre pozitive prin gesturi mici, cum ar fi asigurarea că nu-i lipsește nimic în spital”. Bogdan Cristea urma să meargă în Turcia pentru tratament. Astăzi însă a venit trista veste: profesorul a plecat pe drumul fără întoarcere.

Profesorul Cristea, plâns de foarte mulți oameni: „Drum lin, prietene drag, sper și cred că te bucuri deja de o lume mai bună!”

Alex Palade, unul dintre prietenii apropiați profesorului Cristea, i-a făcut un portret emoționant: „Eminescu, cel pe care ai plecat să-l aniversezi și să-l încânți cu iubirea de limbă română, spunea că „Geniul n-are moarte, dar nici noroc”. A avut dreptate în ambele privințe în ceea ce te privește. De aceea, „Geniul se naște pentru a dăinui, nu pentru a muri” (D.B.) Știu că nu ți-a fost ușor să treci peste acele traume din copilărie („Dragă trecutule, îți scriu aceste rânduri pentru a-ți spune faptul că nu prea m-ai ajutat atât de mult…”), așa cum le-ai destăinuit, și nici să fii contemporan cu „societatea meschină”, așa cum mi-ai denumit-o, sau cu cei cărora le lipsea reperul adevăratelor valori, tot mai mulți și mai „flămânzi”. Dar în loc să-ți vezi în tihnă și nepăsare de ale tale, ca mulți alții, tu ai ales să fii altfel: te-ai încăpățânat să lupți, să predici și să cultivi moralitate, educație, onestitate, cu riscul de a fi dur cu unii sau de a-mi confesa că „starea mea de sănătate este doborâtoare”. O vreme, te-a motivat „o sete absolută după frumos, după calitate, după oameni deosebiți”, așa cum tu însuți mi le-ai mărturisit. Dar trebuia să pleci, pentru că nu mai aveai vreme de pierdut pe aici, pentru că lumea asta devenise prea diferită față de ceea ce-ți doreai tu. Ți-am repetat că ești un om rar și că îți admiram stilul tău deosebit. Ai dat un sens celor ce aveau ochii minții și ai sufletului deschiși. Ai făcut ce trebuia să faci și sunt mândru de tine! Aveam amândoi o boemie aparte pe care mi-ai promis că o vom diseca la un pahar de vorbă, de pelin. Sunt convins că va veni și acel moment. Ai ținut dinadins să-ți confirmi mentorul, cel pe care-l prețuiai aparte, Camil Petrescu: „Bunătatea adevărată cere neapărat inteligență și imaginație”. Le aveai. La fel de bine, știu că îl vei urma și în celelalte destăinuiri ale lui: „Când ai ieșit din pământ, nu trebuie să te întorci împotriva pământului.. Am respirat adânc sufletul tânăr al zorilor și am înțeles că totul e trecător în iubire… că mă cheamă o viață nouă… altă viață.” (Camil Petrescu).  Sunt trist că nu mai ești, iar lumea trebuie să înțeleagă și să nu uite că a pierdut un om valoros, afectuos cu copiii, îndrumător cu tinerii, sprijinitor cu ceilalți, deopotrivă sufletist dar și intransigent, respectuos și iubitor de frumos, cum găsești tot mai puțin în zilele noastre. Drum lin, prietene drag, sper și cred că te bucuri deja de o lume mai bună! Dumnezeu să te primească în lumină și spune-I, te rog, că-I sunt recunoscător că te-am cunoscut!”, i-a transmis Alex Palade.

Profesorul Cristea și-a prevestit moartea

De asemenea, potrivit acestuia, profesorul și-a prevestit moartea în ultima sa carte: „Știu că ai avut grijă să ne transmiți în avans un mesaj și după ce te-ai ridicat la cer, prevestindu-ți și „pictând în cuvinte” plecarea ta, atât de timpurie”, spune pritenul, citând, apoi, din ultima cartea a profesorului Cristea: „Sfârșitul: În seara în care credeam că totul s-a sfârșit, nu-mi închipuiam că viața mea avea să înceapă sau să prindă un alt contur. Era o noapte adâncă și senină, cu stelele care ardeau pe globul cerului ca miliardele de felinare aprinse… Există milioane de zgomote mici pe care se sprijină noaptea și am sentimentul că aș putea auzi rostogolirea aștrilor de deasupra mea. Alteori, trecut de miezul nopții și marele luceafăr de miazăzi se ridică deasupra bolții cerești de la orizont. Și, dintr-o dată, ca într-un spectacol făcut special pentru mine, norii întunecoși ai orizontului explodau sfâșiați de lumina orbitoare a lunii. Stelele păleau totul în jurul meu, întregul cer se trăgea înapoi în fața Marii Doamne, foșnetele întunericului urcau, ca și cum ar fi fost absorbite către ea, iar eu rămâneam încremenit, fiindcă se făcea lumină ca ziua. Și în acele momente unice, îmi dădeam seama de frumusețea neînchipuită a acestei lumi în care mă cuibărisem… Au fost ore magice, petrecute în natură, în afara oricărui timp omenesc. Am luat parte la spectacolul copleșitor al lunii pline dansând cu pământul… Cine și-ar fi putut imagina că o ființă tânără se poate duce la ceruri prea devreme… Moartea nu e plictisitoare. Viața devine anostă. Ea se termină: și la propriu, și la figurat… Atunci moartea poate deveni o scăpare, deci, parte din soluție, poate fi o revelație sau poate da un sens în sine… ea va putea fi fix ieșirea din peștera lui Platon, reluând ideea că viața este limitată, lăsând loc posibilității dezvoltării unor noi simțuri, dacă ne debarasăm de ea. Astfel, singura ușă care ne poate da impresia că ar mai fi ceva de aflat este, ai ghicit, moartea. Cert e că ea îți oferă un nou orizont, infinit și cu el o speranță că existența ta nu s-a rezumat doar la o paletă îngustă de alegeri, într-o planetă limitată la rândul ei de alte destine goale de sens. Trăiască moartea!” (Bogdan Cristea – „Apasă pe tăcere”, București, 2022)