Vlad Poiană, drumul de la învățător la jandarmul scriitor

PROFIL… Vlad Poiană este unul dintre cei mai cunoscuți jandarmi din județul Vaslui. Un jandarm cu talent literar, apreciat și recunoscut în cadrul concursurilor la care a participat. Puțină lume știe însă că Vlad Poiană este, mai degrabă, un învățător convertit la jandarmerie. Spunem asta pentru că, timp de nouă ani, a fost omul care a învățat două generații de elevi să facă linii și bastonașe, să scrie literele și să lege cuvinte, iar apoi să construiască propoziții și fraze complexe. Încă de atunci scria poezii, unele chiar pentru serbările de la școală, pentru că, spune el, îi era ușor să se exprime în versuri. Din păcate, nu a păstrat nicio creație de atunci. Vremea Nouă i-a propus o călătorie în timp, la cele mai importante momente din viața sa de învățător convertit la jandarmerie, iar Vlad a acceptat. Vă invităm să vă alăturați acestei incursiuni.

Vlad Poiană s-a născut în anul 1977, în comuna Bogdana, într-o familie de învățători. „Eram al doilea copil al familiei. Acum sunt tot al doilea, dar din patru, toți băieți. Ca picanterie, toți suntem căsătoriți, toți avem câte doi copii, toți băieți! La scurt timp, ai mei s-au mutat cu serviciul la Ivănești, satul bunicilor de pe mamă; evident, cu noi cu tot. La Bogdana reveneam în fiecare vacanță, ba și pentru un an de școală. Dar la Ivănești a fost școlarizarea în cea mai mare parte, cu finalizare, clasa a VIII-a, la Școala nr. 7 Vaslui. M-am plimbat puțin. Apoi m-am mutat cu studiile la Bârlad. Sunt absolvent al Școlii Normale „Alexandru Vlahuță” Bârlad, actualul liceu pedagocic. La nivelul ăsta m-am oprit. În timpul școlii, că ciclu primar, că gimnazial sau liceal, n-am uimit pe nimeni cu talentul meu literar. Bine, nici acum nu cred eu că am rupt gura târgului. Mica mea reputație locală se datorează faptului că am fost privit ca o curiozitate, jandarm fiind. Căci jandarmii sunt asimilați ca pășind alăturea de cultură; cunoașteți, desigur, celebra etichetă „analfabeți cu patru clase”. E nedreaptă și greșită această perspectivă, vă asigur”, povestește Vlad Poiană. După ce a terminat liceul, acesta a devenit învățător la școala din Broșteni, comuna Ivănești. Nouă ani de zile a lucrat la catedră. Își amintește și astăzi serbările cu elevii, mai ales că pentru multe dintre ele scria chiar el poeziile ce urmau să fie recitate de aceștia: „multe dintre serbările școlare tematice cu foștii mei elevi au fost pe versuri ale mele. Erau arhicunoscute poeziile despre Crăciun, mamă, sfârșit de an școlar, așa că dacă nu găseam ceva mai nou, mai puțin cunoscut, sau îmi era greu (să nu zic lene) să caut, cream eu ceva. Rău e că n-am păstrat nimic de atunci. Cel mai mult îmi pare rău de o Serbare a Abecedarului care chiar ieșise bună. Tot din acea perioadă, tânăr învățător la Broșteni, îmi amintesc că trimiteam regulat unui drag prieten, Cosmin, acum cumătru, niște catrene vesele. Cred că au fost de ordinul zecilor, multe zeci… Nu am păstrat nimic”, explică Vlad Poiană.

„Prima mea leafă ca subofițer jandarm a fost cu mult mai mare decât ultima ca învățător”

După nouă ani la catedră, Vlad Poiană a îmbrăcat haina militară: a devenit subofițer în Jandarmerie, însă acest lucru nu i-a schimbat preocupările culturale. „Prin 2005 s-a ivit oportunitatea de a trece în rândul militarilor. Fascinația uniformei militare a fost în mine de mic. Chiar și la sfârșitul liceului am avut o tentativă, dar doar la nivel declarativ. Așa că, atunci când un frate mi-a spus de posibilitatea asta, am zis să încerc. Am dat examen și l-am trecut. Faptul că am fost singur pe loc n-ar trebui să pună în umbră strădaniile mele. Nu pot ascunde că și componenta pecuniară a contat. Prima mea leafă ca subofițer jandarm a fost cu mult mai mare decât ultima ca învățător. Acum nu mai e așa mare diferența.”, își amintește Vlad Poiană.

