Spitalul Județean Galați și Spitalul de Boli Infecțioase au primit acreditarea a II-a după investiții record. În acest moment, categoria a II-a este cel mai mare grad de acreditare obținut de spitalele din România, au anunțat autoritățile județene.
Spitalul Județean Galați a reușit, după reevaluare, să obțină acreditarea pe care o merită, respectiv categoria a II-a, după ce toate aspectele neconforme au fost remediate în cel mai scurt timp.
Unitatea medicală fusese încadrată anul trecut în categoria a IV-a, din cauza unor neconformități stabilite prin planul de conformare (igienizare bloc alimentar, spălătorie-secția Ivești, înlocuire instrumentar și veselă degradate, precum și nevoia de a dota secțiile cu aparatură și echipamente medicale).
Spitalul de Boli Infecțioase, al doilea din țară
De asemenea, Spitalul de Boli Infecțioase a reușit o adevărată performanță. Astfel, dacă acum câțiva ani era în categoria a V-a, în prezent spitalul a ajuns în categoria a II-a.
„Mai mult, punctajul obținut, de peste 95%, clasează spitalul pe locul doi în rândul spitalelor de boli infecțioase din România și pe locul cinci la nivel național”, a transmis Costel Fotea. ..https://adevarul.ro/stiri-locale/galati/doua-spitale-din-galati-acreditate-in-categoria-a-2328863.html