Consiliul Județean Vaslui s-a mai pricopsit cu un vicepreședinte, indemnizația lunară a acestuia sare de 5.000 de euro

Conducerea Consiliul Județean Vaslui nu mai are niciun pic de rușine atunci când vine vorba de cheltuirea banului public. De trei luni de zile, Ciprian Trifan refuză să facă ceea ce Ministerul Muncii i-a spus că ar putea să facă și anume să-i suspende pe cei șase consilieri personali ai lui Dumitru Buzatu, care după trimiterea baronului după gratii, au cam rămas fără activitate. Aceștia continuă să-și ridice salariile de la Consiliul Județean, deși nu fac nimic. Colac peste pupăză, ieri, același Ciprian Trifan, a venit cu un nou proiect de hotărâre care va împovăra și mai mult bugetul județului Vaslui. Este vorba despre delegarea unuia dintre consilieri pentru exercitarea temporară a atribuțiilor vicepreședintelui CJ Vaslui,deși până la alegeri au mai rămas câteva luni. S-a ajuns în această situație după ce Trifan s-a urcat pe scaunul lui Buzatu, iar atribuțiile lui fuseseră lăsate în pom. După citirea proiectului de hotărâre, s-a dat drumul la propuneri din partea consilierilor, iar singurul care a făcut una a fost Dan Liviu Cain, cel rămas fără de partid. Medicul veterinar avea tot dreptul să ocupe această funcție, pentru că deține votul de aur, iar social-democrații ar fi putut să-l propună pe el să ocupe această funcție. Nu au făcut-o, iar printr-un joc politic mai mult sau mai puțin corect, singurul nume pronunțat a fost cel al lui Emil Dorin, consilier Pro România. Nu chiar întâmplător pentru că Emil Dorin a fost cel care l-a propus pe Dan Marian pentru postul de vicepreședinte, în 2020, iar ieri i s-a întors serviciul oarecum, prin “unealta” Dan Cain. Nominalizarea lui Dorin nu a fost deloc bine primită de opoziție. Primul lucru pe care liberalii l-au făcut a fost să-i ceară acestuia să se prezinte și să vorbească în câteva propoziții despre activitatea lui profesională. “Având în vedere importanța acestei funcții, în care colegul nostru, domnul Dan Liviu Cain, l-a propus pe domnul Emil Dorin, voiam să ne prezinte CV-ul, să ne spună cine este, pentru că rar l-am auzit vorbind în ședințele de CJ. M-am uitat și pe google și n-am găsit nicio referință la adresa dumnealui, motiv pentru care îi solicit domnului Dorin să facă o scurtă prezentare, să spună ce studii are, ce activitate prestează” a cerut Liviu Iacob. Colegul său de partid, Gelu Veziteu, a atras atenția asupra costurilor pe care le-ar presupune ocuparea acestei funcții. “Noi credem că acest punct de pe ordinea de zi nu este unul binevenit. Credem că în cadrul activității Consiliului Județean nu este oportun ca noi să desemnăm încă o persoană în conducerea instituției, cel puțin în acest moment. Cred că majoritatea care este acum destul de șubredă și destul de nesigură, cu care funcționează CJ Vaslui, nu poate să aibă acreditarea să facă un asemenea pas important. Știm că Ordonanța 57 face referire la posibilitatea ca un consilier să poată ajunge în conducerea instituției, însă în anumite situații excepționale. Noi credem că în momentul de față nu ne aflăm într-o astfel de situație. Din luna septembrie încoace, Consiliul Județean Vaslui și-a desfășurat activitatea cu această formulă, în condiții foarte bune. Dacă ne uităm la impactul financiar al acestei măsuri observăm o sumă imensă, după părerea mea, de 26.105 lei. Această sumă o vom cheltui în fiecare lună cu un om care nu prea și-ar găsi o fișă a postului sănătoasă cu care știm că participă la rezolvarea unor probleme concrete ale instituției. Să avem în vedere și faptul că un apartament din municipiul Vaslui se încălzește, în medie, cu un cost de 400 de lei pe lună, dacă ar fi să ne uităm la factura de gaz. Cu salariul lunar al acestui nou vicepreședinte s-ar putea încălzi 60-65 de apartamente. Fac trimitere la acest aspect pentru că nu de mult, aici, lângă noi, în Casa de Cultură, ne-am făcut de râsul lumii găzduind, în condiții cu totul și cu totul improprii, evenimente culturale de marcă. Ca pe vremuri, n-am avut posibilitatea să facem un lucru elementar, adică să asigurăm niște căldură în acea sală. Poate mai bine ne-am concentra să găsim o formulă de cooperare cu Casa de Cultură, să găsim o modalitate de a o sprijini financiar, nu să oferim o sinecură unui om care nu prea cred că are ce face în acest moment din ipostaza de consilier cu atribuții de vicepreședinte al Consiliului Județean. Vom vota împotriva acestui proiect.
Trifan, plin de cinism: “democrația costă”

Marian s-a dat din nou în spectacol, într-un mod negativ

După luările de cuvânt, Tirfan le-a explicat consilierilor procedura de vot, apoi i-a invitat pe aceștia să meargă la urnă. În timpul procesului de vot, Dan Marian, probabil nemulțumit de remarcile făcute de Iacob la adresa lui, s-a dus către el și l-a îmbrâncit, moment în care liberalul a țipat, spre uimirea celor din sală. “Te rog frumos, lasă-mă în pace. Domnule președinte, vă rog să luați măsuri! Prima dată și-a pus consilierul personal să mă amenințe, acum face ce face”. Împăciutor, Trifan le-a cerut celor doi să nu aducă la Vaslui atmosfera din Parlamentul României, cu referire la scandalul dintre Simion și Șoșoacă. După ce apele s-au mai calmat, iar voturile numărate, Emil Dorin a fost validat în funcția de vicepreședinte al CJ Vaslui, cu 19 voturi “pentru”, 8 “împotrivă” și 5 voturi nule.
Nu vă este rușine, jegurilor?! La Vaslui e necesară o nouă revoluție, iar voi analfabeți răpănosi (la propriu și la figurat) luați pe fugă din jilțurile in care v-ați instalat!
Ce fel de austeritare este aceasta;lumea moare de foame si voi huzuriti?Eu am pensie de 1440 de lei dupa 40 de ani de munca si acest personaj are salariu de 5000 de euro.Nu credeti ca este nevoie de o revolutie in tara noastra?Ce se va intampla cu acesti functionari cand vom trece la 12 judete?
5000 de euro, pentru păduchele asta, era un căcat cu ochi pe timpul lui Ceaușescu, acum e mare stab😡😡😡 numai jeguri conduc orașul, toți sunt analfabeți sadea🤮🤮
Ce jeguri de oameni! Astia conduc judetul? Suntem primitivi tare!
Asta se intampla doar pentru ca lumea tace si nu zice nimic. Ia sa-i fugarim un pic prin centru si sa-i bagam in tomberon ca pe niste gunoaie! Asa ar merita, nu sa-si faca ei venituri de mii de euro pe luna pentru frecat menta in CJ.
Scarbelor! Putorilor! Hotilor!
HUAAAA!!!!
PCR
Ferească Dumnezeu, cum a ajuns acest Dorin, sa conducă un oraș. La fel și trifu, alt analfabet
Nu mai este nimic de tara asta!!!
dați-i o dictare !