Vlad Poiană, premiat în cadrul Festivalului de Umor „Constantin Tănase”

Ca în orice pasiune adevărată, a apărut și nevoia de a face parte dintr-un grup de oameni care au aceleași înclinații. Astfel, a început să participe la întâlnirile Cenaclului Poesis Moldaviae: „Am avut norocul de a fi invitat de un unchi care se ocupă cu literatura destul de serios, Cosmin Preda, să particip la ședințele Cenaclului Poesis Moldaviae. Evident că m-am dus! Conduse de poetul Mihai Apostu, ședințele alea erau pentru mine apogeul literar. Mai ales că, în inconștiența sau filotimia lor, oamenii mă lăudau. Primul număr din Ecouri Literare în care am apărut îmi venea să-l port la brâu, cum poartă grozavii ăștia de elevi acum (și noi la timpul nostru) câte un caiet, să vadă toată lumea ce pot eu! Apoi am tot fost publicat în revistă. Mai ales că începusem să scriu rondeluri, un soi de poezie cu formă fixă care presupune ceva muncă. Câteva, mă laud, chiar mi-au ieșit. Cam pe atunci și cam în acest context m-a numit Alina Tanasă „jandarmul poet”. Îi mulțumesc și acum pentru cecul în alb oferit, dar nu mă regăsesc în această descriere. Ea chiar e poetă! Pe acest fond mi s-a sugerat ideea, în 2018 parcă, să particip la Festivalul de Umor „Constantin Tănase”, la partea sa literară, concursul de manuscrise. Fără așteptări mari, am trimis câteva epigrame la temă nu prea reușite și un text, „Protocol – mândria țării”, despre care eu credeam că e bun. Și chiar a fost, acea schiță m-a săltat în ochii juriului și am fost printre laureați, cu mențiune. Dar, pentru mine, acea mențiune a fost ca marele premiu”, povestește jandarmul scriitor.

Creațiile jandarmului scriitor, publicate într-o Antologie de proză umoristică a Ministerului Afacerilor Interne

RECUNOAȘTERE… După premiul obținut la Festivalul Umorului, au apărut alte premii: „Textele pentru care am mai fost premiat, să termin cu premiile dacă tot m-am apucat, au fost tot umoristice. Anul trecut am trimis trei schițe reunite sub titlul „112” la un concurs de literatură polițistă pentru cadrele MAI, active sau în rezervă, desfășurat sub tutela Editurii Ministerului Afacerilor. Premiul a constat în publicarea textelor într-o antologie. Am fost și eu ales. Încurajat, am trimis și anul ăsta „Ancheta”. Textul a prins, altă diplomă, altă apariție în antologie! Și mai am o diplomă, de data asta doar de participare, tot de la „Constantin Tănase”, de prin 2020 cred. Bună și aia. Faptul că cei din minister aprobă astfel de concursuri e pentru mine semn bun. Jandarm fiind, militar adică, te poți simți oarecum constrâns de reguli, regulamente, legi ori de conducerea unității la a nu aborda anumite subiecte atunci când vrei să prezinți public ceva. Ori eu, prin textele mele, am tratat cu, trag nădejde, haz, aspecte nu chiar plăcute din activitatea de polițist și/sau jandarm și nu m-am simțit deloc mărginit. Din contră, am fost apreciat.”, spune jandarmul scriitor. 

Vlad Poiană, membru al Cenaclului ProLitera

SINCER…Acesta publică regulat în revista ProLitera, alături de toți ceilalți membrii ai cenaclului omonim. „Pentru că după ce Poesis Moldaviae și-a suspendat temporar, sper, ședințele, sunt cu arme și bagaje în cenaclul Bibliotecii Județene, înființat de directorul Gelu Bichineț și coordonat de prof. Pavel Toma. E un cenaclu pentru tineri unde ne-am găsit loc și cîțiva mai copți. Ne întâlnim în ultima joi a fiecărei luni în sala TinArt a bibliotecii. Citim, comentăm, râdem, încercăm să creăm o atmosferă prietenească. Pe cei care cred că au ceva bun de citit îi invit. M-ar mai scuti astfel pe mine de momente în care trebuie să mint colegii că am ceva în lucru și, nefiind definitivat, nu pot citi. Pentru că nu prea scriu în ultima vreme mai nimic. Poate mi-a dat Pronia ceva talent, dar de hărnicie și voință știu sigur că m-a ferit! Scriu cumplit de greu. Și, atunci când mă hotărăsc totuși să scriu ceva, trebuie să am totul clar în minte, ce și cum. Nu e vorba de fir epic, de dialoguri, ăstea vin ușor. La mine finalul e greu. Dacă nu am finalul adecvat, poate fi subiectul cât de bun, nu mă apuc. Altora poate le vine ideea de final din curgerea textului. Mie nu. Și sunt de părere că finalul, dacă nu poate ridica valoarea unui text, măcar să o mențină”, povestește Vlad Poiană.