Anchetatorii susţin că au fost obţinute fonduri europene prin manevre ilicite la o cooperativă agricolă din Neamţ, prejudiciul estimat în dosarul penal fiind de câteva sute de mii de euro.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Bacău au dispus trimiterea în judecată a directorului de la Cooperativa Agricolă Hăşmaşul din Dămuc, judeţul Neamţ, pentru că ar fi prejudiciat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, prin obţinrea necucenită de fonduri nerambursabile.
Directorul din Neamț este acuzat de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte, sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, tot în formă continuată. Sub acuzare a fost pusă şi respectiva asociaţie.
Infracţiunile au fost comise timp de aproximativ trei ani, în perioada 2017-2019, când bărbatul, în calitate de reprezentant legal al Cooperativei Hăşmaşul Dămuc, ar fi depus la APIA mai multe documente, tabele centralizatoare, în care ar fi fost consemnate date false, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată…https://adevarul.ro/stiri-locale/piatra-neamt/escrocherie-cu-fonduri-europene-la-o-cooperativa-2325833.html