Guvernul de dreapta al Italiei, condus de Giorgia Meloni, este pe cale să elimine din codul penal infracţiunea de abuz în serviciu, în timp ce Bruxellesul consideră că urmărirea penală în astfel de cazuri este un instrument anticorupţie, transmite vineri AFP.
Argumentul executivului de la Roma este că procesele respective sunt deturnate prin recursuri care îngreunează activităţile publice. Comisia juridică a Senatului italian, unde coaliţia condusă de Meloni deţine majoritatea, la fel ca în Camera Deputaţilor, a făcut marţi un prim pas, aprobând dezincriminarea abuzului în serviciu, considerat infracţiune în 25 din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene şi obiect al unui proiect de directivă europeană privind caracterul penal. Votul senatorilor a provocat iritare la Bruxelles, unde Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat joi că prin excluderea abuzului în serviciu din legislaţia penală „s-ar dezincrimina forme importante de corupţie şi ar putea exista un impact asupra detectării şi combaterii corupţiei”. El a avertizat că „procesul legislativ este în curs şi vom continua să urmărim evoluţiile”, insistând că „lupta împotriva corupţiei este o prioritate importantă pentru Comisie”.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/guvernul-giorgiei-meloni-sfideaza-ue-italia-este-pe-cale-sa-elimine-abuzul-in-serviciu-din-codul-penal-2647897