A murit sculptorul vasluian Vlad Ciobanu

Vlad Ciobanu, unul dintre cei mai reprezentativi artiști plastici ai județului Vaslui, a murit seara trecută, la vârsta de 75 ani. Vestea a fost anunțată pe rețelele de sociale de cunoscuții acestuia. “Numai este printre noi maestrul Vlad Ciobanu! A fost găsit în atelierul său fără suflare. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris pe Facebook Traian Nica Țuckman, un alt artist originar din Vaslui. “Uniunea Artiștilor Plastici din România (UAPR) își exprimă profundul regret față de trecerea în eternitate a unuia dintre cei mai valoroși artiști și oameni de cultură din țara noastră, sculptorul Vlad Ciobanu”, a transmis și UAPR.


Vlad Ciobanu, în 2019: “Sunt mândru că sunt vasluian și spun tuturor să vină să-l viziteze”
În 2019, într-un interviu acordat ziarului Vremea Nouă, acesta a povestit cum și când s-a produs apropierea sa de artă: „dacă mergeți la Pungești și îi întrebați pe cei care au copilărit cu mine, vă vor spune că eu am desenat tot timpul tot ceea ce vedeam, pereții, coperțile cărților, caietele, foile libere din cărți, tot… Ca să zic așa, m-am trezit desenând. La Pungești nu am mai fost de vreo 13 ani din cauză că acum 11 ani a murit mama și nu am mai avut inimă să merg. Mai am o casă, niște pământ, mai am o mătușă prin alianță, are vreo 90 și ceva de ani. Mi-e drag acest județ, mă simt legat de el, mi-e dor de Pungești, cunosc fiecare potecă de acolo, știu fiecare casă unde era și cine locuia, deși unele lucruri cred că s-au schimbat… Deși am citit niște statistici care spun că Vasluiul este cel mai sărac județ din țară și din Europa, mie îmi place foarte mult felul în care e gospodărit orașul. Meritele sunt cu atât mai mari cu cât resursele sunt mai mici prin comparație, să zicem, cu Constanța, cu județe care chiar au bani. Vasluiul este un județ extraordinar din acest punct de vedere. Sunt mândru că sunt vasluian și spun tuturor să vină să-l viziteze”.

Dimitrie Cantemir
Ce reprezintă chetroiul din fața de la „casa armatei” ?sculptura cu flexul, cu polizorul unghiular…oricine face….
Hai mananca kkt in alta parte!